LOCAL

Cosmin Maier și PNL, soluția pentru comuna Baciu. Daniel Buda, Alin Tișe și Dan Tarcea, alături de Maier

Cosmin MAIER, PNL: Pot asigura o strânsă conlucrare cu factorii de decizie locali, județeni și naționali, pentru realizarea unor proiecte de amploare, asigurarea finanțării acestora și rapiditatea implementării lor

După o perioadă dificilă, în care comuna Baciu a rămas fără primar ales în urma deciziei Justiției, acum, unul din motoarele Zonei Metropolitane Cluj, Baciu, are șansa unei dezvoltări sănătoase  și de durată. Echipa PNL, condusă de Cosmin Maier, cunoaște problemle comunității și are la îndemână soluții pentru rezolvarea acestora.

 

Reporter: Povestiți-ne câteva cuvinte despre dvs… ce credeți că vă recomandă pentru a fi edilul unei comune de o anvergură precum Baciul?

Cosmin Maier, candidat PNL la funcția de primar: Vin din zona privată, unde mulți ani  am fost director comercial al unei firme. Știu cum trebuie să se muncească și cunosc importanța obținerii de rezultate. Sunt consilier local de aproape 20 de ani, acum având chiar atribuții de viceprimar, și știu în amănunt problemele comunității și pârghiile pe care administrația locală le are pentru a le rezolva. Acest lucru l-am demonstrat în ultimul an, când, din postura de viceprimar am demarat deja proiecte importante pentru comunitate, proiecte pe care sunt decis a le continua. Sunt licențiat în management și am fost manager de proiect european așa că, știu mecanismele fondurilor europene și importanța accesării acestora. Pot asigura o strânsă conlucrare cu factori de decizie locali, județeni și naționali, lucru ce va permite realizarea unor proiecte de amploare, asigurarea finanțării acestora și rapiditatea implementării lor. Pe plan familial, sunt căsătorit și am doi copii, ambii studenți, unul al Oxford, iar celălalt la UMF Cluj- Napoca.

 

Reporter: De ce ați ales să intrați în politică și, din eșicherul politic, de ce ați ales PNL? Ce plus valoare în viața locuitorilor din Baciu poate aduce gândirea liberală ?

Cosmin Maier, candidat PNL la funcția de primar: Trebuie să acceptăm faptul că democrația nu este un sistem de guvernare perfect, dar este cel mai bun pe care îl cunoaștem. Iar acest sistem presupune delegarea puterii populare către o serie de reprezentanți. Că ne place că nu ne place politica cineva va trebui să ne reprezinte. Iar oamenii de valoare și cu experiență nu trebuie să stea pe margine. Consider că este o datorie a mea să am curajul de a reprezenta oamenii și de a le pune acestora la dispoziție întreaga mea experiență și putere de muncă. PNL este partidul care ma reprezintă, eu având o gândire clădită pe principii liberale și un mod de a fi în care mă ghidez mereu după valorile dreptei. Cred în principiile liberalismului și, spre deosebire de mulți alții, am activat într-un singur partid, nefiind un traseist politic.

 

Reporter: Ce v-a îndemnat a candida pentru funcția de primar?

Cosmin Maier, candidat PNL la funcția de primar: Comuna Baciu beneficiază prin prisma proximității față de municipiul Cluj Napoca de un avantaj deosebit față de alte comune din județ. Iar acest avantaj trebuie exploatat, lucru care până acum nu s-a întâmplat. De asemenea, în exercițiul financiar 2021-2027 al UE, fondurile europene vor fi direcționate mai ales spre proiecte realizate în comun, în poli de dezvoltare, precum zonele metropolitane. Ca o concluzie, pot să afirm că lipsa unui parteneriat cu municipiul și neatragerea de fonduri europene, lucruri care țin pe loc dezvoltarea comunei, au fost principalele motive pentru care am decis să candidez la funcția de primar al comunei Baciu.

 

Reporter: Ce îi lipsește în acest moment comunei ? În cadrul unei analize gen SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats / Punctetari, Puncteslabe, Oportunități, Amenințări) cum ați caracteriza actuala situație a comunei ?

Cosmin Maier, candidat PNL la funcția de primar: Din postura de viceprimar am reușit deja a implementa o serie de proiecte în parteneriat cu municipiul Cluj Napoca, Consiliul Județean Cluj și o serie de instituții guvernamentale. Îmi doresc continuarea dezvoltării acestor proiecte precum și demararea unor proiecte noi.  Astfel, am reușit fluidizarea traficului pe artera principală, DN 1F  / strada Transilvaniei, prin refacerea marcajelor rutiere și lărgirea podețului de la Petrom. Este o soluție de moment, temporară, dezvoltarea acestei căi de comunicație fiind un obiectiv al meu, care are șanse absolute de reușită. Avem un parteneriat solid cu DRDP Cluj astfel că vom trece la lărgirea podețului unde se sugrumă traficul. Vom monta un semafor, în colaborare cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca,  la intersecția DN cu Valea Seacă , fapt care va spori siguranța în trafic a locuitorilor din zona Valea Seacă și a celor din satele Săliştea Nouă, Coruşu și Popeşti. Tot în colaborare cu DRDP Cluj s-a reușit schimbarea covorului asfaltic pe artera principală ce străbate Baciu și Rădaia, iar alături de echipa din Primărie am reușit să semaforizăm trecerile de pietoni de pe str. Transilvaniei – DN1F, după reluarea de la zero a unui proiect existent si după obținerea tuturor avizelor. De asemenea, tot pentru fluidizarea traficului am în vedere și execuția alveolelor pentru stațiile CTP și relocarea de stații în anumite zone din localitate,  unde acest lucru se impune, zone care au adus o cntribuție la dezvoltarea localității.  Rămânând la capitolul infrastuctură trebuie punctat faptul că traficul nu va mai fi în curând deloc o problemă în Baciu, grație bunei colaborări cu Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Județean reușindu-se să fim cuprinși cu o bretea de legătură cu Centura Metropolitană, aspect care va degreva total comuna de traficul de tranzit.

Multe lipsesc comunei Baciu, unele lucruri fiind inacceptabile la nivelul anului  2020 și aici aș aminti doar necesitatea introducerii canalizării pentru satele Popești, Corușu, Săliștea Nouă, Mera și Rădaia, reabilitarea utilităților în Baciu, înființarea unui Serviciu care să se ocupe strict de accesarea fondurilor europene și schimbarea modului de interacțiune în serviciile publice existente și mai ales modernizarea acestora. Tot la capitolul urgență este și necesitatea introducerii rețelei de gaz în localitățile, Rădaia, Mera și Suceagu. De asemenea, având în vedere expansiunea urbană, trebuie să punem la punct un PUG care să stabilească clar dezvoltarea urbană și, deosebit de important, avem nevoie să atragem mari contribuabili în comună și în acest sens eu îmi doresc înființarea unui Parc Industrial, un Tetarom VI, obiectiv pentru care avem deja alocat un teren de 50 de hectare, lângă Nodul de Autostradă. În ceea ce privește atuu-urile comunei, dezvoltare urbană și populația în creștere este un avantaj, alături de proximitatea față de Cluj Napoca. Existența unei căi ferate se va dovedi a fi deosebit de importantă în perspectiva introducerii Trenului metropolitan, iar ca atractivitate pentru investitori nu trebuie să uităm apropierea față de Nodul de Autostradă de la Nădășelu. Apoi,  trebuie amintită și Pădurea Hoia care poate deveni un pol de dezvoltare turistică.

 

Reporter: Pe ce componente sociale vedeți construit viitorul comunei?

Cosmin Maier, candidat PNL la funcția de primar: Locuitorii comunei noastre aşteaptă de la noi rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă , începând de la problemele legate de locuire, locuri de muncă,accesul la educaţie, de petrecere a timpului liber pentru persoanele de vârsta a treia şi nu numai, până la problemele legate de somaj, handicap şi de integrare a categoriilor defavorizate. Pentru mine , toate categoriile sociale sunt importante şi personal , doresc să.i ajut cu tot ce se poate pentru a avea o viaţă mai bună , la ei acasă.  Trebuie să ținem cont că, în Baciu avem un Cartier al Tineretului, unde  familiile sunt în marea lor majoritate  tinere,  dar nu trebuie uitată nici zona veche a comunei.  Sper că, prin ceea ce ne-am propus să facem pentru oameni, vom  reuşi să atragem tot mai multă populaţie activă în satele comunei noastre. De asemenea, trebuie să creăm facilități fiscale pentru atragerea investitorilor din toate ramurile economiei.

Şi nu în ultimul rând suntem datori să sprijinim obiceiurile şi traditiile moştenite din generaţie în generaţie, care sunt foarte frumoase în diversitatea lor culturală, religioasă şi etnică.

 

Reporter: Care considerați că sunt cele mai stringente 3 probleme ale comunei și cum intenționați a le rezolva?

Cosmin Maier, candidat PNL la funcția de primar: Traficul, stabilirea direcțiilor de dezvoltare urbană și utilitățile. Legat de trafic, am realizat deja demersurile necesare pentru lărgirea podețului de la Petrom și crearea unei circulații continue pe patru benzi și, alături de partenerii noștri, DRDP Cluj, Municipiul Cluj- Napoca și Consiliul Județean, vom implementa această soluție. Ea, alături de breteaua de legătură cu Șoseaua Metropolitană, va degreva complet traficul din comună.

În ceea ce privește dezvoltarea urbană, îmi doresc să finalizăm noul PUG, care va stabili disciplina în construcții, iar raportat la utilități am pârghiile necesare pentru ca visul sătenilor din Mera, Rădaia, Săliștea Nouă, Corușu şi Popești, acela de a avea canalizare, să devină realitate, iar cei din Rădaia, Suceagu și Mera să beneficieze de introducerea gazului.

 

Reporter: Dezvoltare sănătoasă este creată prin atragerea de fonduri extrabugetare și de investitori. Considerați că raportat la aceste două aspecte s-au realizat destule la nivelul comunei? Cum opinați că s-ar putea remedia aceste lipsuri?

Cosmin Maier, candidat PNL la funcția de primar: chiar deloc, în ultimii ani comuna Baciu s-a bazat aproape exclusiv pe fonduri bugetare. Au fost realizate doar 3 proiecte mari cu fonduri europene, atragerea de fonduri extrabugetare nefiind o prioritate pentru administrația locală. Or, având în vedere faptul că la nivelul comunei nu avem mari contribuabili, s-a pus o presiune imensă pe buget.

Astfel, atragerea de fonduri europene și guvernamentale este o prioritate pentru mine. Toate proiectele propuse de mine pot fi realizate din fonduri europene, prin programe operaționale, cu fonduri de la Guvern sau prin investiții extrabugetare de tipul finanțărilor de la CNI.

 

Reporter: Comuna Baciu este parte integrantă a Zonei Metropolitane Cluj (ZMC). Considerați că Baciu și-a găsit locul în ZMC și, mai ales, că folosește toate pârghiile de dezvoltare puse la dispoziție de ZMC?

Cosmin Maier, candidat PNL la funcția de primar: Din păcate, nu s-a luat în considerare oportunitatea oferită de un pol de dezvoltare ca Zona Metropolitană Cluj (ZMC). Proximitatea față de municipiu ne obligă la a avea un rol important în ZMC, trebuie să fim un pion principal în activitatea acestei construcții. Trebuie reclădite legăturile și colaborarea cu parteneri precum Consiliul Județean și UAT Cluj Napoca și trebuie să profităm, în sensul bun al cuvântului de aparteneța la ZMC. Și vă dau aici un exemplu, problema deșeurilor municipale. Noi cheltuim foarte mulți bani de la buget cu depozitarea la rampă a acestora. Parteneriatul cu ZMC și CJ Cluj, având în vedere perspectiva finalizării complete a CMID și SMID și licitația comună, pe județ, a serviciului de gestionare – depozitare deșeuri, va fi benefică pentru noi.

Avem nevoie de proiecte comune cu Zona Metropolitană, acestea ducând la o dezvoltare durabilă și complexă a comunei. În prezent suntem implicați în proiectul Trenului metropolitan și în realizarea Bretelei de legătură cu Șoseaua Metropolitană, dar consider că Baciu poate să ofere mult mai mult zonei metropolitane și trebuie să participe activ la realizarea de proiecte ambițioase și benefice locuitorilor.

 

Reporter: În prezent comuna nu este nici un pol economic, nici unul locativ, nici unul sportiv sau educațional ori de timp liber.  Cum intenționați a crea viitoarea identitate a comunei ?

Cosmin Maier, candidat PNL la funcția de primar: nevoie de o dezvoltare complexă, care să includă toate cele patru axe amintite, pentru că o comunitate în dezvoltare are nevoie de toate aceste componente ale vieții sociale.

Astfel, eu văd comuna Baciu crescând pe o serie de principii sănătoase, liberale, un melanj din cele patru amintite.

 

Reporter: Pe final, în câteva cuvinte, de ce ar trebui ca oamenii să vă voteze pe dvs?

Cosmin Maier, candidat PNL la funcția de primar: Cunosc în amănunt problemele comunei și sunt capabil să le și rezolv. Acest lucru l-am demonstrat deja. Am început o serie de proiecte benefice pentru oameni și sunt decis a le finaliza sau a le îmbunătăți. Apoi nu trebuie uitată componenta politică a administrației publice locale, legătura strânsă și conlucrarea dintre administrația locală – administrația municipală – cea județeană și Guvern realizându-se mult mai ușor în interiorul aceleiași echipe politice, iar acesat lucru duce la proiecte comune de amploare, crearea unei axe de dezvoltare și accelerarea dezvoltării durabile a comunității.

Mai trebuie să menționez un aspect foarte important și esențial. Mă bucur de sprijinul și apelez de fiecare dată la expertiza președintelui PNL Cluj, domnul Daniel Buda, care este unul din cei mai eficienți europarlamentari fiind în permanență dornic să ajute și să se implice în rezolvarea problemelor punctuale, fiind un lider de organizație neobosit și cu o putere de muncă fantastică.

 

Dincolo de toate acestea, candidatul PNL la funcția de primar al comunei Baciu se bucură și de aprecierea liderilor liberali din municipiu, județ și chiar de la Bruxelles. Concret, este vorba de Daniel Buda, europarlamentar și președinte al PNL Cluj, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj și Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj Napoca.

Daniel BUDA – președinte PNL Cluj, europarlamentar: „Sunt coleg de partid de foarte multă vreme cu Maier și în toată această perioadă candidatul PNL la funcția de primar a comunei Baciu a dat dovadă de reale capacități și abilități administrative pe care i le recunosc. Sunt convins că Cosmin Maier va fi un foarte bun primar. El ocupă deja funcția de viceprimar, poziție din care cunoaște problemele și nevoile locuitorilor din Baciu și are la îndemână soluții pentru rezolvarea acestora. Maier este o persoană care poată să realizeze un parteneriat solid cu Primăria municipiului Cluj Napoca cu reprezentanții Consiliului Județean și însuși cu președintele li-beral al CJ, Alin Tișe, conștienți fiind că nu putem vorbi de o dezvoltare durabilă a comunei Baciu fără aportul factorilor de decizie județeni și de la municipiu. De altfel, parteneriatul cu Alin Tișe a început să se vadă, găsindu-se deja soluții la unele din probleme, soluții care au fost chiar puse în practică. De asemenea, Cosmin Maier, prin prisma apartenenței la familia liberală are acces la politicile naționale și europene de dezvoltare și modernizare a zonei. Astfel, subliniez, Cosmin Maier este persoana de care au nevoie locuitorii din Baciu pentru a avea un viitor dominat de o dezvoltare sănătoasă”.

 

Alin TIȘE – președinte Consiliul Județean Cluj: “Îl cunosc de mult timp pe Cosmin Maier, devenind membrii de partid în aceeași perioadă. Amândoi am început munca în partid pornind de la calitatea de simpli membri, iar acum se văd roadele seriozității și efortului depus. Cosmin Maier în toți acești ani mi-a demonstrat că este un coleg extraordinar și un om de echipă, pe care te poți baza și care duce la bun sfârșit inițiativele și proiectele. De asemenea, el este un bun manager, iar comuna Baciu are nevoie de un asemenea primar. Îl susțin pe Cosmin Maier la funcția de  primar al comunei Baciu și voi susține toate proiectele acestuia de dezvoltare a comunei. Sunt convins că alături de Cosmin putem dezvolta comuan Baciu, care are un potențial extraordinar. În calitate de președinte al Consiliului județean sunt dispus și voi face echipă cu Maier, urmând a ne implica activ și total în creșterea și dezvoltarea armonioase și sănătoase a acestei comune, pentru binele locuitorilor săi. Cosmin Maier este omul potrivit care va ajunge la locul potrivit: primar al comunei Baciu. Îl susțin cu toată convingerea și sunt convins că este soluția perfectă pentru Baciu. Votați cu încredere echipa PNL, atât la nivelul comunei Baciu cât și la nivelul Consiliului Județean“.

 

Dan TARCEA – viceprimar municipiul Cluj Napoca: „Îl cunosc pe Cosmin Maier de mai multă vreme și am o părere extraordinară legată de profesionalismul său. Este o persoană implicată, care cunoaște problemele comunității. De mai multe ori mi-a povestit cum dorește să arate Baciu pe viitor, punând accent pe ridicarea calității vieții locuitorilor. Viziunea lui Maier este una deosebită, iar aceasta se împletește armonios cu planurile de dezvoltare ale municipiului și ale Zonei Metropolitane Cluj. Candidatul PNL la funcția de primar a comunei Baciu are soluții administrative foarte bune pentru problemele comunității, aceste soluții referindu-se în principal la fluidizarea traficului, introducerea apei potabile și a canalizării, construcția de creșe și grădinițe, toate acestea pentru a face comuna cât mai atractivă pentru tineri și pentru a spori gradul de confort al locuitorilor din întreaga comună Baciu”.

PRINT