Revolta ziariștilor procurori

Un cititor care semnează Corector îmi dă un sfat: ”Azi era un moment bun să vă asociați lui Ciutacu, Andronic, Radu Tudor etc cu un editorial în apărarea „Libertății Presei” călcată în picioare de Slugărel! Mâine e prea târziu! Așa începe Dictatura, când breasla bagă capul în pământ! Cu stimă..”.

Poate că refuzul acreditării pentru doi jurnaliști cu pretenții este un bun moment să discutăm și despre ”libertatea presei călcată în picioare”.

Îmi pare rău! Nu mă asociez în nici un fel lui Ciutacu, Andronic, Radu Tudor. Am altă treabă. În stilul nostru balcanic, mai exagerăm o dată. A împiedicat cineva PRO TV și Realitatea TV să desemneze alți reporteri la Ministerul Justiției? A interzis cineva o știre? Din cîte știu eu, nu. A fost respinsă acreditarea unei reporterițe care nu depășește stilul interogatoriilor lui Onea și Negulescu de la Ploiești.

În nenumărate conferințe de presă, jurnalista de la Realitatea TV opera ca un procuror care folosește întrebarea nu ca să primească un răspuns, ci ca să acuze ca un șef de partid? De ce ați distrus Justiția? O fi asta întrebare pentru Rareș Bogdan sau pentru Mălin Bot, chiar și pentru unii din armatele #Rezist. Dar nu este nici pe departe o manifestare de jurnalist care vrea să afle ceva. Tot într-o imagine difuzată în aceste zile, o jurnalistă, cred că este vorba despre aceeași, la bilanțul de 2 ani prezentat de ministrul Tudorel Toader îi zicea,”lăsați cititul, haideți să mai vorbim și noi!”. Și cu tac-su vorbea mai civilizat.

Trasul jurnaliștilor de curea a devenit o modă. Ei sunt și propagandiști și acuzatori (cazul Realitatea TV), ei se cred și mult mai deștepți decît cei pe care îi întreabă. Numai că nu le zic miniștrilor și șefilor de partide, bă proștilor, de ce așa și pe dincolo.

Am văzut nenumărate conferințe de presă prin lume, cu șefi de state și premieri din Europa și SUA, chiar și din Japonia (unde un dobitoc de jurnalist român i-a strigat împăratului ”Hello, sir!”). Nicăieri nu se produce un asemenea derapaj comportamental. Odată s-a întîmplat ca un ziarist irakian să arunce cu un pantof. Omul era mai mult combatant decît ziarist. Și a zburat și el. Odată, o parașută cu legitimație de ziaristă s-a purtat indecent la o recepție dată de lordul primar al Londrei. Era o vizită a unei delegații române condusă de Adrian Năstase. Gărzile au aruncat-o în stradă ca o prostituată care a greșit sala.

De unde vine acest comportament deșănțat? Stilul acesta de ”haide, nene, mă lași” pe care îl poți vedea la nenumărați circari de talk-show nu este tolerat nicăieri în lume. Cu gesturi și limbaj de soiul acesta nu intri nici la Elysee, nici la Casa Albă, nici la Downing street 10. La București a venit o vreme în care toată lumea se înjură cu toată lumea, de la moderator, ziariști, politicieni pînă la generali, procurori și judecători. Pînă și marinarul ajuns președintele României voia să o pună pe o ziaristă pe masă și nici o asociație profesională (din cele anemice și puține cîte mai există) nu a protestat.

Ziariștii de formula #Rezist & Piața Victoriei nu fac decît să ducă în ministere și, uneori, chiar la Palatul Cotroceni formula de manifestare pe care am putea numi ”Mălin Bot”.
După părerea mea libertatea presei nu are a face cu luatul de curea și nici cu bătutul pe umăr al politicienilor. Punct!

Isteria reporterilor și lipsa lor de bună-cuviință vin mai ales din condiția lor de propagandiști încrîncenați. Mai vine și din decăderea limbajului. Și, nu în cele din urmă, circul acesta pe care jurnaliștii vor să-l așeze sub umbrela libertății de exprimare vine și de la dezorganizarea totală a conferințelor de presă. Politicianul român ca fotbalistul prost și ca actorul beat de sine se tropește de dragul cîrdului de ziariste care îl înconjoară, fără să realizeze că școlile de coafeze și reporteri produc doar rafale de întrebări stupide trase cu insistență de ciocănitoare.

Toată lumea înjură pe cine apucă și scrie ce vrea despre cine are chef. Și, cu toate acestea, unii strigă în gura mare că nu este libertate, că este încălcată libertatea presei, că trăim în dictatură. Nu-mi rămîne de spus decît că refuz să iau parte la acreditarea și instalarea unor asemenea falsuri grosolane. Și că un pas înapoi și o revenire la normele bunului simț sunt folositoare și jurnaliștilor care se cred posesori ai bastonului de mareșal în microfoanele care adună și împrăștie toate prostiile din lume.

Așadar, nu! Mă tem că suntem mai aproape de o dezbatere asupra felului în care libertatea presei este un paravan pentru călcatul în picioare a unor valor democratice strict necesare României de azi.

PRINT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *