OPINIE

Cine nu are o p(l)andemie să își cumpere

Conceptul de „societate de consum” este o invenție a băncilor americane, fericit pusă în practică prin intermediul propagandei hollywoodiene, care a creat „visul american” (încă bine vandabil în Europa și mai ales în România, dar repudiat de tot mai mulți americani, dovadă stând protestele violente ale BLM și antifa).

Conceptul de societate de consum a funcționat bine, atât timp cât America se lupta cu urmările războiului și cu comuniștii, dar a fost din ce în ce mai clar că da rateuri după căderea economiei de tip centralist-sovietic și, mai ales, după ce au aparaut încercările de copiere a modelului american în țările din est, în Rusia și, ulterior, chiar în China.

Una dintre cele mai interesante mișcări socio-economice declanșate în societatea de consum postbelică a fost deschiderea pieței de capital către omul de rând, din clasa de mijloc, cu intenția “atomizării” deținerilor de instrumente financiare, pentru a drena capitalul și chiar economiile populației la bursă. Iar acest lucru a fost cauzat tot de bănci, prin propagandă.

De ce au vrut băncile americane, după război, să promoveze piață de capital, determinând americanul de rând să dețînă o parte din “corporate America” și făcându-și, astfel, „cadoul” bizar al unei reale concurente cu privire la economiile populației?

Starurile bursei americane, companiile care făceau parte din indicele Dow Jones, erau grupuri industriale care aveau milioane de angajați. Bine plătiți, aceștia deveneau pe zi ce trece consumatori doriți de toți comercianțîi și de toate băncile. Consumând, angajațîi marilor companii americane făceau să crească economia producătoare de bunuri de consum și de servicii și, deci, determinau creșterea numărului de locuri de muncă, ceea ce însemna reluarea naturală a acestui cerc virtuous – noii angajați deveneau și ei consumatori căutați de comercianți și de bănci. Statul obținea mai mulți bani la buget din taxarea consumului, ceea ce îi permitea mai multe investiții în infrastructură și în industria militară și mai multe alocări la bugetele armatei (??!), cu ajutorul căreia și-a putut impune, în mod imperialist, modelul socio-cultural și chiar modelul judiciar.

La final, câștigul cel mai mare era cules de bănci, întrucât toată lumea se împrumută, inclusiv statul, toți consumatorii emiteau cecuri, făceau plăti prin bănci, se împrumutau etc.

Între timp, însă, a apărut suprasaturația pieței cu bunuri de consum și cu servicii și, că metode de stimulare artificială a consumului, au apărut marketingul, tehnicile de persuasiune, învechirea programată a produselor și, în genere, consumerismul.

De asemenea, a apărut supra-îndatorarea, că urmare a consumului pe credit și a creditelor de consum (credit cardul, student loansurile și creditele ipotecare fiind cele mai periculoase forme ale acestui credit).

Economia a glisat, treptat, către financializare. Mai mult de 85% din masă monetară globală este reprezentată de tranzacțîi pe piețele financiare și de capital, tranzacții care se efectuează în cercul restrâns al jucătorilor înveterați ai acestei piețe. Producția industrială s-a mutat în China, America trecând, treptat, la economia bancarizata, păstrând pe teritoriul propriu doar tehnologia, industria militară și serviciile.

Bursa din New York s-a transformat, mai ales după mandatul primului George Bush (tatăl), într-o metodă de concentrare a averii bogaților. Mai mult de 85% din acțiunile marilor corporațîi americane sunt deținute, în prezent, de mai puțîn de 10% dintre americani, iar aceste acțiuni sunt concentrate în 3 gigă-fonduri de gestiune (Vanguard, State Street și Black Rock).

Economia americană a devenit mai oligarhică decât cea rusească*.

Acționarii bogați ai Americii nu au motive să văndă rapid acțiunile pe care le dețîn, ci să culeagă dividende sau acumuleze sporul de valoare prin “performanțele” companiilor emitente ale acțiunilor, deci prețul acestora nu va scădea curând (ceea ce ar trebui să se întâmple dacă proaspețîi șomeri ar fi acționari care ar avea nevoie urgentă de bani și, deci, ar vinde la prețul pieței).

În plus, pandemia a creat și un fel special de efect ȚINĂ (There Is No Alternative) pentru investitorii avuți – exceptând câteva companii Big Pharma sau Bio-tech, nu prea mai există titluri lichide la Bursă din New York (sau oriunde altundeva în lume), căci companiile din economia reală – industrie, petrol, transport aerian, comerț fizic, adică în magazine, turism etc. au fost omorâte de pandemie.

În acest moment, acțiunile emise de giganțîi tehnologiei informației (GAFAM – google, apple, amazon, facebook, microsoft) reprezintă mai mult de 25% din indicele Dow Jones.

Pandemia a crescut nevoie de streaming, de e-learning, de homeschooling, de hardware, de e-commerce și, în genere, de digitalizare a viețîi, deci “lumea” bună a burselor s-a dus „natural” către acțiunile emise de companiile din acest domeniu.

Această este, pe scurt, explicația creșterii colosale a averilor patronilor acestor companii.

Pentru că cei care au ajuns cu cititul până în acest punct al postării să se oftice: această este și explicația susținerii continuitățîi “eforturilor” de combatere a pandemiei și a “adevărului” absolut al părerilor emise de OMS și de “experții” vieții, susținere care a mers până într-acolo încât chiar și cea mai neînsemnată expresie de dubiu sau miștourile la adresa contradicțiilor și ambiguităților acestui “adevăr” să fie sancționată cu eliminarea din spațial virtual (pe motiv că ar fi fake news sau că ar dauna „valorilor” comunității virtuale).

La final, iată încă un mic motiv de oftica și de îndoială relativă la bunele intențîi ale acestor moguli IT:

Cu fiecare click pe care îl dăm pe net sau pe paginile de socializare consumăm atâta energie electrică pe cât consumă un bec obișnuit pentru a stă aprins trei minute.

Pare insignifiant, dar va invit să faceți acest exercitiu mental: înmulțiți 4 miliarde (totalul estimat al utilizatorilor de internet) cu 24 de ore, apoi cu 365 de zile și apoi cu x clickuri pe ora și vedeți cam câtă energie consumăm pentru că amazon, google și microsoft să “valoreze” cel puțîn un trillion de dolari fiecare.

Evident, mai mult de 70% din producția de energie electrică de pe Pământ este poluantă. Consumând atât de multă energie stand pe internet cu orele (așa cum fac eu, de exemplu), contribuim masiv la poluare și la creșterea efectului de gaz de seră.

Ghiciți cine sunt primii (și cei mai ipocriți) ecologiști, cei care au reușit să facă o sfânta din Greta Turnberg?

Îi știți, nu aveți nevoie de niciun indiciu.

PRINT