LOCAL SPORT

Medalii pentru sportivii clujeni de la ACS The Box, la Campionatele Naționale de Haltere

Sportivul Adrian Perșa de la Clubul ACS The Box continuă să impresioneze și la Seniori.

ACS The Box, reprezentat de atletul Adrian Perșa, a câștigat încă 3 medalii de bronz, la Campionatele Naționale de Haltere pentru Seniori! Îndrumat de Gabriel Sîncrăian, Adrian a revenit la Bascov după ce, în urmă cu doar câteva săptămâni, cucerise titlul de vice-campion național la juniori. De data aceasta, a concurat cu cei peste 60 de sportivi din întreaga țară, înscriși în competiția de Seniori. Adrian Perșa continuă, astfel, parcursul surprinzător la primele sale participări în cadrul competițiilor oficiale. Campionatele Naționale de Haltere pentru Seniori au avut loc în perioada 24-27 Noiembrie 2020. Deși anul acesta condițiile de pregătire au fost mai dificile, sportivii de la proaspătul club clujean ACS The Box au reușit să participe și să obțină rezultate remarcabile la Campionatele Naționale de Haltere. Aceștia au adunat un total de 9 medalii și continuă pregătirile pentru anul viitor, când speră ca lucrurile să revină la normal, pentru a participa la cât mai multe concursuri.

Campionatul Național de Haltere Seniori, Bascov 24-27 Noiembrie 2020

Reprezentanți: Adrian Persa – categoria 89 kg

Rezultate: • Medalie Bronz la Smuls (126 kg) • Medalie Bronz la Aruncat (151 Kg) • Medalie Bronz la Total (277 kg)

ACS The Box ACS The Box luat naștere din dorința noastră de a apropia copiii și adolescenții de sport, ajutându-i în acest mediu să se dezvolte, atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Am simțit pe propria pielea ce înseamnă să crești fără componenta sportivă în viața de zi cu zi, motiv pentru care ne dorim să schimbăm acest aspect într-o societate care apreciază din ce în ce mai puțin activitatea fizică în rândul copiiilor. Vrem să aducem un suflu nou în sportul de performanță dedicat tinerilor, cu o abordare bazată pe educație, respect reciproc și o comunitate cu valori pozitive, caracterizată de o dorință constantă pentru progres. Prin acest mod ne-am propus să reînviem o disciplină sportivă cu rezultate importante pentru România în trecut: Halterele. Punem foarte mare accent pe munca în echipă și, totodată, pe valoarea individuală a fiecărui membru The Box. Tocmai din această cauză am ales să lucrăm cu persoane cu mare experiență, care își doresc constant să devină mai buni. Fără îndrumările lui Gabi, aceste performanțe nu ar fi fost posibile. Gabi Sîncrăian: “Pentru primul an, am mers mai bine decât mă așteptam. La început, mă gândeam că vor fi 3 medalii la Juniori, dar am depășit cu mult. Am luat 9 medalii în total, printre care 3 de bronz la Seniori – cea mai mare competiție națională. În ceea ce privește concursurile viitoare, așteptăm să vedem cum va evolua pandemia. În funcție de asta ne putem seta obiectivele. ” Adrian Perșa: „A fost o experiență tare faină! Senzația din warm-up room nu se compară deloc cu adrenalina de pe podium, unde efectiv ai senzația că bara e mult mai ușoară. M-am simțit bine, chiar dacă au fost și câteva rateuri. Ca primă experiență, a fost super! Planul pe anul viitor e să mă descurc mai bine și să ridic o țâră ștafeta față de anul ăsta.” Campionii de la The Box tocmai au inaugurat noua sală de antrenamente din cadrul Bazei Sportive Unirea, unde vă așteapă la un antrenament împreună!

PRINT