Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Andrei Marga / Când China va prelua Iniţiativa
Categorie:   Special  Autor:  Mihai PETEAN  Data:  21.04.2012  Ora:  11:13  Citiri:  2528

Share:
Voteaza articolul:

Nota 5/5 (1 voturi)

S-a discutat mult în anii recenţi asupra ascensiunii Chinei spre rolul de supraputere economică a lumii (vezi la noi lucrarea Ana Pantea, ed., „China în ascensiune”, EFES, Cluj, 2011, volum ce reuneşte analize făcute la universitatea clujeană pe tema aceasta), cu implicaţiile de rigoare. Se ştie, aşadar, că şi criza financiară începută în 2008 a găsit China în cea mai bună poziţie printre puterile lumii, iar apelurile repetate ale conducerii americane (Obama şi Clinton) la o intervenţie chineză pentru scoaterea lumii din criză sunt grăitoare. Mulţi cercetători au trecut de îndată la reevaluarea ponderii financiare, economice şi politice a Chinei în lumea de astăzi. Autori americani, germani şi englezi, care cunosc bine istoria universală, îşi amintesc că şi în trecutul îndepărtat China a fost uneori în avanscena acestei istorii. Practic, astăzi China revine în rolul pe care l-a deţinut altădată - acum însă revine pe culmile modernităţii pe care, este adevărat, a tratat-o uneori (precum în epoca "revoluţiei culturale" a lui Mao) cu reticenţa păgubitoare propriilor interese.

Avem acum la îndemână scrierea majoră ce duce până la capăt explorarea scenariului tot mai plauzibil în care China devine, cum se estimează (în 2020-2025), nu numai cel mai mare producător al lumii, ci şi actorul politic major. Este vorba de amplul volum al lui Martin Jacques, ”When China rules the World” (Penguin Books, London, 2012), carte salutată pe drept în termeni rari încă de la apariţie: John Gray a numit-o "cea mai bună carte despre China publicată de mulţi ani", Robert J. Samuelson, "capodoperă", iar cunoscutul economist chinez Yu Yongding o socoteşte "unul dintre cele mai serioase studii asupra Chinei din câte există". Pe de altă parte, Martin Jacques duce mai departe solida tradiţie britanică, ilustrată recent de Eric Hobsbawn, Niall Ferguson şi mulţi alţi istorici cu excelentă formaţie teoretică şi, în acelaşi timp, filosofi cu largă informaţie istorică, economică şi sociologică.

Teza lucrării "When China rules the World" este simplă: ascensiunea Chinei nu se încheie cu preluarea întâietăţii în producţia economică a lumii, ci continuă cu sporirea rolului politic al celei mai populate şi dinamice ţări. În general, cultura unei ţări decide ponderea ei politică, pe fondul unei economii performante. Ca efect, China va fi nu doar un participant la actuala ordine mondială, ci, mai mult, unul dintre actorii internaţionali care vor contribui la crearea unei noi ordini. Aşa cum observă comentatorul de la "The Economist", conform acestei cărţi a lui Martin Jacques, "timpul nu va face China mai occidentală, ci mai curând va face Occidentul şi lumea întreagă mai chineze".

Această teză este documentată şi argumentată de Martin Jacques, pe mai mult de opt sute de pagini, plecând de la o observaţie de importanţă crucială: nu există doar un singur fel de modernizare şi de modernitate, ci ne aflăm într-o lume a "modernizărilor multiple şi concurente" (p.15). China a avut în istoria ei momente de dificultate în relaţia cu modernizarea europeană şi, apoi, americană, dar, mai ales după 1978, ea s-a aşezat pe calea unei modernizări rapide. Această modernizare a făcut din China "păstrătorul şi conducătorul lumii noi, în care ea se bucură de o relaţie hegemonică crescândă, tentaculele ei fiind întinse de-a lungul Europei, Asiei Centrale, Asiei de Sud, Americii Latine şi Africii, în mai puţin de o decadă" (p. 16). Spre deosebire de "tigrii asiatici" (Coreea de Sud, Taiwan), China nu a fost vasala vreunei puteri şi nu-şi reduce nicidecum rolul la economie. Se crede greşit - spune Martin Jacques - că această ţară se va limita să copieze economic Occidentul şi să se încadreze în ordinea existentă a lumii. Este experienţa însăşi a istoriei cea care ne atestă că "puterile emergente se folosesc cu timpul, invariabil, de nou găsita lor putere economică pentru scopuri politice, culturale şi militare mai largi" (p. 16-17).

China nu va deveni o naţiune occidentalizată în stilul deja obişnuit. Modernizarea ei va fi, din cel puţin patru puncte de vedere, una diferită. Identitatea chineză s-a format înainte de statul chinez, încât aici, în China, avem de a face în primul rând "nu cu un stat-naţiune (nation-state), ci cu un stat-civilizaţie (civilization-state)" (p. 18). China are, apoi, o considerare a "rasei" mai integrativă decât alte ţări care au fost la origine "multirasiale". China aduce o altă relaţie cu statele cu care intră în atingere. În sfârşit, China prezintă o unitate milenară, pe care nu o au alte ţări. Din aceste patru raţiuni, China va aduce, odată cu ascensiunea ei, "o nouă ordine internaţională".

"Argumentul ce subîntinde cartea (este vorba de "When China rules the World", nota mea) este că impactul Chinei asupra lumii va fi la fel de mare precum cel al Statelor Unite în scolul trecut, probabil chiar mai mare şi, cu siguranţă, foarte diferit" (p. 20). Argumentul lui Martin Jaques ia în seamă nu numai "decolarea" cu succes a Chinei, din anii lui Deng Xiaoping, ci şi opoziţia modernizării chineze la generarea sărăciei şi a discrepanţelor sociale explozive, precum şi la colonialismul asociat modernizării europene. Toate trei au fost combătute de China punând în valoare resursele imensei ei tradiţii culturale. Mai cu seamă sub preşedintele actual, Hu Jintao, China s-a orientat spre calmarea exceselor sociale ale economiei de piaţă prin politici sociale precise, până la un punct egalitare, care au reuşit să prevină conflictele în orizontul unei "societăţi mai armonioase" (p. 95). În 2011, China a devenit cel mai mare producător al lumii şi a pus astfel capăt unei perioade de 110 ani, în care Statele Unite au ocupat acea poziţie (p. 186). Dar marea ţară de la Răsărit nu se va opri aici, ci, prin intermediul politicii de "securitate socială", va înregistra dezvoltări politice şi culturale în consecinţă. Ea nu va putea să continue, în condiţiile economice de astăzi, în care materiile prime se scumpesc, politica dezvoltării economice dependentă masiv de resurse externe, dar va adopta (ceea ce a început deja să facă) o "nouă abordare", care-i va asigura succesul (p. 202). "Modelul chinez emergent atestă un nou fel de capitalism, în care statul este hiperactiv şi omniprezent pe diferite căi şi în diferite forme: asigurând asistenţa firmelor private, în galaxia întreprinderilor proprietate de stat, administrând procesul prin care valuta naţională (the renmimbi) trece încet într-un statut de convertibilitate totală şi, peste toate, în poziţia de arhitect al strategiei economice care a condus la transformarea economică a Chinei.

Succesul Chinei sugerează că modelul chinez de stat este destinat să exercite o puternică influenţă globală, mai ales în lumea ţărilor în curs de dezvoltare, şi să transforme, prin urmare, termenii dezbaterii economice viitoare. Colapsul modelului anglo-american în preajma crizei financiare a Occidentului va face modelul chinez chiar mai pertinent şi atractiv pentru alte ţări, mai cu seamă printre acelea aflate în curs de dezvoltare" (p. 229-230). Suportul adânc al noii poziţionări a Chinei în lume este împrejurarea că în cazul acestei ţări nu este vorba doar de un "stat-naţiune, ci şi de un stat-civilizaţie" (p. 244). În vreme ce societăţile occidentale şi cele inspirate de Occident sunt constituite pe baza naţiunii, societatea chineză este constituită pe baza civilizaţiei.

Desigur, nu este vorba de primul "stat-civilizaţie" din istorie, dar China prezintă particularitatea că este primul caz în care "statul" şi "civilizaţia" acestuia coincid. "Termenul civilizaţie sugerează, în mod normal, o influenţă mai curând distantă şi indirectă şi o prezenţă inertă şi pasivă. În cazul Chinei, totuşi, nu doar istoria, ci civilizaţia însăşi trăieşte: noţiunea de civilizaţie chineză ca organism viu şi dinamic, mai curând decât ca obiect static şi neînsufleţit, asigură identitatea primară şi contextul în care chinezii îşi gândesc ţara şi se definesc pe sine" (p. 252).

Cel puţin sub şapte aspecte "statul civilizaţie" al Chinei este temelia acestei ţări: identitatea chineză derivă din elemente civilizaţionale, precum limba, normele vieţii de familie, structura relaţiilor sociale; unitatea civilizaţiei este prioritatea politicii chineze; păstrarea unităţii este gândită ca datorie şi răspundere a statului; etnicitatea chineză derivă, la rândul ei, din elemente civilizaţionale; China acceptă principiul "o ţară, două sisteme"; intimitatea cu milenara istorie a ţării este păstrată; sentimentul măreţiei chineze a rămas viu printre cetăţeni.

Poate părea paradoxal faptul că - aşa cum remarca Martin Jacques, în "When China rules the World" - "cea mai extraordinară transformare economică din istoria umanităţii a fost condusă de un partid comunist, tocmai în perioada în care s-a produs înlăturarea de la putere a comunismului european" (p. 259). Faptul are, totuşi, o explicaţie, anume aceea că sistemul politic chinez şi-a păstrat trăsături tradiţionale de-a lungul timpului, chiar şi în timpul comunismului. "Politica chineză a pus în mod tradiţional un preţ înalt pe importanţa convingerii morale şi a exemplului etic. Oficialilor li s-a cerut să treacă examenul în învăţătura confucianistă... Acest angajament faţă de standardele etice, ca principiu al guvernării, s-a combinat cu o credinţă puternică în rolul familiei şi al educaţiei în formarea şi modelarea copiilor... Familia chineză şi statul chinez sunt complementare, susţinându-se manifest, reciproc" (p. 262). De altfel, "statul-naţiune" este exprimat în limba chineză de „naţiunea familie". Iar politica chineză, în cel mai larg înţeles, acordă prioritate "unităţii".

Martin Jacques face consideraţii proaspete asupra aspectelor ce trec drept delicate şi sunt lăsate, de obicei, în afara discuţiei. Democraţia chineză, de pildă, se deosebeşte de cea de inspiraţie occidentală, pe de o parte, prin preluarea lui Confucius ca bază, pe de altă parte, prin accentul hotărâtor pus pe "legitimare" (p. 265-277). Dominaţia comuniştilor nu este asimilabilă cu cea din sistemul sovietic de odinioară: "natura susţinerii partidului şi legitimarea sa s-au schimbat...: nu mai este vorba, în primul rând, de o funcţie ideologică, ci depinde crescând de abilitatea sa de a genera creştere economică, împreună cu calitatea conducerii" (p. 277). Apoi, pe scena lumii China vine ca "stat-civilizaţie", nu doar ca "stat-naţiune". "Devenind putere globală şi, în cele din urmă, supraputere, probabil că, în timp, supraputere dominantă, China, precum oricare dintre puterile majore anterioare, va vedea lumea prin prisma propriei istorii şi va căuta, în funcţie de constrângerile prevalente, să refacă lumea în imaginea proprie. Din moment ce puterea Chinei creşte, aceasta va vedea lumea în termenii identităţii şi experienţei ei ca stat-civilizaţie, cu caracteristicile şi asumpţiile ei, mai curând decât ca un, în primul rând, stat-naţiune" (p. 289). Peste toate, însă, trebuie spus - ne asigură Martin Jacques - că "ascensiunea Chinei va schimba profund natura sistemului global... Pentru prima oară în epoca modernă, jucătorul ce devine crescând dominant va fi un stat-civilizaţie, un megastat de o magnitudine nouă, o ţară în curs de dezvoltare şi o colonie anterioară a puterilor occidentale şi a Japoniei" (p. 293). Atitudinile, percepţiile şi comportamentele cultivate de această civilizaţie vor marca lumea ce vine.

Autorul cărţii "When China rules the World" pune în cele din urmă în concurenţă actuala supraputere dominantă cu potenţiala. Premisa sa este aceea că în criza izbucnită în 2008, China a fost capabilă de cea mai amplă intervenţie financiară pentru a opri trecerea crizei financiare într-o cuprinzătoare criză economică. Argumentul autorului este că reaprecierea în sus a valutei chineze, atât de insistent cerută de americani, se va produce pe căi decise de chinezii înşişi, dar faptul însuşi dovedeşte importanţa covârşitoare a Chinei pe scena economiei mondiale. Din astfel de argumente Martin Jacques derivă teza unui "conflict" pe termen lung al intereselor celor două supraputeri de pe scena lumii actuale. Eu cred că aici este teza fragilă a acestei excelente cărţi, care este "When China rules the World": s-ar putea prea bine - ceea ce mi se pare, în circumstanţele de faţă, mult mai plauzibil - ca Statetle Unite şi China să găsească mai curând raţiunile pentru cooperare în beneficiu mutual, decât motive pentru alte comportamente.

Martin Jacques are însă dreptate când observă eventualitatea ca Statele Unite, sub imperiul unor condiţii noi, să fie forţate (mai ales sub presiunea produselor chineze de pe pieţele lumii) să revină de la "globalizare" la "protecţionism". El observă, de asemenea, că "Asia de Est devine bipolară, cu China dominând crescând economia şi cu Statele Unite ca principal actor al securităţii" (p. 469), că atracţia Chinei printre ţările lumii sporeşte vertiginos, în calitate de avocat al "democraţiei între statele-naţiune", spre deosebire de apărătorii "democraţiei înăuntrul statelor-naţiune" (p. 470), că actuala criză financiară ţine şi de raporturile dintre SUA şi China. El spune că "poziţia Statelor Unite ale Americii ca centru financiar global şi dolarul ca principala valută a rezervelor stau pe un suport chinez. În nucleul crizei financiare globale se află inabilitatea Statelor Unite de a continua să fie coloana vertebrală a sistemului financiar internaţional; pe de altă parte, China nu este deocamdată capabilă şi nici nu vrea să asume acest rol. Acesta este faptul care face criza globală actuală atât de cronică şi de potenţial ameninţătoare, într-o manieră analoagă cu 1930, când Marea Britanie nu a putut să-şi mai susţină poziţia sa de principala forţă financiară, iar Statele Unite nu erau încă într-o poziţie încât să asume acest rol" (p. 482). Câtă vreme nu se reglează raporturile americano-chineze, situaţia de criză nu poate fi depăşită, unei crize urmându-i, de fapt, altă criză.

China însăşi are de rezolvat, desigur, probleme redutabile. Martin Jacques spune că această ţară "este acum confruntată cu înfăptuirea tranziţiei de la o economie orientată spre export la una de prelucrare intensivă, care este dependentă într-un grad înalt de o rată ridicată a economisirii, ce este capabilă să finanţeze niveluri uriaşe de investiţie, către o economie tot mai inovativă şi capital-intensivă, care este mult mai puţin dependentă de exporturi şi mai dependentă de consumul intern şi care investeşte o proporţie semnificativă a produsului său intern brut" (p. 489). Dar China va înainta, cu siguranţă, pe acest drum şi, în cele din urmă, în cursul următoarei jumătăţi de secol sau mai puţin, va deveni "puterea conducătoare a lumii" (p. 490) şi va propune oamenilor o variantă proprie a moderrnizării (p. 562). În orice caz, China va aduce în viaţa lumii opt caracteristici care o disting de pe acum: un "stat-civilizaţie", mai mult decât un "stat-naţiune"; un "sistem tributar" al relaţiilor dintre state, adus în forma modernă, fireşte chino-centrat; un sentiment al caracterului distinctiv chinez în raport cu alte culturi; o abordare care pleacă de la premisa factuală a suprapunerii statului, civilizaţiei şi continentului; o modernizare rapidă ce combină într-un fel unic trecutul şi prezentul; un leadership ce se va apropia tot mai mult de învăţătura lui Confucius; o ţară ce combină caracteristicile unei ţări dezvoltate cu aspecte ale ţărilor în curs de dezvoltare.

Martin Jacques vede pus în cauză universalismul cultural de sorginte europeană (am arătat, la rândul meu, în Andrei Marga, ”Relativismul şi consecinţele sale”, EFES, Cluj, 1998, că acest universalism are nevoie de o reconstrucţie, în forma unui universalism al structurilor generative). El spune că "ascensiunea Chinei ca putere majoră marchează sfârşitul universalismului occidental.

Normele, valorile şi instituţiile occidentale se vor trezi concurate tot mai mult de cele chineze. Declinul universalismului occidental nu este, totuşi, doar produs al ridicării Chinei, deoarece aceasta este parte a unui fenomen mai larg, a unei lumi tot mai multipolare sub aspect economic şi a proliferării diverselor modernităţi. Conturarea de modernităţi în concurenţă distinge o nouă lume în care, poate, nici o emisferă sau ţară nu va avea tocmai acel fel de prestigiu, legitimitate sau forţă covârşitoare precum cele de care Occidentul s-a bucurat în ultimele două secole; în loc de acestea, diferite ţări şi culturi vor concura pentru legitimare şi influenţă. Lumea occidentală se îndreaptă spre sfârşit; lumea nouă, cel puţin pentru viitorul previzibil, nu va fi chineză în sensul în care lumea anterioară a fost occidentală. Totuşi, China se va bucura de o crescândă hegemonie globală şi, cu timpul, va deveni, probabil, de departe cea mai dominantă ţară din lume" (p. 583).

Lucrare documentată fără cusur şi curajoasă în argumentarea şi tezele ei, "When China rules the World" va marca, în mod cert, dezbaterile de politică internaţională. Ceea ce spune nu va putea fi ignorat fără pierderi. Chiar dacă Martin Jacques împinge interpretarea sa, favorabilă profilării Chinei ca supraputere dominantă, spre imaginarea "conflictelor" viitorului, este de spus că astfel de evoluţii nu par astăzi cele mai probabile. Chiar complexitatea sistemului internaţional reduce certitudinea eventualităţii lor, mai multe scenarii fiind acum realiste. Dar autorul cărţii "When China Rules the World" are meritul indelebil de a ne fi atras atenţia, cu desăvârşită competenţă şi înţelegere suverană a lucrurilor, că astfel de evoluţii ne pot aştepta, încât vor trebui luate în seamă în stabilirea reperelor de acţiune externă.

 



Ultimele articole de Mihai PETEAN:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT