Primele medalii internaționale la gimnastică ritmică pentru CSM Cluj

Deși fac parte dintr-o secție nou înființată în cadrul clubului CSM Cluj, micile sportive de la gimnastică ritmică au început să culeagă medalii. Și nu în orice fel de companie, ci într-o competiție internațională. Astfel, la finele lunii martie, la București, a avut loc concursul internațional “Irina Deleanu Cup”, turneu la care au participat sportive din 7 țări, și anume Bulgaria, Portugalia, Israel, Ungaria, Egipt, Australia și, evident, România. CSM Cluj s-a prezentat la competiție cu două sportive, Pop Giulia și Teodora Potfălean, ambele aflate în primul lor an competițional. În aceste condiții, medalia de argint de la panglică a Teodorei Potfălean este una deosebită, atât raportat la clasarea pe podium, cât și având în vedere competitoarele sale și “tinerețea” Teodorei în gimnastica ritmică. “Pentru primul lor concurs într-un turneu internațional de o asemenea anvergură au avut o prestație onorabilă și o experiență extraordinar de bine venită pentru începutul carierei lor”,  a declarat Adriana Gîrbă, antrenoarea secției de gimnastică ritmică a clubului CSM Cluj.

PRINT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *