Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Autorii site-ului pentru studenţii străini: „O facem pentru că merită, la cît plătesc facultatea”
Categorie:   Studenti  Autor:  Renata Tegzes  Data:  24.09.2010  Ora:  17:30  Citiri:  3384

Share:
Foto: Liviu Scripcaru
Voteaza articolul:

Nota 0/5 (0 voturi)

„Am urcat în avion, am ajuns. Cluj-Napoca. Pentru prima dată cînd sînt aici. Caut facultatea cu încă un prieten. La secretariat s-a încheiat programul. Nu ştim la ce cămin trebuie să ajungem, cum. Dormim la un prieten, el e anul doi. A păţit şi el la fel, cu un an în urmă”, îşi aminteşte Khalfi, care a venit din Tunisia să studieze medicina la Cluj, în urmă cu trei ani.
 
Pentru cei ca el, studenţi străini, care vin pentru prima dată la Cluj şi au nevoie de cineva ca să îi îndrume, săptămîna aceasta s-a lansat siteul www.fscluj.com. Asociaţia pentru Calitate în Societatea Modernă (ACSM), fondată de studenţi în urmă cu doi ani au lansat un ghid online destinat noilor veniţi, care să îi ajute la acomodarea cu sistemul de aici. „Ideea? Noi care am fost pierduţi la început de facultate, prietenii noştrii care au trecut prin aceleaşi lucruri şi prietenii lor”, a spus Sorin Parpucea, coordonatorul  proiectului. Siteul conţine informaţii legate de ofertele de cazare, obţinerea vizei, obligaţiile unui student, evenimente culturale şi alte informaţii care să uşureze munca bobocilor.

Majoritatea se „îneacă” la viză

„Am avut noroc că m-a ajutat cineva şi am rezolvat uşor toate. Dar de obicei studenţii străini au probleme cu viza. E mai complicat”, a spus Michael Haloon din Israel, student la medicină în anul patru. Viza este punctul la care se pierd majoritatea studenţilor şi asta din cauza unor proceduri ample şi destul de complicate.

„Ca un student străin să îşi ia viza trebuie să vină la facultate să se înscrie, să plătească taxa, apoi cu acestea înapoi în ţara lui, apoi aici la facultate după alte acte şi de acolo la imigrări. În plus, trebuie să fii atent la timp, există o anumită perioadă în care trebuie să le rezolvi toate. Mulţi au venit debusolaţi. Vrem să le oferim informaţiile pe care le merită pentru cît plătesc la facultate”, explică Parpucea.  

„Ghid” din satisfacţie

Pagina www.fscluj.com este doar un punct dintr-un proiect mai mare, „Student la Cluj”, care va aduna informaţii despre toate Universităţile, cu interviuri ale studenţilor şi profesorilor. La site lucrează voluntari ai asociaţiei, patru la număr, şi spun că beneficiul lor este „satisfacţia”.

„Ne autofinanţăm şi nu facem acestea pentru bani. Nu totul se rezumă la asta. Prin acest proiect putem face lucruri mari, dacă studenţii străini văd că sînt primiţi bine”, explică  Sorin. Conform acestuia, peste 2.000 de studenţi vin anual la Cluj, tunisieni, suedezi sau marocani, iar cei mai mulţi vin la medicină. Pentru ei şi pentru alţi tineri, chiar din România, din Cluj, care au nevoie de un îndrumător, voluntarii de la ACSM vor încerca să rezolve dilemele studenţiei.

„Dacă reuşim să facem asta şi sperăm să ne ajute Universităţile, vom colabora cu studenţii să vedem ce mai au nevoie, sau dacă îi ajută la ceva eforturile noastre”, adaugă coordonatorul proiectului. 



Ultimele articole de Renata Tegzes:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT