O filosofie în peisajul actual

Andrei Marga participa la sedinta Delegatiei Permaneta a PNL, in Bucuresti, sambata, 5 februarie 2011. INTACT IMAGES/Jurnalul National/Dan Marinescu

Dacă cineva intervine frecvent în dezbaterea publică, cu puncte de vedere cât mai informate și riguroase, este luat la rost: ce traseu are? ce origine? cu cine se dă? ce a scris? Iar dacă se ocupă de filosofie: unde-i este viziunea? Întrebări de așteptat, la noi, unde, adesea, când cineva spune ceva, contează mai mult traseul său, real sau falsificat, decât ce spune.

Cred că este mai bine să dăm răspunsuri decât să stăruie falsuri sau  informații după ureche. Acestea din urmă nu sunt puține. Un critic literar lansa deunăzi celor care se ocupă de filosofie întrebarea legitimă: unde vă este viziunea proprie? Răspund acum la această întrebare, în cât mai puține cuvinte.

Filosofarea pe care o exprim pleacă de la observația că pe scena culturii sunt în concurență mai multe modele de raționalitate – le numesc experimental-analitică, strategic-analitică, istorico-hermeneutică, comunicativ-argumentativă, individual-reprezentativă, reflexiv-critică. Ele provin din diferite domenii ale vieții – tehnologie, economie, organizări eficiente, conștiința istorică, morală, artă, religie.

Sunt de părere că fiecare model are legitimitatea sa,  dar suprafața folosirii legitime a fiecăruia este o problemă deschisă. În orice caz, derivarea „raționalităților” una din alta, în orice direcție, nu se susține din punct de vedere istoric și nu dă rezultate. Teza mea de căpătâi este că aici avem de a face cu o chestiune de sens. Consider sensul drept categorie primordială a cunoașterii, acțiunii și reflecției și construiesc plecând de aici răspunsul la întrebarea asupra rațiunii și tipurilor de raționalitate, apoi la  întrebările privind existența, cunoașterea, valorile, absolutul.

Sensul îl identific pe terenul acțiunilor presupuse de reproducerea culturală și umană a vieții. Volumele de construcție filosofică pe care le-am publicat – Raționalitate, comunicare, argumentare (Dacia, Cluj-Napoca, 1991, 328 pagini); Întoarcerea la sens. Filosofia pragmatismului reflexiv (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2015, 294 p.); Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcție filosofică (Editura Compania, București, 2016, 354 p.); Philosophy in a Changing Europe (Editura Academiei Române, București, 2017, 306 p.); Rațiune și voință de rațiune (Editura Academiei Române, București, 2017, 324 p.) –  leagă sensul, rațiunea și raționalitățile și le lămurește într-un mod nou. Opun relativismului (Relativism and Its Consequences. Relativismul și consecinţele sale, Presa Universitară Clujeană, 2007, 350 p., ediția a doua) o filosofie a sensului.

Filosofia pe care o reprezint semnifică conceptele, propozițiile, teoriile luând în seamă consecințele lor în viața oamenilor. Ea extinde, însă, lista acțiunilor ale căror consecințe compun semnificația conceptelor – care nu se reduc la cele monologice, ci sunt mai mult comunicative, și nici la cele asupra obiectelor, ci le cuprind și pe cele din spații precum viața în comunitate, organizarea cu succes a eforturilor, libertățile și emanciparea, dobândirea demnității proprii, afirmarea de sine și altele. Această filosofie pune acțiunile presupuse de reproducerea culturală și umană a vieții sub controlul reflexivității. Una dintre tezele mele este că viața în forme avansate depinde de reflecție.

În raport cu risipirea în teme ocazionale sau în predarea istoriei ideilor, revin explicit la sistematizare filosofică. Spre deosebire de orice dogmatism, consider că acțiunile noastre ca oameni presupun alegeri între alternative într-o istorie fără „sfârșit”. În raport cu postmodernismul – răspândit astăzi ca trăirism, ludism și, mai nou, părerism – socotesc aceste alegeri capabile de justificare rațională. Mă desprind de istorism operând o construcție ce pleacă de la date factuale, dar ridică pretenții de universalitate. În ea sunt apărate individul și comunitatea, interioritatea și cursul lumii, soarta persoanei și imperativele istoriei, datele schimbătoare și constantele lumii.

Pun continuu ceea ce este în dependență de acțiuni, consider că acțiunile stau sub cupola reflecției raționale, iar rațiunea, cum spunea Fichte, este una cu voința de rațiune. Filosofia la nivelul de astăzi nu mai este posibilă decât în forma reconstrucției. Nici o filosofie din trecut nu mai face față vieții în lumea actuală fără reconstrucție.

Filosofia proprie am consolidat-o cu studii de istoria filosofiei  contemporane – disciplină pe care am și predat-o de la absolvirea facultății. Am elaborat o întinsă panoramă a acesteia (Introducere în filosofia contemporană, Editura Compania, București, 2014, 656 p., ediția a treia), am monografiat opere de referință universală (Filosofia  lui Habermas, Editura Rao, București, 2017, 672 p., ediția a II-a; Filosofia critică a „Școlii de la Frankfurt”, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2014, 380 p.), am explorat filosofia Americii  (Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, Editura Academiei Române, București, 2016, 330 p., ediție dezvoltată și definitivă) și am valorificat latura critic-constructoare a culturii moderne românești (Gândirea altfel. Studii românești, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2016). Acestea au și servit ca experiență  și ca reazem pentru construcție. Socotesc, pe urmele lui Hegel,  formele mai dezvoltate drept cheie pentru a înțelege formele simple și extrag din tradițiile modernității punctele de sprijin pentru înțelegerea cuprinzătoare a lumii. Teoria modernizării este, de aceea, crucială în sistematica mea. Sper că am și relansat-o în cultura de la noi, pe umerii lui Virgil Bărbat, Eugen Lovinescu, Adrian Marino.

Orice filosofie are nevoie de lămurirea metodologiei, căci adevărul contează împreună cu calea pe care s-a obținut. Această nevoie am satisfăcut-o promovând ideea unei constelații de metode ce permit accesul la întreg, controlate de exigențele argumentării raționale, pe cât posibil factuale, a propozițiilor (Introducere în metodologia și argumentarea filosofică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992, 194 p.). Metodologia folosită mi-a permis să arunc o privire, poate între primele în literatura internațională, în teritoriul ce intră încă anevoie în conștiința culturală – cel al postglobalizării (După globalizare, Editura Meteor, București, 2018) și să mă angajez de partea reformelor timpului.

Recuperez logica în calitate de abordare a întemeierii propozițiilor – o privesc, adică, nu numai ca teorie a demonstrației, ci și ca teorie a argumentării, cu toate implicațiile (Argumentarea, Editura Academiei Române, București, 2010, 303 p., ediția a doua). Am făcut din logică un sprijin pentru restabilirea ierarhiei valorilor și din etica argumentării punctul de plecare al moralei. Sunt de părere că într-o epocă de relativism și subiectivism, ne-a mai rămas logica drept sprijin solid.

Nu este filosofie realistă fără diagnoza societății existente și o teorie măcar în nucleu a societății în general. Am abordat criza societății moderne (Crizele modernității târzii, Editura Academiei Române, București, 2012, 226 p.; Criza şi după criză. Schimbarea lumii, Editura Eikon, Cluj, 2012, 342 p. a treia ediție) și “cotitura culturală” a modernității (Die kulturelle Wende. Philosophische Konsequenzen der Transformation, Presa Universitară Clujeană, 2004, 610 p.) și am examinat diagnozele date societăților actuale (Explorări în actualitate, Editura Apostrof, Cluj, 1995, 187 p.; Diagnoze: articole și eseuri, Editura Eikon, Cluj, 2008, 550 p.). Am schițat o teorie a societății (Metanarativii actuali. Modernizare, dezvoltare, globalizare, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2015, 352 p.). Analizez frecvent fenomene ca rezultat al interacțiunii dintre economie, politică, putere militară, cultură, într-o geometrie mereu reconfigurată de contexte istorice. Am elaborat în materia dezbaterilor contemporane diagnoza proprie (Societatea nesigură, Editura Niculescu, București, 2016, 374 p.) a societății existente.

Generația căreia îi aparțin a fost chemată să participe la unificarea europeană. Am reprezentat această tematică (Filosofia unificării europene, EFES, Cluj- Napoca, 2003, 436 p., a treia ediţie; Philosophie der europäischen Einigung, Presa Universitară Clujeană, 2009, 412 p.; Riflessioni italiane, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2011, 182 p.) în orizontul unificării europene în condițiile democratizării (România în Europa actuală, Libris, Brașov, 2019). Am supus tehnocratismul, plutocrația, dar și aventurile naționalist-tradiționale și globalismul unei critici adâncite în favoarea unei democrații înțelese nu numai ca tehnică de alegere periodică a reprezentanților, ci și ca „formă de viață”. Am examinat dificultățile întâmpinate de democrație – reducerea dezbaterii publice la reclamă, ieșirea de sub control cetățenesc a deciziilor, slaba calificare a reprezentanților, ruperea democrației de meritocrație. (Guvernanță și guvernare. Un viraj al democrației?, Editura Compania, București, 2014, 220 p.). Uniunea Europeană a părăsit, din păcate, proiectul promițător al fondatorilor, iar calea pe care liderii ei au adoptat-o în ultimii zece ani duce în impas.  Am reluat întrebarea lui Spengler privind destinul Europei (The Destiny of Europe, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011,496 p.) și i-am dat o nouă dezlegare.

Am pledat pentru a recunoaște în moștenirea de la Ierusalim nu doar o sursă istorică a Europei, ci și o componentă a identității ei permanente (Emancipare, asimilare, disimilare, Editura Hasefer, București, 2016, 440 p,). La rândul meu, în triunghiul Ierusalim-Atena-Roma văd – spre deosebire de tentațiile recurente de a reduce unul sau altul dintre acești termeni la ceilalți doi – șansa unei înțelegeri fecunde a culturii europene. Istoria, dar și crizele Europei actuale, alimentează din plin, cu argumente, această optică.

Nu numai epoca actuală – cea a resurgenței religiei – ci și ponderea ei culturală fac din religie o temă imperativă pentru cel care filosofează. Am abordat-o în scrieri multiple (Religia în era globalizării, Editura Academiei Române, București, 2014, 262 p., ediția a treia; Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger, Editura Meteor, București, 2017, 304 p., ediția a doua; Fraţii mai mari. Întâlniri cu iudaismul, Editura Hasefer, Bucureşti,2009, 270 p., și altele). Apăr teza comunicării dintre demersurile științei, filosofiei și teologiei și a conlucrării lor în condiții de respect mutual, în opoziție cu reducerea cunoașterii la științele analitico-experimentale și cu desconsiderarea acestora din urmă în favoarea trăirilor de orice fel.  Consider că este imperativă revenirea la considerarea cunoașterii din punctul de vedere al întrebării privind condițiile de posibilitate a disciplinelor.

Apăr folosirea cercetării istorice a lui Isus pentru înțelegerea până la capăt a creștinismului. Religia are o sursă situată dincolo de datele istoriei și ale cunoașterii. Ea a făcut posibile libertățile și drepturile omului și științele moderne și este parte indispensabilă a eforturilor de a imprima un sens reflectat în reproducerea culturală a vieții.

O filosofie suficient elaborată are de răspuns la întrebarea: „În ce lume trăim?”. În sfera studiilor strategice, am publicat cărți ce conțin analiza lumii de azi (Schimbarea lumii. Geopolitică, globalizare, cultură, Editura Academiei Române, București,   2013, 256 p.; Ascensiunea globală a Chinei, Editura Niculescu, București, 2015, 262 p.). Abordez societatea din zilele noastre ca realitate controlată de o geometrie variabilă a supraputerilor și puterilor economice, politice, militare și culturale. Teza mea este aceea că am intrat într-o ordine a lumii în care, pe fondul globalizării, se petrece, aparent paradoxal, reafirmarea identităților – de la identitățile națiunilor, trecând prin identitățile instituțiilor, la identitățile persoanelor, cu toate implicațiile (Ordinea viitoare a lumii, Editura Niculescu, București, 2017, 470p.). Această viziune am argumentat-o (Identitate națională și modernitate, Libris, Brașov, 2018) printr-o investigare a dificultăților întâmpinate de procesele de unificare actuale  .

Justiția este valoare fundamentală a societăților în care trăim. În abordarea dreptului (Justiția și valorile, Ratio et Revelatio, Oradea, 2017, 230 p.) apăr ideea revenirii la considerarea dreptății ca măsură a justiției, la distanță de propagandistica „respectare a deciziilor justiției”, care este frecvent injustă. Dreptatea contează și ea împreună cu calea pe care s-a stabilit în instanțe. „Statul de drept democratic”, nu doar „statul de drept” din perorațiile autoritarismului, este orizontul meu de analiză. Inalienabilitatea libertăților și drepturilor omului, pluralismul și tripartiția puterilor statului sunt nucleul acestuia. Slăbirea normativității, ruperea legalității de legitimare și „independența justiției” fără integritatea și calificarea judecătorilor le-am considerat maladii ale sistemului judiciar. Pledez pentru reconstrucția acestui sistem plecând de la valoarea “demnitate umană” și pentru o revizuire a funcționării instituțiilor de bază ale României actuale prin despărțirea clară de decizii unipersonale la vârful instituțiilor, de aducerea la deciziile statului  a celor mai slab pregătiți și  de comercializarea a orice.

Este o obligație tacită a filosofului abordarea societății în care trăiește. Am spus lucrurilor pe nume prin analize distanțate de impresionismul și oportunismul ce însoțesc cvasipermanent dezbaterile interne (România actuală. Diagnoză, Editura Eikon, Cluj, 2011, 250 p.; Philosophy in the Eastern Transition, Editura Apostrof, Cluj. Napoca, 1995, 283 p. versiune extinsă; Explorări în prezent, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, 410 p.). Șansele României sunt efective dacă se va ieși din continua abandonare a meritocrației și din tradiționala trădare a țării de către intelectuali. Românii sunt aidoma celorlalți, dar au avut prea puține șanse de a fi înțelept conduși. Soluțiile la problemele românești sunt în mâna românilor și țin de modificarea „fondului” prin democratizare.

http://www.andreimarga.eu

PRINT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *