Despre ură și despre politică

Aproape la fiecare nou scandal pe care îl văd într-o emisiune tv, sau îl aud într-o emisiune de radio, mă simt mușcat de o întrebare simplă. De ce? De unde vine atîta ura între noi? Atmosfera tensionată și arțăgoasă care domină România nu a coborît ca ceața peste văi și nici ca furtuna stîrnită din curenții de aer. Circul aiuritor din viața noastră politică vine din nenumarate sentimente de nemulțumire, dintr-o pornire cu rădăcini adînci în vremuri și epoci, din complexe și umilințe, dintr-o plăcere aproape sadică de a căuta cusurul. Unii susțin că acesta ne este felul. Așa se și explică faptul că România este destul de săracă în mari spirite pacifiste și unificatoare și cu mult mai săracă în izbînzi ale acestora. De obicei, aceste personalități poartă amprenta tragicului românesc, redus și el, din cauza unei preponderențe a comicului.

Luna decembrie 1989 poate fi socotită printre puținele perioade de grație și solidaritate. De la cutremurul din 1977, românii nu mai încercaseră un asemenea sentiment de unitate, de înțelegere și într-ajutorare. Și cu toate acestea, totul s-a spulberat nespus de repede. De ce?

De ce zilele de grație ale comportamentului românesc s-au împuținat inexplicabil? Pentru că se succedau peste o uriașă diversiune? Pentru că valul de speranță și încredere se ridica peste un trecut necîntărit și nedecontat? Pentru că noul val de solidaritate avea în fruntea sa oameni apăsați de responsabilitatea trecutului?

Îmi aduc aminte de primele articole scrise după căderea lui Nicolae Ceaușescu. Se refereau la felul în care era organizată gestionarea ajutoarelor din străinătate. Deja aveam obiecții și subliniam greșeli. Deja se conturau primele reacții de nemulțumire. Noua putere nu părea cîtuși de puțin dispusă să lămurească implicarea Securității și a activului PCR în situația dramatică a țării. În locul proiectelor pentru libertate, țara s-a concentrat pe conflicte și s-a împărțit în două. Partea de la putere, pe menținerea controlului, cealaltă parte, pe denunțarea puterii și a originii sale comuniste. Împărțirea în tabere s-a produs în primăvara anului 1990. Culmea, cu aceleași grupări.

Am dezvăluit cititorilor că noua lume a postcomunismului românesc (ridicat din agitația însîngerată a Revoluției) era de fapt lumea veche a regimului totalitar din România. Și, cu toate dovezile pe masă, părerile au rămas aceleași. În loc să ne dedicăm unei construcții durabile, am cheltuit enorm pentru a distruge cărămizile celei vechi sau mecanismele preluate din sistemul totalitar. O mare parte a presei libere s-a ridicat cu greu, ținînd locul partidelor politice în formare, demantelînd și devoalînd structurile noului sistem așa-zis democratic. Aproape toate erau importuri mascate din comunism. Asta în vreme ce o altă parte a presei, fostă a PCR, subordonată noii puteri, fidelă ei, recompensată de aceasta, s-a străduit din greu să contribuie la validarea noului grup de putere, la decredibilizarea opoziției și la transmiterea informațiilor și mesajelor comandate de acesta.

De unde vine atîta ură și atîta tensiune în societatea românească? Numai de la bătălia pentru ciolan? Am fi doar o țară redusă la nevoi primitive. Nu cred în asta. Explicațiile sunt mai complexe și poate că nu le vedem exact din cauza resentimentelor și a urii.

Și totuși, luptele oarbe nu sunt pentru proiecte, pentru modele sau pentru direcții. Sunt pentru eliminarea adversarului, pentru ridiculizarea afirmației sale, pentru creșterea hălcii de putere. Să fie calitatea intelectuală și morală a combatanților din politică principala explicație a comportamentului lor?

Cum se explică faptul că nici un politician și nici un partid nu s-au dedicat reconcilierii românilor, redobîndirii încrederii în Guvern și insituțiile publice? De ce populația participă la o întrecere publică de promovat varianta emigrării? De ce românii se străduie de zor, uneori cu argumente dintre cele mai tîmpe, să demonstreze că nu se mai poate face nimic? De ce, din cauza resentimentelor, suntem gata să urîm orice adversar și să demolăm orice proiect poltic?

PRINT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *