Cotidianul Transilvan

Opera Națională Română, la Festivalul Internațional George Enescu: Macbeth-duminică, 12 septembrie, de la ora 19:00

Festivalul Internațional George Enescu 2021 se va desfășura între 28 august și 26 septembrie, cu un program artistic excepțional, susținut de 4700 de artiști străini și români, pe o durată record de patru săptămâni, dorindu-se a fi o ediție extrem de amplă. Opera Națională Română din Cluj-Napoca va participa în acest context prin prezentarea spectacolului Macbeth de Giuseppe Verdi, sub bagheta dirijorului David Crescenzi, spectacol a cărei premieră a avut loc la Cluj-Napoca în 2019. Așadar, vă invităm la unul dintre cele mai apreciate titluri din repertoriul operistic internațional – Macbeth, prezentat de artiștii operei clujene duminică, 12 septembrie, de la ora 19:00, în sala mare a Operei.

Macbeth prezintă o poveste despre putere, intrigă politică și magie, în centrul acțiunii aflându-se cuplul protagonist – Macbeth și soția sa, Lady Macbeth. Publicul va putea viziona o operă de o frumusețe înfiorătoare, pentru care Verdi a extras din piesa lui Shakespeare esența de magie, crimă și nebunie, conferindu-i mai multă intensitate, ce se traduce printr-o explorare a tiraniei și o călătorie a dezintegrării sufletului. Fiecare moment al operei oscilează, pe muchie de cuțit, între realitate și halucinație, lume și iad. De la primele sunete prevestitoare ale uverturii, până la corurile macabre ale vrăjitoarelor și criminalilor, dar și ariile cutremurătoare, interpretate de baritonul de talie internațională Șerban Vasile – în rolul lui Macbeth și soprana invitată Nadia Cerchez – Lady Macbeth, muzica lui Verdi ne atrage puternic în inima maleficului.

Vă invităm, așadar, să vă bucurați de spectacolul de operă din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, festival muzical românesc de prestigiu internațional, inițiat în anul 1958 în memoria marelui compozitor și violonist virtuoz român George EnescuDe-a lungul anilor, la festivalul organizat la Ateneul Român și la Sala Palatului din București, dar și în alte orașe din țară, au participat orchestre și muzicieni de mare prestigiu, de pe întreg mapamondul.

! Siguranța publicului, a artiștilor și întregului personal al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca este prioritară, astfel că evenimentul va respecta cu atenție toate normele și recomandările prevăzute de lege cu privire la situația pandemică.

Biletele pot fi achiziționate în siguranță și cu ușurință online, pe site-ul www.bilete.ro, iar începând cu data de 20 iulie va fi deschisă în acest scop și Agenția de bilete a Operei, deschisă pe latura estică a clădirii, de luni până vineri, în intervalul orar 13:00-18:00.

fb-share-icon0