O scriere de economie fără precedent

Nu este cultură modernă fără analize economice. Nu totdeauna acestea spun lucrurilor pe nume, aspecte sociale, politice, morale rămânând ascunse, dar analiza economică este indispensabilă.

Desigur, așa cum statisticile arată, abia 22% dintre cetățenii țării noastre au educație financiară – procentual, cei mai puțini din Uniunea Europeană. Este însă o iluzie că pregătirea economică a titraților ar fi în regulă.

Generația mea a studiat patru semestre economie generală, alte două doctrine economice, pe lângă tot atâtea de sociologie generală, respectiv doctrine sociologice. Ca student la filosofie și sociologie, trebuia să cunoști Adam Smith, David Ricardo, Marx, Malthus, von Mises, Hilferding, Schumpeter, Keynes și alții, iar la sociologie, Comte, Spencer, Marx, Durkheim, Paretto, Max Weber, Parsons, Lazarsfeld, Moreno erau obligatorii. Acestea, pe lângă, desigur, înțelegerea societății pe care o furniza istoria filosofiei. În orice caz, pregătirea economică în generațiile de studenți din „mica liberalizare”(1966-1971) a României era mai bună.

Ulterior, pregătind doctoratul în filosofie contemporană în școlile lui Luhmann și Habermas, tematica economică trebuia cunoscută fie și numai pentru a înțelege raționalitatea economică în relație cu alte raționalități. Cine vrea să cunoască  condiția socială a oamenilor de azi s-ar cuveni să nu-i ocolească pe  Krugman, Stiglitz, Tirole, cei doi Galbraith, mai nou Streek, Attkinson, Piketty, iar, dintre bancheri, Greeenspan, Henrot, Attali, ca să redau doar câteva exemple.

Amintesc acestea căci la noi s-a format, mai nou, un reflex nefericit. Când se reproșa unor istorici că scrisul lor este liricoid și propagandistic, replica a fost ca nuca în perete: „despre istorie să se pronunțe istoricii!”. Iar un parlamentar, inginer de formație, care avea dreptate în  observațiile sale financiare, s-a trezit cu replica la fel de ilogică „nu ești economist!”. Or, adevărul nu se apără cu invocarea de diplome, de funcții, care pot fi deținute și de persoane depășite de teme, ci cu argumente.

Relativ la studiile economice, observ două fapte.

Unul este declinul vârfurilor în facultățile de profil. Un timișorean prestigios îmi spunea deunăzi că la Universitatea clujeană nu mai este nici un economist care contează. Așa stau lucrurile. Mulți se ascund în spatele predării, fie și triviale, și al publicării de articole, chiar dacă acestea nu spun nimic, în vreme ce pregătirea lor este rudimentară. Cum spunea recent un ilustru oaspete al universităților din țară – „două momente sunt agreabile, poate europene în universitățile actuale din România: festivitățile de deschidere a anului academic și ceremoniile de absolvire, restul este cam banal”.

Al doilea fapt este prăbușirea abordării proprii. Unii cred că sunt economiști repetând clișeele aflate în circulație. Mulți „oficiali” nu sunt capabili de analiză pe cont propriu a faptelor și nu fac decât să răspândească, la rândul lor, clișeele ce se poartă. Există azi consolarea că se stăpânesc mai bine corelații și procedee tehnice, dar, trebuie spus, mimetismul prevalează.

În acest peisaj de declin, a apărut, totuși, o carte care ridică foarte sus ștacheta profesionalismului în materie de economie și care merită din plin să fie dezbătută.  Lucrarea lui Florin Georgescu Capitalul în România postcomunistă (Editura Academiei Române, București, 2019, 3 volume, 1018 pagini) este cea mai temeinic elaborată și mai importantă carte de economie a tranziției din România. Nici o altă scriere nu a dispus de o asemenea baza factuală, cultură teoretică extinsă, conceptualizare riguroasă, simț istoric și  integritate. Este vorba de o carte care dă seama de un fragment al istoriei din România, dar poate fi socotită oricând, nu doar prin temă, ci și prin performanțe, ca o contribuție de anvergură transnațională în economia timpului nostru.

Ce se înțelege prin capital – în jurul căruia gravitează întreaga reflecție a autorului? Într-o elocventă reconstituire a accepțiunilor, Florin Georgescu pune în valoare definiția lui Virgil Madgearu (Cursul de economie politică, 1944): capitalul constă din bunuri create anterior ce se pot folosi pentru producția ulterioară în scopul obținerii profitului. Prin capitalism, Florin Georgescu înțelege „un sistem economic caracterizat de deținerea privată a mijloacelor de producție și prin deciziile descentralizate, autonome juridic, pe care le iau întreprinderile” (p.19). Sublinierea sa insistentă se referă la ponderea capitalului ca  „factor de producție”, cu „rol esențial în funcționarea eficientă a societății”, și ca „sursă de dezvoltare socială”. Capitalul îl privește ca „resursă financiară proprie permanentă” ce disciplinează activitățile și convertește economia într-una productivă. Florin Georgescu redă vigoare ideii lui Adam Smith după care capitalul induce anumite comportamente în societate, începând cu ordinea legală.

O analiză a capitalului, precum cea propusă de Florin Georgescu, este lămuritoare pentru cel mai larg cerc de cititori. În Capitalul în România postcomunistă, examinarea capitalului fix, a capitalului bancar, a capitalului străin, a dependențelor dintre microeconomie și macroeconomie, a importanței creditării, a fiscalității și a disciplinei de plăți sunt de departe peste ceea ce s-a scris la noi în materie.

Acestea sunt analizate pe fondul marilor fenomene din epoca tranziției – privatizarea, opțiunea dereglementării, globalizarea, fondurile europene – și privite în perspectiva relației dintre modernizare și dezvoltare. În fiecare, Florin Georgescu aduce o abordare proprie, bazată pe fapte, lucidă și exigentă.

Privatizarea, bunăoară, rămâne soluția în economie, dar „privatizarea care conduce la instaurarea unor monopoluri oligarhice nu poate fi văzută ca un succes”. În România, privatizarea, „dacă nu a fost un eșec, în mod sigur a fost o nereușită”, cu excepția câtorva sectoare (p.657), încât conceperea de măsuri de consolidare a investițiilor din banii obținuți din privatizare rămâne la ordinea zilei. Fondurile europene, constată Florin Georgescu pe date indiscutabile, au mers mai ales în finanțări de cheltuieli curente ale programelor, în salarii, în achiziții de bunuri și servicii, în condițiile „lipsei strategiei și coordonării din partea statului” (p.734), încât țara noastră a ajuns să poarte mai puțin decât alte țări europene urmele resurselor europene. Privatizarea s-a făcut în cadrul globalizării, dar și al unei „mai slabe capacități instituționale a României comparativ cu alte state foste socialiste” (p.781-782). Iar capitolul „Dezvoltarea economico-socială și capitalul în România” este cea mai solidă și mai energică analiză a stării și șanselor țării.

Ne amintim că în anii douăzeci se emiteau îndoieli privind reușita economiei etatizate (Ludwig von Mies, Economic Calculation in the Socialist Commonwealth, 1920). Abia după decenii s-a putut trage linia. Din 1990 încoace, s-a discutat  abundent încotro trebuie mers. Prea puțin s-a examinat ceea ce a ieșit din ceea ce s-a aplicat în economie. S-a creat astfel o disproporție în literatura economică (Anders Aslund, Cum s-a construit capitalismul, 2007). Au fost multe discuții despre economia viitorului și puține despre rezultate și ce este de făcut în context.

În alte cuvinte, mult normativism și puțină analiză și încă și mai puțină analiză cu soluții! Florin Georgescu pune capăt cu brio acestei situații. El observă că s-a examinat puțin ceea ce a ieșit din 1989 și aproape trei decenii care au urmat și dă, înainte de orice, o analiză exactă și cuprinzătoare, în termeni riguros economici, a rezultatelor. Este prima tentativă de acest fel, foarte probabil nu doar în România.

Analiza lui Florin Georgescu ține de nivelul macro al economiei. El dispune și de cea mai bună cunoaștere a microeconomiei și, de ce nu, a micro- societății. Notoriu ca ministru care stăpânea în detalii domeniul său de responsabilitate, el a întrunit merite înainte de a fi adus în funcții publice. De numele său se leagă analize de situații financiare ale întreprinderilor deja în anii 8o, pe care le-a continuat ulterior. Astăzi, Florin Georgescu este cel mai bun cunoscător al evoluției capitalului și al evoluției financiare, ca și al construcției financiare și economice din România – un economist echipat complet pentru a formula soluții viabile la nivel național.

Autorul Capitalului în România postcomunistă dă o analiză a evoluției economiei pe trei decenii. După ce Thomas Piketty (Le Capital au XXIe-siecle, 2013) a arătat cât de mari sunt virtuțile istoriei bine folosite, Florin Georgescu, la rândul său, consideră abordarea istorică a fi relevantă pentru economie. El este convins că nu se poate evalua echitabil o situație fără a o plasa în istorie și consideră că seriile istorice lungi – în cazul său câteva decenii dinainte și de după 1989 – sunt cele mai lămuritoare. În acest fel, el dă tabloul cel mai verosimil al economiei actuale a României și încurajează investigația calificată, istorică, economică și de orice altă natură.

În Capitalul în România postcomunistă, Florin Georgescu atestă că analiza economică nu este simpla aplicare a formulelor statistico-matematice sau a rețetelor de care lumea s-a umplut  din momentul în care mari bănci controlează economia mondială. El face o analiză a României din optica teoriei dezvoltate a lumii moderne, în care creșterea economică, dar și dezvoltarea, chiar dezvoltarea socială, sunt orizontul. El își asumă opțiunea modernizării din cultura română, dar nu trece sub tăcere paradoxele. Cum sunt, de pildă, preferința multor concetățeni pentru politica orientată spre libera inițiativă și toleranța față de indisciplina de plăți sau votul pentru promisiunile reformatorilor și înlocuirea lor la primele alegeri.

Mai mult decât oricare economist de pe scena națională, Florin Georgescu face o analiză a economiei conștient de implicațiile sociale. El oferă o ieșire elegantă din abordările ce revin de fapt la  Paul Samuelson sau, mai recent, la Alan Greenspan, spre realitățile trăite de omul care suntem fiecare. Accentul cărții Capitalul în România postcomunistăeste pus pe capitalul fix, pe investiții, pe disciplina financiară, dar și pe dinamica profit-salarii. Florin Georgescu oferă „analiza dinamică a proporției dintre salarii și profit în cadrul principalilor parametri macroeconomici, cu evidențierea balanței puterii efective de negociere dintre capital și muncă” (p.XIV). El își asumă explicit problema coeziunii. Pentru Florin Georgescu, soluția la această problemă este politica fiscală, o structură anumită a distribuției, cadastru, sistem de înregistrare a averii. Unde este contabilitate, dispare întunericul, spune Florin Georgescu, reluând o maximă celebră, menținând însă întrebarea cu privire la progresul social în centrul analizei economice.

Importanța cărții Capitalul în România postcomunistă poate fi privită și din alte unghiuri de vedere. Iată câteva.

Să ne amintim, bunăoară, că România a intrat în cotitura istorică din 1989 fără analiză economică pusă la punct. Puținii care cunoșteau dificultățile existente, nu articulaseră o viziune. Nici astăzi, la capitolul viziune economică, nu se excelează, chiar dacă sunt câteva voci care clamează neajunsuri și riscuri structurale. România nu a avut viziune de reformare a justiției. Nu o are nici acum, iar efectele se văd în perorațiile de la nivel înalt, adesea jenante prin lipsa lor de cunoștințe, privind statul de drept, independența justiției sau ce înseamnă a fi european. Florin Georgescu dă o analiză într-o viziune elaborată îngrijit, care acoperă lacuna pe tema cheie, cea a capitalului, și care poate fi baza unor decizii.

Istoria a făcut ca o vreme îndelungată să fi fost analizată mai mult trecerea de la capitalism la socialism. Nici după 1989 situația nu s-a schimbat prea repede. Trecerea de la socialismul răsăritean la capitalism era o temă nouă, pentru tratare inclusiv teoretică. Practic se luau decizii, dar clarificările conceptuale întârziau. Nici acum nu sunt suficiente. Florin Georgescu oferă și din acest punct de vedere o premieră: el dă prima analiză sistematică, la noi, dar nu numai la noi, a „capitalismului postcomunist”.

Observația lui Florin Georgescu este aceea că, în vreme ce „capitalismul s-a format într-un timp îndelungat, printr-un proces natural de creștere organică, pe baza acumulării de capital, având ca fundament munca și economisirea”, în societatea postcomunistă, „construirea capitalismului a avut loc în mod accelerat, de către grupuri sociale restrânse, dar relevante sub aspectul poziției și discursului public, care dețineau funcții privilegiate și în socialism” (p.28). Cu toate implicațiile! El observă că, în fapt, „capitalismul postcomunist românesc a debutat într-o ordine inversă față de cel din țările occidentale dezvoltate, din punctul de vedere al modalităților de formare și dezvoltare a capitalului, respectiv al raportului dintre muncă, economisire și acumulare, pe de o parte, și de redistribuire a resurselor publice și private existente în societate, pe de altă parte” (p.24).  În România capitalismul actual, s-a creat prea puțin pe baza acumulării, având la bază munca proprie, și prea mult pe baza redistribuirii bunurilor publice, exploatându-i vulnerabilitățile.

Analiza emergenței capitalismului postcomunist Florin Georgescu o întreprinde într-o țară cu puțin capital în perioada interbelică. România a cunoscut de fapt „semicapitalismul”, cum spunea Virgil Madgearu. Socialismul răsăritean, care a urmat după război, a socializat capitalul existent. De aceea, se poate spune că un capitalism la propriu se dezvoltă în România abia în deceniile noastre.

Numai că acest capitalism a căpătat particularități ce se resimt din plin în societate: emergența dintr-o rețea de firme private din sfera redistribuirii proprietății de stat, ce aparținuse, în fond, tuturor cetățenilor (p.883), separarea bogăției de muncă, privatizare netransparentă, tragerea de profituri din  prăbușirea autorității statului. În România s-a creat, din nefericire, o asimetrie în raportul libertate-răspundere (p.32) și s-a ajuns la anihilarea distincției pe care Virgil Madgearu o făcea, pe urmele lui Max Weber, între „întreprinderea capitalistă” și „gospodăria personală” a întreprinzătorului (p.901). Din prima s-au scurs masiv resurse în a doua. „Capitalismul de cumetrie” (p.66), ce constă în aceea că un grup de indivizi parazitează statul și socializează pierderile, în vreme ce privatizează profiturile, rămâne o particularitate a economiei și, de fapt , a societății românești. „Rezultă un sistem politico-economic care funcționează având ca motor o combinație anormală între liberalismul politic (drepturi individuale neîngrădite) și un tip de comunism economic adaptat parțial la cerințele economiei de piață (socializarea răspunderilor)” (p.903), sistem care blochează de la început accesul la rezolvări în interes public!

Acest „capitalism hibrid” explică neajunsurile de diferite naturi – de la slabul progres social (trebuie spus, cel mai slab înregistrat după 1989 de o țară în Europa Centrală și Răsăriteană!) trecând prin sărăcia persistentă, la egoismul răspândit în societate și la disfuncțiile instituționale. Cu el are România de luptat, acum și în anii ce vin, dacă este să fie pe ruta dezvoltării.

În discuția internațională din anii optzeci, Janos Kornay (Economics of Shortage, 1980) a atras atenția asupra solidarității dintre o economie în care firmele rămân în mâna statului și o birocrație ce malformează efectele pieței. O asemenea economie nu va putea depăși „sindromul SBC (soft budget constraint)”, care va sugruma prețurile. Economiștii care au pregătit reforma chineză (Li Yining, Economic Reform and Development.The Chinese Way, Foreign Language Teaching and Research, Beijing, 2010) au fost sensibili la acest aspect. Soluția care s-a îmbrățișat a fost vinderea activelor prin privatizare la preț de piață și aplicarea neștirbită a regulilor acesteia. La noi, s-a procedat diferit. „Principiul constrângerilor bugetare” a fost ocolit în România, încât mari resurse ale societății au trecut în gospodării private. Florin Georgescu este pentru soluția ce are ca nucleu fiscalitatea riguroasă – căci „înclinarea balanței comportamentale spre un antreprenoriat corect, mai degrabă decât stagnarea pe piață a firmelor cu pierderi și ineficiente, nu poate fi realizată decât prin constrângeri bugetare tari, care stau la baza economiei capitaliste de surplus” (p.205) – și oferă propuneri de politici economice.

Cartea Capitalul în România postcomunistă este cea mai profundă lucrare asupra tranziției românești. Ea ar trebui citită de oricine vorbește despre România ultimilor treizeci de ani – ziarist, economist, sociolog, filosof, politician. Iar acum, când sunt tot mai conturate în dezbaterea publică două curente opuse – curentul aplicării mecanice a strategiilor venite din cercuri globalizante și curentul care acuză degradarea economiei naționale la statutul unei colonii – o analiză precum cea a lui Florin Georgescu propune o abordare proprie. Cu ea s-ar cuveni să fie relansată dezbaterea calificată din România asupra alternativelor de evoluție, căci cartea Capitalul în România postcomunistădispune de toate ingredientele factuale, conceptuale, de originalitate, necesare.

http://www.andreimarga.eu

PRINT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *