INTERNATIONAL LOCAL OPINIE

Mari evenimente externe ale anului 2021

După un an afectat serios de criza coronavirusului, apariția vaccinurilor anti-Covid 19 și începerea vaccinării aproape la scară planetară ar trebui să permită desfășurarea unor mari evenimente amânate sau prevăzute pentru 2021. Pe scurt, anul în care am intrat va însemna o revenire la o viață cât de cât „normală” ? Întrebare îndreptățită: după un an, 2020, răvășit de pandemie, acum, lumea întreagă se așteaptă la un fel de respiro mai lung datorat vaccinării anti-Covid și, firește, măsurilor de autoprotecție. Ca urmare, mai multe mari evenimente amânate ar putea avea loc. Am în vedere turneul final Euro la fotbal și de JO de vară de la Tokyo, care ar fi trebuit să se desfășoare în an par. Ar putea avea loc și mari evenimente culturale, precum Festivalul de Film de la Cannes, anulat anul trecut. Totodată, 2021 va marca finalul unei epocii Merkel în Germania și, în context, chiar pentru întreaga Uniune Europeană, odată cu retragerea cancelarei, în septembrie, când sunt programate alegeri legislative. În fine, aici așmai nota că, până acum, nu s-a stabilit data unei reuniuni la țârf a NATO în contextul în care, în SUA, a fost ales un nou președinte și, prin tradiție, în atare context se convoacă o întâlnire cu noul șef al Casei Albe. Oricum, cel puțin până acum s-a vorbit despre o posibilă întrunire a liderilor țărilor Organizației Nord-Atlantice în februarie sau martie.

Între evenimentele cu dată neprecizată ce ar urma să aibă loc în 2021 semnalăm două mari realizări în domeniul construcțiilor și arhitecturii în Orientul Mijlociu : astfel, se va inaugura turnul Dubai Creek Tower din Emiratele Arabe Unite ce va avea 820 metri înălțime.Apoi, în Arabia Saudită ar urma să fie dată în folosință cea mai mare clădire de pe planetă –Jeddah Tower – cu o înălțime de un kilometru, devansând astfel celebra Burj Khalifa, numit inițal Burj Dubai. Este un zgârie-nori din Dubai, cea mai înaltă clădire construită până acum de om, înaltă de 828 metri. Construcția ei a început la 21 septembrie 2004, ea fiind finalizată la 1 octombrie 2009. A fost inaugurată oficial la 4 ianuarie 2010. 

În continuare, având ca reper datele oferite de Europe 1 și de alte surse, prezentăm o listă cronologică a marilor evenimente externe din 2021, desigur, cu rezerva evoluției pandemiei.

IANUARIE

În cursul acestei luni, India urmează să lanseze o misiune spre Lună – Chandrayaan-3. Tentativa precedentă, de trimitere a unui vehicul indian care să exploreze satelitul nostru natural, din septembrie 2019, în cadrul misiunii Chandrayaan-3, s-a soldat cu un eșec, racheta s-a zdrobit în momentul aselenizării.

11 ianuarie: prima marcare a anunțului făcut de China referitor la primul deces datorat unei pneumonii atipice, ulterior numită Covid-19. După un an, coronavirusul a făcut mai multe milioane de morți și a forțat o mare parte a planetei să ia măsuri radicale pentru a stăvili epidemia. Deja, de câteva zile, în mai multe țări ale lumii au debutat campaniile de vaccinare ani-Covid.

18 ianuarie: afacerea Karachi, procesul lui Edouard Balladur și Francois Leotard la Curtea de Justiție a Republicii Franceze (până pe 19 februarie). Este unul dintre cele mai mari scandaluri politico-financiare din istoria celei de a V-a Republici. Fostul premier socialist Edouard Balladur, azi în vârstă de 90 de ani, va fi judecat fiind acuzat de finanțare ocultă a campaniei sale prezidențiale din 1995, când s-a confruntat cu candidatul dreptei Jacques Chirac. Fostul ministru al Apărării din guvernulu său, Francois Leotard, va fi jedecat împreună cu el.

20 ianuarie: ceremonia de învestire a lui Joe Biden, al 46-lea președinte al SUA. După un scrutin plin de suspans, cu rezultate finale aflate după mai multe zile, candidatul Democrat a fost ales în fruntea primei puteri a lumii, deși președintele în funcție le-a contestat violent și îndelung, el nerecunocându-și înfrângerea până azi.

FEBRUARIE

Decernarea Premiilor Cesar (Franța). La un an de la o ediție sulfuroasă, marcată de plecarea Adelei Haenel în plină ceremonie, în semn de protest că i se atribuise un premiu regizorului Roman Polanski, viitoarele Premii Cesar sunt foarte așteptate în Hexagon și nu numai. Aflată în criză, comunitatea filmului francez și-a înnoit în întregime conducerea și trebuie să se pună de acord asupra formatului și datei ediției din acest an.

28 februarie: ceremonia decernării Premiilor Golden Globes (SUA). Ele recompensează producțiile de cinema și de televiziune americane și sunt decernate din 1944 de Hollywood Foreign Press Association-HFPPA. Premiile recompensează anual cele mai bune filme, cele mai bune opere de ficțiune de televiziune și cei mai buni profesioniști ai filmului și televiziunii americane. Ele sunt echivalentele din televiziune ale Premiilor Oscar (atribuite exclusiv pentru filme de cinema), Premiilor Grammy (pentru muzică) și Premiilor Tony (pentru Teatru).

MARTIE

Începe procesul celor patru polițiști din Minnesota (SUA) acuzați de uciderea lui George Floyd. Evenimentul a declanșat o revoltă masivă în întreaga țară, pe care mulți au îndreptat-o împotriva președintelui Donald Trump.

5 martie: 75 de ani de la celebrul discurs al lui Winston Churchill privind „cortina de fier”. El a fost rostit la Fulton (statul Missouri din SUA), în 1946, și compara influența crescândă a URSS după Al Doilea Război Mondial cu o „cortină de fier” ce despărțea Europa în două. Discursul anunța debutul Războiului Rece.

15 martie: războiul civil din Siria întră în al zecelea an de la declanșare. Conflictul armat dintre forțele guvernamentale (sprijinite de Rusia) și cele rebele (alimentate copios din afară de țări ca Turcia, SUA, Israel, Arabia Saudită, ș.a.) s-a soldat cu moartea a 400.000 de persoane (potrivit ONU), 13 milioane de sirieni luând calea exilului sau intrând în categoria persoanerlor strămutate.

17 martie: procesul lui Nikolas Sarkozy în afacerea Bygmalion (până la 15 aprilie). Fostul președinte francez are o nouă întâlnire cu jusțiția, de data asta pentru cheltuielile din campania pentru prezidențialele din 2012. El este judecat pentru „finanțare ilegală a campaniei electorale”, fiind acuzat că ar fi depășit baremul legal de cheltuieli electorale de mai mult de 20 milioane de euro, în pofida alertelor contabililor campaniei din lunile martie-aprilie 2012.

APRILE

Începe prima călătorie transatlantică solitară a vasului Mayflower. Este vorba de o navă de cercetări științifice autonome creată de organizația de cercetări marine Promare și societatea informatică IBM. Ea nu va avea nici căpitan, nici echipaj, nu va fi comandată de la distanță și va colecta date privind starea Oceanului.

25 aprilie: ceremonia de atribuire a Premiilor Oscar. Cine va urma peliculei Parasite, filmul sud-coreean marele învingător al Premiilor Oscar? Răspunsul la această întrebare, ca și la cele referitoare la cel mai bun actor sau cea mai bună actriță într-un rol principal ori la cel mai bun regizor sau cel mai bun scenarist și la altele se va afla în această zi… dacă, desigur, pandemia se va potoli cât de cât în SUA!

MAI

11 mai: debutul celei de a 74-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes, care se încheie pe 22 mai. Anul trecut anulat din cauza pandemiei, cel mai prestigios festival de film de pe glob ar urma să revină în 2021. În ce format încă nu s-a stabilit.

18 mai: concursul Eurovision al cântecului, care se termină pe 22 mai. Toată lumea se așteaptă la o ediție de excepție, care să umbrească grijile și măsurile luate din cauza pandemiei.

28 mai : La Cluj-Napoca începe Festivalul de Film „Transilvania”, care se încheie pe 6 iunie. Este o manifestare de amploare, care a înscris România în circuitul evenimentelor artistice internaționale de anvergură.

Finala Ligii Campionilor la Fotbal de la Istanbul. Deși data nu a fost fixată încă, lumea balonului rotund se așteaptă ca finala aceasta să nu fie amânată precum cea de anul trecut, care a avut loc în august, la Lisabona, cu participarea echipelor calificate în sferturi.

IUNIE

Kigali, Ruanda : reunuinea șefilor de stat și de guvern ale țărilor membre ale Commonwealth (CHOGM). Este pentru prima oară după 14 ani când o atare întâlnire se desfășoară pe continentul african.

Alegeri regionale în Franța. Programate inițial în martie, aceste alegeri au fost amânate pentru iunie 2021, dacă, desigur, pandemia nu va determina o nouă amânare. Cum se vede, spre deosebire de România în cazul legislativelor din noiembrie 2020, în Franța, pentru președintele Macron, guvern și autorități au contat și contează epidemia și riscurile ei și nu interesele politicianiste meschine de tip Johannis.

11 iunie : lovitura de începere la Euro care va dura până pe 11 iulie. Prevăzut inițial anul trecut, Campionatul European de Fotbal ar urma să se fie organizat în mai puține țări decât se decisese la început, deciziile finale aparținând UEFA.

18 iunie : alegeri prezidențiale în IRAN. Este un scrutin ce va fi urmărit cu mare interes și pe plan internațional dat fiind că, potrivit Constituției, Hassan Rohani, un moderat, președinte al țării din 2013 nu va putea candida pentru un nou mandat.

IULIE

11 iulie : finala Euro la fotbal. Cine va urma campioanei precedente – Portugalia lui Cristiano Ronaldo ? În 2016, lusitanii au învins echipa Franței în finala disputată chiar pe Stade de France din Paris, cucerind primul lor titlu internațional. Evident, întrebarea care se pune este dacă vor fi surprize și de data asta.

23 iulie : ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Vară. Amânate din cauza pandemiei, ele vor avea loc tot la Tokyo și vor beneficia de un buget record. Cinci noi sporturi se vor adăuga celor existente deja : karate, skateboard, surf, escaladări și baseball/softball. La ora actuală încă există mari întrebări privind JO, în primul rând nu se știe dacă vor fi sau nu specatatori în tribune.

25 iulie : dacă această dată cade într-o duminică (cum este cazul în 2021), regiunea spaniolă autonomă Galicia celebrează tot anul sărbătoarea Sfântului Apostol Iacob. Autoritățile religioase și cele din sectorul turistic speră că din ce în ce maulți pelerini vor putea merge la Santiago de Compostela. Evident, dacă pandemia va permite așa ceva.

AUGUST

8 august : festivitatea de închidere a JO de la Tokyo. Următoarea Olimpiadă de vară este programată la Paris, în 2024.

SEPTEMBRIE

Debutul procesului acuzaților pentru atentatele de la 13 noiembrie 2015 din Paris. Este vorba despre procesul anului din Franța, prevăzut inițial pentru ianuarie, el fost amânat, iar data exactă urmează să fie stabilită. Acest proces ieșit din comun se va desfășura pe Ile de la Cite din Paris și va dura între cinci și șase luni.

26 septembrie : alegeri legislative în Germania, succesiunea Angelei Merkel. Se încheie un capitol din istoria Germaniei postbelice. Cancelară din 2015, cea mai puternică femeie din lume, Angela Markel, a anunțat de mai mult timp că nu va mai candida la viitorul scrutin legislativ. Ea vă lăsa o moștenire grea celui sau celei care îi va succeda.

NOIEMBRIE

Misiunea Artemis: primul zbor al capsulei Orion în jurul Lunii. Misiunea Artemis, pprimul zbor nelocuital capsulei Orion și al lansatorului Space Launch System (SLS), este programat în noiembrie. Dacă totul merge bine, o misiune locuită, Artemis 2, va efectua un zbor în jurul Lunii în 2023.

Cum se vede, listele stabilite de Europe 1 și de alte surse, între care și Courrier International, nu cuprind evenimente și pentru luna decembrie. În ce mă privește, cred că, pe plan internațional – nu doar european-, vor fi mutații importante, dat fiind că, în SUA, va fi un nou președinte ; în Iran, moderatul președinte Hassan Rohani va fi urmat mai mult ca sigur de un conservator, dat fiind contextul extern, iar în Israel actualul premier Benjamin Netanyahu va avea viață foarte grea în procesul de corupție de care este acuzat oficial.

În context, plecând de la faptul că, la final de mandat, Donald Trump a mediat concilierea dintre Israel și unele state arabe precum Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Maroc, etc., personal sunt curios ce curs va avea acest proces sub Administrația Biden și, foarte probabil, cu un nou premier în Isreal.

Totodată, va fi interesant de văzut ce calendar extern va avea Joe Biden odată instalat la Casa Albă. Din această perspectivă cred că trebuie să ținem seama de vârsta înaintată -78 de ani- a celui de al 45-lea președinte al SUA, cât și de problemele sale de sănătate arătate în timpul campaniei electorale prezidențiale. De asemenea, va fi interesant de văzut ce rol va avea vicepreședinta Kamala Harris.

Dumitru Constantin, cotidianul.ro

PRINT