Cea mai scumpă taxă de acces într-un parc public, un nou record clujean

Cu multe se mândrește Clujul. De la debara scoasă la vânzare la preț de apartament pe Coasta de Azur până la universități, ospitalitate, multiculturalitate sau cafele ori plăcinte prin buricul târgului someșean dar la preț de Monaco. Oricum, începând de zilele trecute, Clujul se mai mândrește cu ceva : cea mai scumpă taxă de intrare într-un parc public. Pare a fi un paradox, o contradicție, ceva hilar, dar e totuși o realitate.

An de an, în mijlocul verii, Parcul Central al Clujului, un loc public reabilitat din bani europeni și fonduri publice de la bugetul local, precum și Sala Polivalentă (construită din fonduri de la bugetul local) și Cluj Arena (construită din fonduri de la bugetul național și județean) sunt predate pe tavă unui antreprenor, pentru un eveniment privat. Corect, nu gratis, ci contra unei chirii. Dar o chirie absolut simbolică. Și după evenimentul privat, tot din bani publici, urmează reabilitarea Parcului, a  Polivalentei și a stadionului. Corect, mai precis ar fi a spune ȘI din bani publici, pentru că antreprenorul aruncă și el niște mărunțis pe reparații. Un mizilic…

Întorcându-ne la parcul public și a sa taxă de intrare, anul acesta, timp de o săptămână, din 30 iulie până în 7 august, clujenilor le este interzis accesul în Parcul Central „Simion Bărnuţiu”, în zona Sălii Polivalente, a stadionului Cluj Arena precum și pe o serie de străzi precum Aleea Stadion, str. George Coşbuc (parțial), str. Cardinal Iuliu Hossu, Splaiul Independenţei (parțial), str. Cişmigiu şi str. Arany Janos (parțial).  Bineînțeles, accesul e interzis clujenilor care nua u plătit taxa de intrare pe domeniul public. Și cât e taxa de intarre? Un mizilic de 400 lei, adică biletul pe o zi la Untold. Clar! Recordul intergalactic al celei mai ridicate taxe de intrare într-un parc public! Plus bonus acces pe străzi publice.

Iar Primăria Cluj Napoca a ținut morțiș să spună răspicat, cu subiect și predicat, aceste lucruri printr-un comunicat de presă, în care informează clujenii că fără taxa de acces de 400 lei, nu au ce căuta în Parcul Central, în zona Parcului și a Polivalentei și a Cluj Arena, plus încă câteva străzi.

O fi bine, o fi rău…. ? O fi normal… ? Sau doar trist ? Ori poate e chiar benefic pentru urbe, pentru zonă, pentru țară și pentru acest colț de mirific Univers…. Fiecare cu ideile sale !

………………………………………………….

Biroul mass-media, Email: presa@primariaclujnapoca.ro, Tel: 0264/431900

Comunicat de presă (23 iulie 2019)

Ref: Restricții de circulație

Primăria Cluj-Napoca anunță instituirea unor restricții de circulație în zona stadionului Cluj Arena, cu ocazia desfășurării la Cluj-Napoca a celei de-a V-a ediții a festivalului Untold, astfel:

  • închiderea circulaţiei rutiere pe Aleea Stadion, din data de 28 iulie a.c., ora 00.00, până în data de 7 august a.c., ora 30;
  • închiderea circulaţiei rutiere pe strada George Coşbuc, de la Splaiul Independenţei până la intersecţia cu str. Cardinal Iuliu Hossu, din data de 30 iulie a.c., ora 00.00, până în data de 7 august a.c., ora 30;
  • închiderea circulației rutiere (când situația o impune) pe Splaiul Independenței de la podul Garibaldi până la intersecţia cu str. G. Coșbuc, în perioada 24 – 30 iulie a.c. și 7 – 13 august, în intervalul orar 23.30 – 04.30;
  • restricționarea secvențială și parțială a circulației rutiere (când situația o impune), pe Splaiul Independenţei de la podul Garibaldi până la intersecţia cu str. G. Coșbuc (cu excepția CTP), în data de 24 iulie a.c., de la ora 00.00, până la ora 30 și din data de 7 august, ora 04.30, până în data de 9 august, ora 04.30;
  • închiderea circulaţiei rutiere (când situația o impune), pe Splaiul Independenţei de la podul Garibaldi până la intersecţia cu George Coșbuc (cu excepția CTP) , din data de 25 iulie a.c., ora 04.30, până în data de 29 iulie a.c., ora 00.00;
  • închiderea circulaţiei rutiere pe Splaiul Independenţei de la podul Garibaldi până la intersecţia cu George Coșbuc, în data de 29 iulie a.c., între orele 00.00 – 23.55.
  • închiderea circulaţiei rutiere pe Splaiul Independenţei de la podul Garibaldi până la intersecţia cu Pod Napoca, din data de 30 iulie a.c., ora 00, până în data de 7 august a.c., ora 04.30;
  • pentru siguranţa participanţilor şi buna desfăşurare a manifestării se interzice accesul pietonilor în zona Sălii Polivalente, a stadionului Cluj Arena și în Parcul Central „Simion Bărnuţiu”, perimetrul restricţionării accesului fiind Aleea Stadion, str. George Coşbuc, de la intersecție cu str. Cardinal Iuliu Hossu până la intersecție cu Splaiul Independenței, str. Cardinal Iuliu Hossu, Splaiul Independenţei, de la Pod Garibaldi până la Pod Napoca, str. Cişmigiu şi str. Arany Janos de la numărul 17 până la numărul 21, din data de 30 iulie a.c., ora 00.00 până în data de 7 august a.c., ora 7.00.

Biroul Mass-media           Primăria Cluj-Napoca

PRINT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *