Cine sunt episcopii beatificați de Papa Francisc

Șapte episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertății la Blaj au fost beatificați duminică la ceremoniile oficiate de Papa Francisc la Blaj.

Părintele vicar general Cristian Barta, reprezentantul Mitropoliei Greco-Catolice Blaj, a explicat în ce constă procesul de beatificare, cu reguli foarte riguroase care, în acest caz a durat aproape 25 de ani, începând de la documentare și până la analiza care stabilește cu certitudine martiriul celor șapte episcopi.

„Vorbim despre încununarea unui proces care a durat aproape 25 de ani. Pregătirile beatificării au început în anul 1994”, a spus părintele vicar general Cristian Barta.

Au fost beatificați episcopii Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și primul cardinal al Bisericii greco-catolice din România, episcopul Iuliu Hossu.

Câteva informații esențiale despre ei, prezentate de agenția News.ro:

Valeriu Traian Frenţiu s-a născut la Reşita, judeţul Caraş-Severin, pe 25 aprilie 1875. A deschis şcoli confesionale la Oradea şi la Beiuş, a construit la Oradea Seminarul mare şi Institutul teologic. S-a implicat în construirea de noi biserici, precum şi în apostolat. În 1940, din pricina ocupării nordului Transilvaniei de către Ungaria horthystă în urma Diktatului de la Viena (1940), a decis să rămână la Beiuş, oraş aflat dincolo de noua graniţă. Aproape întreg teritoriul Eparhiei de Oradea ajunsese să facă parte din Ungaria şi a fost încredinţat episcopului de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, ca administrator apostolic, episcopul Ioan Suciu rămânând la Oradea ca episcop auxiliar

A reprezentat Biserica Română Unită în faţa autorităţilor şi a condus astfel rezistenţa acesteia în faţa asaltului întreprins împotriva ei de guvernul comunist.

A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, odată cu ceilalţi episcopi greco-catolici. Alături de aceştia, a fost dus mai întâi în lagărul organizat de Securitate în vila patriarhului ortodox din comuna Dragoslavele, apoi în lagărul organizat la mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani. În 1950 a fost transferat în închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet. Deşi s-a îmbolnăvit grav din pricina condiţiilor de viaţă de acolo, n-a primit niciun fel de îngrijire medicală şi a murit, pe 11 iulie 1952, în celula 44, înconjurat de fraţii săi întru episcopat.

A fost înmormântat în Cimitirul oraşului de pe strada Rodnei din Sighet, mormântul său fiind necunoscut.

Vasile Aftenie s-a născut la 14 iulie 1899, la Lodroman, judeţul Alba. În 1940, a fost numit episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş şi i s-a încredinţat funcţia de vicar general pentru Bucureşti şi Vechiul Regat.

După instaurarea regimului comunist în România, autorităţile au trecut la aplicarea planului de „lichidare” a Bisericii Române Unite prin „unificarea” ei cu Biserica Ortodoxă Română, preluat după modelul stalinist. Împreună cu toţi ceilalţi episcopi greco-catolici, episcopul Aftenie şi-a apărat Biserica, a refuzat toate aşa-numitele „invitaţii” de a trece la ortodoxie şi i-a pregătit pe credincioşi pentru zilele grele care urmau.

A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu întregul Episcopat greco-catolic. Aflându-se în lagărul de la Căldăruşani, la 25.05.1949 a fost despărţit de ceilalţi episcopi şi a fost încarcerat la Bucureşti, în subsolul Ministerului de Interne. Securitatea a încercat să-i monteze un proces politic, pentru a ascunde adevărata motivaţie a arestării, cea religioasă. În urma violenţelor fizice şi psihice suferite în timpul celor 10 luni de anchetă, pe 25 martie1950, a suferit un accident cerebral (o hemipareză). Trimis la „spitalul” închisorii Văcăreşti, a murit după 45 de zile, pe 10 mai 1950.

A fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic, sub supravegherea Securităţii. Osemintele sale au fost deshumate pe 12 mai 2010, fiind momentan depuse în Biserica „Bunavestire” (Acvila) din Bucureşti.

Ioan Suciu s-a născut la Blaj, judeţul Alba, pe 3 decembrie 1907. În 1940, a fost numit episcop auxiliar de Oradea. Rămas în teritoriul ocupat de trupele horthyste, a desfăşurat între 1940 şi 1946 un apostolat impresionant, în ciuda dificultăţilor pricinuite de război şi de regimul de ocupaţie.

Din 1947, a luptat pentru consolidarea credinţei, când începeau să se simtă presiunile venite din partea autorităţilor comuniste pentru a părăsi Biserica Română Unită (Greco-Catolică) în vederea „unificării” cu Biserica Ortodoxă. Foarte popular, el a fost arestat de două ori, în septembrie 1948, în timpul unor vizite pastorale, desfăşurate chiar în timp ce se derula asaltul împotriva Bisericii Române Unite.

A fost arestat pentru a treia oară, pe 27 octombrie 1948, odată cu ceilalţi episcopi greco-catolici. În mai 1949, Securitatea l-a ridicat din lagărul organizat la mănăstirea Căldăruşani şi l-a dus la Bucureşti, la Ministerul de Interne. Ştiind clar că nu-şi va renega credinţa catolică, Securitatea l-a maltratat în anchete dure în încercarea de a-l implica într-un proces politic. Pe 26 octombrie 1950 a fost transferat la închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet. Nu a primit regim alimentar adecvat, şi nici îngrijiri medicale, murind de foame în celula 44, pe 27 iunie 1953, înconjurat de fraţii săi în episcopat. A fost înmormântat în „Cimitirul Săracilor” de la Sighet, iar mormântul său a rămas necunoscut.

Tit Liviu Chinezu s-a născut pe 22 decembrie 1904, la Iernuţeni (Reghin), judeţul Mureş. În 1946, a fost numit protopop de Bucureşti, iar în 1948, canonic al Capitlului din Blaj.

A fost considerat de Securitate drept „unul dintre cei mai fermi opozanţi faţă de unirea dintre Biserica greco-catolică şi Biserica ortodoxă română”.

A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu episcopii greco-catolici şi cu alţi 25 de preoţi cu responsabilităţi în eparhiile lor, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită. În lagărul de la Căldăruşani a fost consacrat în secret episcop, la 25 aprilie 1949, prin mandat venit de la Nunţiatura Apostolică; şi-a oferit atunci viaţa pentru Papa. Refuzând să se lepede de Biserica sa, a fost transferat, în mai 1950, la închisoarea cu condiţii de exterminare de la Sighet. S-a îmbolnăvit grav din pricina condiţiilor de acolo. Neprimind niciun fel de îngrijire medicală, boala s-a agravat; a fost izolat într-o celulă, unde a murit după câteva ore, pe 15 ianuarie 1955. A avut consolarea să primească dezlegarea sacramentală de la episcopii „măturători” din acea zi, PS Alexandru Todea şi PS Adalbert Boros.

A fost îngropat în „Cimitirul Săracilor” din Sighet, iar mormântul său nu mai poate fi identificat astăzi.

Ioan Bălan s-a născut la Teiuş, judeţul Alba, pe 12 februarie 1880. A fost hirotonit preot în 1903, la Blaj, unde a îndeplinit apoi diverse funcţii în şcolile confesionale de băieţi şi în Curia arhieparhială. S-a făcut cunoscut ca publicist în jurnalele Bisericii locale. În 1921, a fost numit rector al Academiei de Teologie, apoi membru al Comisiei pontificale însărcinate cu redactarea dreptului canonic al Bisericilor Orientale. A publicat lucrări de teologie şi a tradus în română Noul Testament. În 1936, a fost consacrat episcop de Lugoj.

A fost arestat pe 29 octombrie 1948, odată cu ceilalţi episcopi români uniţi. În urma refuzului său de a „trece” la ortodoxie, în conformitate cu planul sovietic de „lichidare” a Bisericii sale, a fost încarcerat în închisoarea cu condiţii de exterminare de la Sighet, între 1950 şi 1954.

După aşa-zisa eliberare din închisoare, pe 4 ianuarie 1955, cei trei episcopi greco-catolici supravieţuitori ai Sighetului – Iuliu Hossu, Ioan Bălan şi Alexandru Rusu – au fost plasaţi în domiciliu obligatoriu. De aici, episcopul Ioan Bălan i-a încurajat pe credincioşii greco-catolici să-şi declare public apartenenţa confesională şi a susţinut reorganizarea structurilor Bisericii Române Unite în clandestinitate.

Începând din august 1956, a fost izolat de ceilalţi episcopi şi plasat în domiciliu obligatoriu la mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde a rămas ultimii trei ani de viaţă. Până în ultima clipă, a fost supus la nenumărate presiuni pentru a renega comuniunea cu urmaşul lui Petru, Papa Romei, şi credinţa catolică.

Pe 7 iulie 1959 şi-a pierdut de două ori cunoştinţa. A refuzat să „treacă” la ortodoxie în schimbul dreptului de a se întoarce la Lugoj pentru un tratament medical adecvat; acest lucru i-a grăbit moartea, survenită la 4 august 1959.

A fost înmormântat sub controlul Securităţii la Cimitirul Bellu din Bucureşti. În aşteptarea beatificării, osemintele sale au fost deshumate în 2013, aflându-se la Catedrala din Lugoj.

Alexandru Rusu s-a născut pe 22 noiembrie 1884, la Şăulia de Câmpie (azi în jud. Mureş), într-o familie cu 12 copii. Hirotonit preot în 1910, la Blaj, a fost numit profesor de teologie şi director al ziarului Unirea. În 1923, a fost numit canonic al Capitlului mitropolitan. Între 1925 şi 1930, a fost rectorul Academiei Teologice din Blaj. În 1946, a fost ales de Sinodul electoral din Blaj ca prim candidat pentru funcţia de mitropolit. Papa Pius al XII-lea şi-a dat acordul pentru numire, dar regimul comunist s-a opus, în intenţia evidentă de a dezorganiza Biserica Română Unită.

A fost arestat în dimineaţa zilei de 29 octombrie 1948. Între 1950 şi 1954 a fost încarcerat la închisoarea din Sighet, împreună cu ceilalţi episcopi greco-catolici. După 4 ianuarie 1955, a fost plasat în domiciliu obligatoriu la mănăstirea Curtea de Argeş, apoi la mănăstirea Ciorogârla, iar pe 13 august 1956 a fost transferat la mănăstirea Cocoş.

A fost arestat din nou pe 30 decembrie 1956. După un proces stalinist la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, sub acuzaţia de înaltă trădare. Timp de şase ani şi jumătate, Rusu a trecut prin închisori cu regim foarte dur (Gherla, Piteşti, Dej). În urma condiţiilor de acolo (lipsă de apă, de aer, miros, alimentaţie precară, pedepse, frig, lipsă totală de igienă), a murit de septicemie pe 9 mai 1963, la Gherla. A fost înmormântat în cimitirul închisorii, iar mormântul său nu a putut fi identificat până astăzi.

Cei trei episcopi supravieţuitori ai Sighetului susţinuseră împreună reorganizarea în clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice şi îi încurajaseră pe credincioşii greco-catolici să se manifeste pentru a convinge autorităţile de existenţa lor. În acest context, decizia de condamnare pe viaţă episcopului Rusu a fost luată pentru a teroriza populaţia greco-catolică şi pe ceilalţi doi episcopi rămaşi în domiciliu obligatoriu (Ioan Bălan şi Iuliu Hossu).

Iuliu Hossu s-a născut pe 31 ianuarie 1885, la Milaşu Mare (azi Milaş, jud. Bistriţa-Năsăud). În 1917, a fost numit episcop de Gherla. Figură proeminentă în timpul evenimentelor Unirii Transilvaniei cu Regatul României în 1918, a fost renumit şi pentru activitatea sa pastorală. În 1930, Eparhia sa devenind „de Cluj-Gherla”, episcopul Hossu şi-a stabilit reşedinţa la Cluj.

După instaurarea regimului comunist, împreună cu toţi ceilalţi episcopi greco-catolici, a respins fără teamă toate manevrele autorităţilor comuniste care vizau dezorganizarea şi, în final, scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice Române.

A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu ceilalţi episcopi români uniţi. Între 1950 şi 1954, a fost întemniţat la închisoarea din Sighet, apoi plasat în domiciliu obligatoriu pe 4 ianuarie 1955. La mănăstirea ordotoxă Căldăruşani a stat 14 ani. Acolo a fost supus, până la sfârşitul zilelor sale, unor continue presiuni şi umiliri care ar fi trebuit să-l determine să renege comuniunea cu Urmaşul lui Petru şi credinţa catolică.

În 1969, a fost făcut cardinal in pectore de Papa Paul al VI-lea. În timpul vizitei trimisului papal, Giovanni Cheli, episcopul Hossu i-a cerut respectuos Papei să accepte ca el să-şi continue lucrarea pentru Biserică în ţară şi să nu fie numit cardinal câtă vreme Biserica sa era persecutată.

La 7 mai 1970, şi-a pierdut de mai multe ori cunoştinţa, iar spitalizarea s-a făcut cu o săptămână de întârziere. A murit la spitalul Colentina din Bucureşti pe 28 mai 1970.

A fost înmormântat a doua zi la Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti. În martie 2019, osemintele sale au fost deshumate. O parte au rămas în acelaşi mormânt, cealaltă fiind transferată în Eparhia sa de Cluj-Gherla.

PRINT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *