USR sare la gâtul lui Boc cu Untold ?!

În plin Untold, primarul Clujului, Emil Boc primește o palmă usturătoare. Un grup de oameni a realizat un pliant A4, față verso, alb negru, pe care, într-un tiraj de 30.000 de bucăți (susțin ei) l-au împărțit în zona adiacentă festivalului, cartierele Plopilor, Grigorescu și Zorilor. În pliant, extrem de subtil, dar teribil de perfid, sunt prezentate tocmai o serie de realități legate de : închirierea către o firmă privată a domeniului public, închiderea unui parc, costurile infime de închiriere vis a vis de profitul imens al organizatorului, zgomotul infernal la care clujenii sunt supuși an de an, timp de 4 zile, de la ora 16 la 6 dimineața.

Potrivit realizatorilor, “Obiectivele campaniei au fost: 1. Accentuarea relației de bună colaborare între administrația locală și Festivalul Untold 2. Combaterea unor informații false apărute în spațiul public despre impactul negativ al Festivalului Untold asupra orașului 3. Informarea cetățenilor despre modalitățile legale de sesizare a organelor competente, în cazul producerii unor evenimente cu potențial să tulbure ordinea și liniștea publică 4. Informarea cetățenilor despre modalitățile de contactare a autorităților în eventualitatea unor nelămuriri sau pentru cerere de informații suplimentare

 

Aceeași realizatori punctează printr-un comunicat de presă adresat mediei clujene: ”Mesajele din pliant sunt “1. Colaborarea dintre Primărie și UNTOLD este fără îndoială o poveste de succes, iar în acest  al 5-lea an jubiliar mulțumim cetățenilor pentru susținerea financiară a primei ediții a UNTOLD. Cu respectiva ocazie, autorităţile municipale au acordat festivalului 3.5 milioane de lei.

 

  1. Majoritatea zdrobitoare a clujenilor se declară mulţumiţi de existenţa şi modul de desfăşurare ale acestui eveniment, dar a existat şi o minoritate care a reclamat mici nemulţumiri, sau chiar

neajunsuri.

 

  1. Tema Profitabilității

În 2017 nu mai puţin de 324.135 lei (68.5413 EUR) + TVA au intrat în bugetul municipiului pentru închirierea Parcului Central, a Casinoului, Sălii Polivalente, precum şi pentru întreţinerea şi curăţenia domeniului public afectat de către festival; la aceştia s-au adăugat sumele plătite către Consilul Judeţean: stadionul Cluj Arena a fost închiriat pentru nu mai puţin de 19 zile, la preţul de 15.000 lei pe zi.

 

  1. Tema spațiilor verzi

Legea spaţiilor verzi interzice ocuparea a mai mult de 10% din suprafaţa unui parc cu obiective/ construcţii provizorii, ceea ce creează dificultăţi în emiterea aprobărilor. Totuşi, din 2018, aria rezervată festivalului a crescut, astfel că la actuala ediţie zona cuprinsă între garduri măsoară peste 200.000 m2 şi va fi închisă circulaţiei pentru 10 zile. Dar pentru cel care dorește să primească informaţii suplimentare, bineînțeles, poate să le solicite din partea Biroului Mass-Media al Primăriei Clujului.

 

  1. Tema nivellor de zgomot

După cum probabil ştiţi, Municipiul Cluj-Napoca beneficiază deja, prin grija Primăriei şi a Consiliului Local, de un plan de acţiune special pentru combaterea zgomotului, în cadrul căruia conceptul de Centru Verde (zgomot redus produs de vehicule, dar şi provenind din activităţile comerciale) ocupă un loc important. În consecinţă, Primăria noastră, prin Poliţia locală, urmăreşte constant activitatea festivalieră, luând de fiecare dată măsurile necesare.

 

Moduri în care cetățenii se pot adresa organelor competente în diverse probleme

 

  1. Tema profitabilității

Se pot solicita informații suplimentare potrivit legilor 544/2001 (privind informaţiile de interes public) şi 53/2003 (privind transparenţa decizională), de la Biroul Mass-Media al Primăriei Clujului (0264 596 030 / int. 4605; 4600; 4503).

 

  1. Tema spațiilor verzi

Legea nu permite, propriu-zis, sub nicio formă închiderea unor parcuri care nu au orar de funcţionare, dar organizatorii UNTLOD şi Primăria Clujului au ales această măsură – pe o perioadă de doar 10 zile (pentru maşini), respectiv 9 zile (pentru persoane). Considerăm că drepturile cetăţenilor, mai ales cele ale plătitorilor de bilet, exced situaţiile limitate prevăzute de legi cum este cea a spaţiilor verzi (cu limitarea la 10% din suprafaţă pentru construcţii, imposibilitatea de a interzice accesul etc.) Deci dacă ești nemulţumit de transformarea spaţiului public în teritoriu al unui eveniment privat, sună la Poliţia Locală (organism civil, subordonat Primăriei) la 0264955 sau, (dacă vezi în suprapunerea dintre organul de autorizare şi cel de control un conflict de interese), adresează-te Poliţiei Naţionale, prin Inspectoratul Judeţean Cluj – de preferinţă în scris. dar şi la numărul de telefon 0264432727, sau prin petiţionare directă on-line la adresa https://cj.politiaromana.ro/ro/petitii-online .

 

Mai poți sesiza abateri de la Legea spațiilor verzi Gărzii de Mediu (numere locale – jud. Cluj 0264.410.719; 0374.628.264).

 

  1. Tema nivelelor de zgomot

Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 94/ 9 august 2018 stipulează că zgomotul nu poate să depăşească “50 dB decibeli/ pentru nivelul de vârf, în cazul măsurării acustice efectuate la exteriorul locuinţei pe perioada nopţii”.

 

Aplicaţiile de tip decibelmetru sunt disponibile pentru orice telefon inteligent; deci dacă ai impresia că în zona ta de locuit se depăşeşte nivelul legal admis ești rugat să apelezi, la orice oră, telefonul primarului (0264955) sau Garda de Mediu (telefon sesizări 021.326.89.70; numere locale – jud. Cluj 0264.410.719; 0374.628.264), solicitând efectuarea de măsurători sonometrice autorizate şi amendarea organizatorului/ oprirea zgomotului sau încadrarea lui în limitele legale.

 

  1. Sesizări Generale

Veste bună! Toate sesizările telefonice la numărul Poliţiei Locale Cluj 0264955 sunt înregistrate în vederea unor acţiuni şi răspunsuri concrete, care să poată fi verificate ulterior de către reclamanţi.

Vă rugăm să luati cunoștintă de toate aspectele din lpiant pentru a vă asigura că ați preluat toate informațiile cheie ale campaniei de informare cetățenească”.

 

De notat faptul că, exceptând primele paragrafe, în care se vorbește de profitul realizat de Untold și sumele plătite pentru închiriere, în rest se vorbește de UNLOD. Mesajul este compus ca o Informare cetățenească a Primăriei Clujului, existând chiar și o siglă care imită pe cea municipiului Cluj Napoca. Suntem curioși dacă Poliția s-a sau se va sesiza și dacă va identifica vreo potențială încălcare a Legii. În ceea ce privește pliantul și creatorii săi, întrucât, știm, la Untold, pe Someș, nu se încalcă absolut nici o Lege, Clujul fiind orașul cel mai cinstit din Univers, dar cu cele mai mari tunurti post decembriste!

Festivalul Untold, aflat la a cincea ediție se desfășoară anual în Cluj Napoca, în Parcul central, BT Arena (Sala Polivalentă) și Cluj Arena. An de an, Parcul Central, un loc public, un loc verde, reabilitat din fonduri europene și bani de la bugetul local, este închis cu garduri timp de 10 zile clujenilor. De asemenea, sunt închise complet traficului rutier și pietonal și 6 artere circulate din Cluj, timp de 7 zile.

Anual, timp de patru zile, clujenii sunt nevoiți să asculte muzica Untold, bași infernali, elicoptere și focuri de artificii, continuu, de la ora 16 la ora 6-8 dimineața a doua zi. Vuietul și muzica se aude la 4-5 kilometri distanță de eveniment.

Criticii acuză încălcarea mai multor Legi, care la Cluj devin facultative 5-7 zile pe an. Fanii Untold vorbesc de milioanele de euro care ajung în economia Clujului și de faptul că orașul de pe Someș este pus pe harta marilor festivaluri de gen din lume. (Care însă, TOATE, se desfășoară în locații mult mai ample și departe de centrele urbane, nicidecum în inima unei metropole). Cert este că la bugetul local ajung anual undeva la 70.000 de euro din închirierea Parcului, a BT Arena și a Cluj Arena. Asta vis a vis de profiturile anuale de 1-2 milioane de euro ale firmei organizatoare.

Untold a plecat la drum acum cinci ani cu o subvenție de 3,5 milioane de lei de la bugetul local. Firma organizatoare a intrat în faliment imediat după succesul primei ediții și apoi s-a continuat organizarea pe aceeași rețetă, cu o altă firmă privată însă.

Revenind la pliant, potrivit unor informații pe surse, în spatele creației se află USR, care și-a început deja campania pentru alegerile locale. Evident, cum ne-a obișnuit USR, cu circ și nu cu soluții sau variante alternative.

PRINT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *