Andrei Marga despre „Schwarze Hefte” („Caietele negre”) ale lui Heidegger

Un cutremur în filosofie – „Caietele negre” ale lui Heidegger”, acesta a fost titlul conferinţei pe care filosoful Andrei Marga  a susţinut-o la Muzeul de Artă din Craiova în ziua de 30 ianuarie a.c. Un public neaşteptat de numeros a participat la acest eveniment despre care se va vorbi mulţi ani de aici înainte, căci este vorba despre apariţia uneia dintre cele mai controversate cărţi scrise în secolul trecut, dar care apare abia acum: „Schwarze Hefte” de Martin Heidegger.

Pe scurt, „Schwarze Hefte” (Caietele negre) este o lucrare de peste 4.000 de pagini, care va fi publicată în 8 volume în ediţia de opere complete Martin Heidegger, cunoscută sub numele „Gesamtausgabe”, care apare la editura „Vittorio Klostermann”. Pînă acum, din cele opt volume au apărut primele patru, începînd cu 2014, dar se poate spune că acel „cutremur” de care vorbeşte Andrei Marga deja s-a declanşat!

Despre această carte uriaşă ca dimensiuni, Andrei Marga spune: „În nici o altă scriere el [Martin Heidegger, n.n] nu a solidarizat mai strâns filosofia cu acțiunea. În nici o altă scriere Heidegger nu a prezentat mai  net afilierea sa la național-socialism și sprijinirea directă a acțiunii Führerului. În nici o altă scriere nu este mai vastă supraputerea filosofării sale cu temele propagandei național-socialismului – incluzând, desigur, cartea de căpătâi a acesteia, Mein Kampf (1923), a lui Hitler”.

Aici este marea problemă a acestor „Schwarze Hefte”! Se ştia şi pînă acum, din discursul lui Martin Heidegger la preluarea funcţiei de rector (Die Selbstbeauptung der deutschen Universität), în care a fost numit de nazişti, de preferinţele sale pentru ideologia naţionalist-socialistă promovată de Hitler, dar aceste 4.000 de pagini neaşteptate, scrise de Heidegger aproape în întreaga sa viaţă fac din marele filosof un propagandist incredibil al nazismului!

E greu de înţeles cum a putut autorul celei mai teribile cărţi de filosofie, „Sein und Zeit”, care poate fi pusă alături de „Kritik der reinen Vernunft” (Critica raţiunii pure) a lui Kant, să scrie patru mii de pagini care să susţină ideologia nazistă! Cu toate acestea, s-a întîmplat!

Continutul acestor „Caiete negre” va avea un efect devastator asupra receptării operei lui Heidegger, una de care pînă acum s-a ţinut cont, căci marile facultăţi de filosofie ale lumii aveau aproape obligatoriu o catedră „Heidegger”, iar acum cele mai multe se vor feri să-şi mai lege numele de uriaşul filosof german! Unele efecte de acest fel au şi apărut, iar Andrei Marga nu a ezitat să le puncteze în Conferinţa sa de la Craiova: cartea scrisă chiar de editorul „Caietelor negre”, Peter Trawny, care a încercat să explice situaţia politică a anilor ’30, demisia titularului catedrei de filosofie de la Tübingen, Günther Figal, care și-a depus demisia și s-a delimitat de Heidegger, iar la Freiburg deja se discută despre schimbarea numelui catedrei „Heidegger”! Şi în Franţa, ţara care l-a pus în circulaţie după al doilea război mondial, cînd Heidegger era trecut la index, aceste caiete i-au făcut pe cei mai avizaţi heideggerieni să ia distanţă de filosof. La fel şi în SUA.

Numele acestei scrieri a lui Heidegger, „Schwarze Hefte” (Caietele negre”) nu reprezintă o denumire peiorativă a lucrării, ci expresia concretă a unor caiete care au drept copertă o învelitoare neagră, de muşama!

Apariţia acestor „Caiete negre” ale lui Heidegger pune în discuţie şi o chestiune care ne interesează şi pe noi, românii. Se cunosc acţiunile Institutului „Elie Wiesel”, aflat în subordinea Guvernului României, care a cerut scoaterea din manuale a unor mari scriitori români, ştergerea numelor lor din denumirile unor străzi sau localităţi, dărîmarea statuilor acestora doar pentru că au fost simpatizanţi ai mişcării legionare sau că au scris cîteva articole de susţinere.

Faţă de aceste 4.000 de pagini ale lui Heidegger, „vina” scriitorilor români pare o adiere de vînt, aşa încît o măsură echitabilă trebuie să fie pusă în discuţie, inclusiv abrogarea Legii nr. 217/2015, căci Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade, Radu Gyr, Vintilă Horia, Nae Ionescu şi mulţi alţii nu pot fi consideraţi în nici un caz ideologi ai nazismului, aşa cum a fost în mod declarat Martin Heidegger!

De asemenea, unii scriitori care au scris despre „antisemitismului poporului român”, în speranţa că vor obţine susţinere din partea unor organizaţii evreieşti, ar trebui să-şi toarne cenuşă în cap. Astfel, ne putem imagina cîtă ruşine are acum de spălat Mircea Cărtărescu, veşnicul pretendent la Premiul Nobel, după acel citat din Hanna Arendt, cu care se mîndreşte într-un text al său: „Fraza faimoasă a Hannei Arendt, din cartea despre procesul lui Eichmann, “românii au fost cel mai antisemit popor din Europa”, afirmaţia ei că pînă şi naziştii germani erau indignaţi de sălbăticia măsurilor luate de români împotriva evreilor încep să nu ni se mai pară atît de nedrepte”! De ce trebuie să se ruşineze Mircea Cărtărescu? Pentru că, după cum toată lumea ştie, Hanna Arendt a fost amanta oficială a lui Martin Heidegger, autorul acestor „Caiete negre”!

De asemenea, vor trebui rediscutate acele teze de un cretinism evident despre „antisemitismul” lui Mihai Eminescu din articolele sale din „Timpul”. Excesele unor detractori ai poetului au fost de mai multe ori pe punctul de a-l scoate din circulaţie pe Eminescu, prin complicitatea unor scriitori români care, exagerînd interpretarea unor articole, sugerau că „nu au vrut să se pună rău cu evreii”, deşi textele lui Eminescu sînt departe de cele patru mii de pagini ale lui Heidegger din „Caietele negre”!

Despre toate aceste subiecte noi am scris de nenumărate ori şi, din păcate, prea puţini au înţeles cît rău fac României atunci cînd denigrează valorile propriei lor ţări doar pentru a obţine cîteva avantaje efemere!

Sigur că acum, după publicarea primelor patru volume ce conţin textul din „Caietele negre”, nu se pune problema ignorării lucrărilor lui Heidegger, precum „Sein und Zeit”, „Nietzsche” sau „Einführung in die Metaphysik”, însă nici nu vor putea fi evitate noi interpretări ale terminologiei heideggeriene prin prisma acestor patru mii de pagini din „Caietele negre”. Şi, cu atît mai puţin, se va pune problema scoaterii din librării a cărţilor sale, căci lucrările fundamentale ale lui Heidegger vor rămîne acolo unde şi-au cîştigat notorietatea, adică în patrimoniul cultural al omenirii, adică pe acelaşi raft valoric pe care se mai află Platon, Aristotel, Immanuel Kant sau Georg Wilhelm Friedrich Hegel.

Puţini sînt cei care ştiu că soţia lui Heidegger, Elfride Petri, îl voia pe filosof la dreapta lui Hitler! Din fericire, acest lucru nu s-a întîmplat şi astfel Heidegger n-a ajuns în faţa Tribunalului de la Nürnberg, deşi n-a scăpat de acuzaţia că a fost membru al partidului lui Hitler şi a susţinut în mod deschis nazismul! În acest sens, în Conferinţa sa de la Craiova, Andrei Marga pune un verdict infailibil: „Scurt spus, nu mai este justificată întrebarea dacă Heidegger a aderat la naţional-socialism, cît a făcut-o, cu ce efecte asupra gîndirii sale. O spune el, energic și nelăsând vreun echivoc, că a aderat, că a aspirat să înzestreze cu o filosofie de cea mare anvergură nazismul, că a fost atașat mișcării lui Hitler și că viitorul aparține national-socialismului. Nu altcineva spune acestea, ci Heidegger însuși!

Şi, în continuare, Andrei Marga lansează şi provocarea-cheie în legătură cu aceste „Caiete negre”: „Caietele negre” pun capăt îndoielilor atestând un Heidegger devotat acestui curent. Întrebarea nu mai este dacă Heidegger a fost sau nu solidar filosofic cu curentul, ci dacă sunt implicații ale faptului că un filosof de mare pondere propune viitorului national-socialismul”.

Astăzi pare înfiorător faptul că autorul celebrei cărţi „Sein und Zeit” a putut să proclame, la numirea sa ca rector, acele trei legăminte ale studentului german: Arbeitsdienst, Wissensdienst, Wehrdienst! Nu trebuie însă uitat faptul că în 27 ianuarie 1939 politicianul suedez Erik Brandt l-a nominalizat pe Adolf Hitler la „Premiul Nobel pentru pace” printr-o Scrisoare adresată Comitetului Norvegian pentru Acordarea Premiului Nobel pentru Pace! Motivul: calitatea sa de pacifist, căci, scria politicianul suedez, „în aceste momente critice în mod voit nu a lăsat armele să vorbească, deși ar fi avut puterea să pornească un război mondial”! Ce l-a determinat pe Erik Brandt să-l nominalizeze tocmai pe Hitler la Premiul Nobel pentru pace – iată o întrebare care ar putea să ofere un răspuns pentru atmosfera politică din acea vreme, o atmosferă care l-a determinat pe Heidegger să rămînă pînă la moarte un susţinător al naţionalism-socialismului, adică al ideologiei naziste.

Ar fi bine să fie înţelese acele iţe care au făcut posibilă apariţia lui Hitler la conducerea Germaniei, adică în ţara lui Kant, a lui Goethe sau Beethoven, altfel lucrurile se pot repeta. Este un avertisment lansat în 2010 de către cardinalul Reinhard Marx, pe care Andrei Marga, în Conferinţa de la Craiova, îl preia şi îl duce mai departe, ca un avertisment cît se poate de serios:

În Das Kapital. Plädoyer fur den Menschen (Knaur, München, 2010), cardinalul Reinhard Marx spune că dacă nu vor stopa pauperizarea unor categorii (inclusiv în cele mai dezvoltate țări sărăcia relativă urcă spre mijlocul societății – scrie cel mai bun specialist al catolicismului în problemele sociale!), dacă nu vor face să nu se adâncească decalajele sociale, societățile de azi se vor trezi că pe cealaltă parte a străzii, mergând în sens invers, va apare Karl Marx și adepții. Putem spune oarecum simetric – dacă nu iau în serios libertățile și drepturile umane și nu funcționează democratic (inclusiv în cele mai dezvoltate țări se acuză „postdemocrația” și „prăbușirea democrației”, de către cei mai responsabili analiști!) democrațiile de astăzi se vor trezi nu doar cu Caiete negre, ci și cu politici „negre” pe străzi. Ele se vor trezi că pe cealaltă parte a străzii, apare, mergând în sens opus, cu aplauze considerabile, Martin Heidegger.

Nu e de glumit cu aceste avertismente, mai ales că şi pe străzile de la noi „protestocraţia” de tip #Rezist scandează inconştient sloganul „Ciuma roşie”, fără să ştie că acesta era o lozincă nazistă, „Die Rote Pest” (Ciuma roşie), care este chiar titlul unui articol semnat de Fritz Reinhardt, secretar de stat în ministerul de finanţe al Germaniei în timpul celui de-Al Treilea Reich, cunoscut ca „una dintre eminențele cenușii ale economiei naziste“.

Ion Spanu, cotidianul.ro

PRINT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *