OPINIE

Ziua țării noastre

Adeseori, o mare parte a românilor zice mereu „țara asta” .„Tara asta“ în sus și în jos, mai întotdeauna în sens peiorativ sau acuzator. „În țara asta“ nu se poate aia și aia,„în țara asta“ nu ai nu știu ce, parca aici ar fi lada de gunoi a viselor strîmbe!„În țara asta“ nu e ca‎ pe nu știu unde. Și o cîrîie tot mai aspru, ca într-un concurs de înjurături care se încheie cu enormități de genul „m-am săturat de ea și mă car!” Ba, s-a banalizat și întrebarea „tu nu pleci?“, plus că a devenit o modă să spună „vrem o țară ca afară“, fără să adauge „dar fără muncă de acolo!”, cea dinăuntru fiind o pacoste născută din cîrteala și lene, o nenorocire, o caricatură, o viață pe dos care nu ni se mai potrivește tocmai nouă, deștepții și smecherii planetei. Iar cei plecați sunt neparat cei frumoși, descurcăreți, valorile, eroii și curajoșii.

Să nu-i atingi cu „ăștia“ că le știrbești onoarea și le pocnește disprețul! Ei trimit bani, ei se învelesc în steagul tricolor, ei votează după ultimele cerințe. Ei sunt români la distanță pentru care mulți dintre cei de acasă nu sunt decât românii absenți care nu sunt în stare să ridice țara pe care emigrații și-o amintesc din copilărie sau o visează la bătrînețe? Cei de acasă sunt știrbi, antidemocratici, antieuropeni, antiprogres și sunt vinovați de faptul că Bucureștii nu-s ca Londra și nici Slobozia ca Milano.

Oameni buni! Și dacă țara noastră nu-i „țara asta‎”, ci o minune de țară, o grădină de vis populată cu toate soiurile de vorbitori de limba româna care își vînează greșelile ca salbaticiunile însetate de sânge?

Poate că țara noastră este locuită de niște „ăștia” zănatici care nu izbutesc nicicum să fie cetățeni adevărați și să se strînga în comunități? Dacă „țara așa” este minunea noastră la care ne uităm ca niște orbeți înrăiți? Dacă totul este numai în mintea noastră ca o acoperire pentru neputința de a ne aduna și de a o ridica la înălțimea celorlalte?‎ Și daca ea ne îngăduie să fim ai ei cu tot pesimismul nostru acru, cu toate evadările și renunțările noastre și ne primește la ea pentru adevărată împăcare? Dacă ea ne însoțește prin naștere și nu ne părăsește nici pe lumea cealaltă?

După ce ani și ani, secole la rînd, a fost un vis, un ideal, o casa clădită cu greu, de ce a devenit o țintă a nemulțumirilor și ocărilor noastre, tocmai cînd este rîvnită de cei care nu au suferit pentru ea?
Țara noastră, iartă-ne păcatele, căci numai de ziua ta ne aducem aminte că ai tăi suntem, iar tu nu ești a noastră decît o jumătate dintr-o clipire de stea!

PRINT