Opt medalii și trei titluri naționale pentru atleții de la CSM Cluj

Atleții de la CSM Cluj au cucerit în debutul actualului an competițional 11 medalii, dintre care 3 de aur. Astfel, la Campionatul Național de maraton montan (alergare montană pe distanța de 42 km), CSM Cluj a dominat autoritar competiția, clasându-se pe podium cu toate cele patru echipe de seniori înscrise, două de băieți și una de fete. Concret, la masculin, CSM a obținut locul doi și trei cu echipa, plus un argint la seniori individual, prin Damian BOGDAN. Echipa medaliată cu argint a fost formată din Damian BOGDAN, Radu MILEA, Andrei PREDA și Gyorgy SZABOLCS, iar cea medaliată cu bronz i-a a avut în componență pe Cristian MANOLE, Slovac IANKO și Andrei SOVEREȘAN. La feminin, dominația clujeană a fost și mai autoritară, CSM obținând un aurul și bronzul pe echipe. Mai mult, la individual, întreg podiumul a fost clujean. Echipa campioană a fost alcătuită din Ingrid MUTTER, Crina BUZGAN și Laura POPESCU, iar cea clasată pe locul trei din Viorica MĂLAI, Alina MOLDOVAN și Ionela DOBRIȚA. La individual, Ingrid MUTTER a devenit campioană națională, Viorica MĂLAI a obținut argintul, iar Crina BUZGAN s-a situat pe treapta a treia a podiumului.

Rezultatele au fost deosebite și la Campionatul Național de semimaraton șosea (21 km), unde la individual Ștefan GAVRIL a obținut medalia de argint, iar la echipe CSM, în componența Ștefan GAVRIL, Marius DUMITRU, Nicolae BĂLAN, Andrei CRAINIC și Levente KANISZAY, a devenit campioană națională.

În fine, dar nu în cele din urmă, la Campionatul Național de cros disputat la Botoșani, la finele lunii martie, atleții de la CSM au obținut un loc doi cu echipa de junori III (tineri născuți în 2004-2005, adică în vârstă de 14-15 ani). Echipa care a cucerit argintul a fost formată din: David BOANCĂ, George CIOCOI, Dragoș POP, Octav TARȚA și Alin PETRIC.

PRINT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *