Când justiția dă pe dinafară

Protagoniștii din lupta pentru justiție, de la Adina Florea la Augustin Lazăr, arată din ce în ce mai mult a ceea ce sunt. Cozi de topor.

Un grup de procurori (conduși de judecătorul Cristi Danileț) au demonstrat la Burxelles săptămâna trecută contra schimbărilor din justiție, într-o acțiune europeană absolut fără precedent, fiind primiți la cel mai înalt nivel de oficiali europeni. Acțiunea lor (Cristi Danileț e un prieten al României Curate, tot așa cum Monica Macovei a fost unul dintre membrii fondatori ai Coaliției pentru un Parlament Curat) a depășit granițele unei acțiuni civice, avînd implicații politice majore. Practic, sunt primii magistrați din Europa care cer Uniunii Europene să se implice într-o chestiune unde UE nu are competență (politica penală, cum a remarcat deja Traian Băsescu). Ei sau o bună parte din ei sunt chiar produsul acestei intervenții deja fără precedent a ultimilor zece ani, adică oameni care au încercat să pună în practică politica bruxelleză a MCV, menită a construi controlul asupra corupției în România (și care punea accentul pe arestări la nivel înalt) și care a dus la instabilitate majoră odată ce electoratul a votat de două ori (2012, 2016) cu partide care voiau mai multă suveranitate în acest domeniu, iar Codruța Kovesi a deschis dosare tuturor liderilor la nivel înalt în funcție (minus președintele Iohannis). Astfel a fost instrumentat un conflict care este o sursă majoră de instabilitate politică și, după părerea mea de analist obiectiv al acestei povești europene pe scară mai largă, atrage UE într-o aventură riscantă pentru ambele părți. Așa cum mandatul comun de arestare european și existența CEDO au fost folosite de adepții Brexit ca să argumenteze ieșirea Angliei dintr-o Europă care depășește limitele stabilite prin tratate de intervenție în treaba statelor membre, la fel aceste cereri de intervenție românești, de fapt a unei tabere din România cînd nu reușește să cîștige alegerile, conduc la o situație riscantă. Fie se va crea o excepție doar pentru România -deși nu văd legalmente cum- și o să ne trezim că ne pierdem dreptul de vot (Articolul 7) că nu mai închidem încă 18 miniștri (18 am închis deja), în vreme ce Bulgaria nu a închis pe nici unul, fie asemenea tip de intervenție se va aplica tuturor. În acest caz Europa se va destrăma, pentru că statele mai mari nu vor accepta niciodată așa ceva (în Franța și Germania există la ora asta mai multă impunitate decît în România la favoritismul pentru firme, de exemplu, altfel Merkel nu s-ar duce la Trump cu lista de companii germane care trebuie exceptate de la embargoul din Crimeea).

E trist că românii nu înțeleg că ar fi mai bine să înceteze să fie singurii care își externalizează problemele politice și cer atîta intervenție, pentru că de fapt cer să fie tratați altfel decît restul lumii și intervin într-un moment deja delicat, în care se profilează net două Europe de ranguri diferite, ca să întărească ipocrizia occidentală și nimic altceva. În viitor, o să avem un Siemens care poate fi investigat pentru corupție în 18 țări și tot va căpăta scutire în Crimeea și un Tel Drum care nu va mai putea căpăta contracte nici în Teleorman? Evident, poziția mea este că fie Europa poate interveni în ambele chestiuni, fie mai bine nu intervine și lasă fiecare țară să se descurce cum poate, adică cum se poate stabili un echilibru democratic național. Dar e clar că nu m-am făcut înțeleasă bine sau partizanatul e prea mare ca să priceapă cineva că în țară, și nu la Bruxelles, se duce de fapt lupta care trebuie treptat cîștigată. Poate ar fi mai realist să spunem clar că ea a nu a fost complet cîștigată nici în Franța sau Germania și că două treimi dintre comisarii europeni, după ce își termină mandatul, lucrează în firme care au fost în aria lor de reglementare, ceea ce indică în mod clar că lobbyul și traficul de influență sunt mai mult decît răspîndite la acest nivel, chiar dacă evident nu mai există forme primitive de corupție, ca șpaga?

În țară nu e ușor de căștigat bătălia, de acord, pentru că nimeni nu e interesat de ea, toată bătălia pentru justiție e pur politică și în interes personal.

PSD luptă să controleze magistrații, fără a pricepe că asta nu mai e posibil, și cum nu poate, modifică legislația, cu costuri enorme, mai ales pentru ei. Au ajuns așa de jos că îl folosesc pe Adrian Severin contra lui Tudorel Toader, pentru care au existat întotdeauna niște limite.

Magistrații luptă să nu fie controlați de nimeni. Nu cred că CSM, ÎCCJ sau oricine altcineva a organizat măcar un seminar în care să discute că suntem înaintea Rusiei și Turciei la condamnări pentru procese penale în care nu se respectă drepturile omului (undue process) la CEDO. Măcar atît. La fel, falimente precum cel al Realității TV ar trebuie să ne reamintească eșecul de a avea un proces curat de faliment. Acceptăm în continuare că șpaga și/sau intervenția politică sunt cele care hotărăsc cine dă faliment și cum. În general, e regulă că falimentul e o formă de a înșela debitorii și a muta prefențial activele unei companii în lichidare, ceea ce arată eșec de masă al anticorupției. Dar noi nu avem anticorupție aplicată la vreun sector, unde să putem arăta ce s-a realizat, ci anticorupție politizată, care servește unui singur scop, să servească în campanii electorale. Șefii justiției sunt de nivelul doamnei Tarcea, care deploră că a fost adoptată Convenția Europeană a Drepturilor Omului (pe baza căreia judecă CEDO), a doamnei Stanciu (care a reglat probleme personale prin justiție) și care au patronat abateri de la norma de repartizare aleatoare a cazurilor de care profită PSD. Augustin Lazăr s-a trezit șeful taberei anticomuniste, cînd e clar că a dat cu subsemnatul la o închisoare comunistă politică în cariera lui.

Opinia publică nu există, altfel votanții PSD-ALDE și-ar pune întrebarea cum de Adrian Severin poate deveni o autoritate în corupție (sigur, a fost ghinionist, mult mai mulți membri ai PE ar merita să fie după gratii, de exemplu cei trei care l-au susținut pe Ilan Shor, un condamnat la alegerile din Moldova, dar asta nu îl face mai calificat) doar că a fost filmat luînd șpagă? Iar votanții PNL-USR și-ar pune întrebarea cum de oameni ca Tarcea sau Lazăr pot reprezenta tabăra reformistă? Și împreună poate realizăm că nu va exista niciun progres cât timp nu avem obiectivitatea de a aplica aceeași regulă tuturor.

Lupta pentru justiție e ca justiția să poată fi folosită politic și nimic altceva. Protagoniștii din lupta pentru justiție, de la Adina Florea la Augustin Lazăr, arată din ce în ce mai mult ce sunt. Cozi de topor. Că în paralel magistrații luptă să nu se amestece politicul peste ei e de înțeles și legitim, dar asta nu schimbă fondul problemei. Nu ar avea probleme dacă nu s-ar fi dezechilibrat balanța prin repetate intervenții politice de ambele părți. Nu se mobilizează și ca să ceară reforme care să facă procurorii sau judecătorii mai responsabili.

Calitatea justiției se vede în acest răstimp în fiecare zi, poate niciodată mai mult decît zilele astea, cînd mascații DIICOT fugăresc periculoșii criminali care au traficat cîteva grame de marijuana (drog legalizat în Germania), făcându-se publice imagini, reproduse de toată presa uitînd că avem directive de protecție a datelor personale și că un om arestat nu e dinainte condamnat, călcînd flagrant nu știu cîte proceduri fără să observe nimeni. E bine că DGPR ne dă în același timp comunicate despre 130 de kilograme de cocaină pe care să nu le ridicăm de pe plaje -unde au ajuns înot, probabil. Cred că nu mai e băiat pe litoral să nu se fi dus cu bicicleta la căutat aurul indicat astfel chiar de poliție, în timp ce efectivul e mobilizat la Iași și București să caute printre lămâi și oregano ghivecele cu marijuana din garaje, care produc cu cele mai puternice lămpi poate jumătate de kilogram pe an.

La cât scandal facem la Bruxelles ai zice că dă justiția pe dinafară din România. Dar nu dău pe dinafară decât prostia și reaua voință.

Alina Mungiu-Pippidi, Romania curata,

PRINT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *