UNTOLD 2019 – Prima zi: peste 90.000 de participanți, 76 sancțiuni contravenționale, 9 infracțiuni la Legea privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și 331 de persoane care au primit asistență medicală

Peste 90.000 de oameni au trecut, în prima zi, pragul tărâmului plin de magie, UNTOLD. Artiștii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionați de scena principală a festivalului UNTOLD dar și de numărul mare de participanți. Cei mai așteptați artiști au fost trioul, 3 Are Legend, artistul britanic, James Arthur, dar și dj-ul german Tujamo. Acesta din urmă a fost prezent la toate cele 5 ediții ale festivalului UNTOLD, iar aseară a declarat că cele 2 ore petrecute pe scenă, au fost cele mai impresionante ore din viața lui.

„Am văzut în timp cum a crescut acest festival. De la an la an era tot mai mare și tot mai mare, iar anul trecut am zis că nu are cum să fie mai mare de atât. Și uite că am venit din nou, m-am urcat pe scenă și când am văzut stadionul plin, mi-am zis că este incredibil. Vă spun cu mare emoție că simt că sunt deja parte din familia UNTOLD și pentru mine este cel mai important festival de peste an. ”, a declarat dj-ul german, Tujamo.

Pe scena principală a urcat aseară și artista Tove Lo, duo-ul W&W, Smiley și Alex Parker. Și Dimitri Vegas&Like Mike au făcut stadionul Cluj Arena să vibreze printr-un dans sincron pe care l-au făcut alături de zecile de mii de oameni aflați în arena.

„România, lasă-mă să-ți spun ceva. Ești cel mai minunat și cel mai tare public din întreaga lume. Abia am așteptat să ajungem la voi”, au declarat pe scena, Dimitri Vegas&Like Mike.

„Cake me!” scria aseară pe pancardele tinerilor aflați în fața mainstage-ului UNTOLD. Steve Aoki și-a bucurat din nou fanii și le-a oferit cadou, la ediția aniversară UNTOLD, cele 12 torturi,  pe care acesta le-a aruncat în public.

Show-urile lui  Tove Lo, Tujamo, W&W, Dimitri Vegas & Like Mike si Steve Aoki, au putut fi urmărite live pe pagina de facebook si pe canalul de youtube UNTOLD. Și show-urile artiștilor de la scenele Galaxy și Alchemy,  Floog, Oxia, Joseph Capriati, Anna Tur, Grasu XXL, Șatra B.E.N.Z și Roni Size, au putut fi urmărite live, aseară.

Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii și povestea universului UNTOLD 2019: CODEX OF MAGIC.

Pe celelalte scene au concertat alți peste 50 de artiști.

Pe de altă parte, prima zi a festivalului s-a încheiat fără a fi raportate incidente majore. Pentru siguranța participanților la acest eveniment, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost dispuse măsuri suplimentare, acționând peste 3000 de jandarmi, polițiști, pompieri, personal medical și efective din cadrul altor structuri.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale. Acestea privesc încălcări ale Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, H.G. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor etc. Activitățile de control privind prevenirea situațiilor de urgență vor continua și în zilele următoare, astfel încât să se poată înlătura operativ deficiențele pe această linie.

Polițiștii din cadrul inspectoratului, împreună cu cei specializați în combaterea criminalității organizate, au constatat  9 infracțiuni la Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În punctele și posturile medicale avansate 331 de persoane au primit asistență medicală din partea personalului SMURD și a paramedicilor pompieri.

PRINT

Leave a Reply