Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Balcanism în formă pură: Dacă nu ai autorizație împotriva incendiilor, anunți la intrare
Categorie:   Bani  Autor:  Mihai PETEAN  Data:  1.11.2017  Ora:  13:45  Citiri:  881

Share:
Voteaza articolul:

Nota 5/5 (1 voturi)

Plenul Senatului a adoptat tacit propunerea legislativă privind apărarea împotriva incendiilor prin care beneficiarii construcţiilor vor fi obligaţi, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, să amplaseze deasupra intrărilor panouri de înștiințare despre lipsa autorizației.

Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă pentru completarea Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari preponderent PMP, dar susținută de membri ai tutror partidelor, prevede că, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investiţiilor în construcţii şi amenajări publice vor avea obligaţia de realizare şi amplasare a unor panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective.

„În acest domeniu normele juridice nu au fost suficiente pentru a preveni tragedii prin pierderea de vieți omenești ca urmare a incendiilor, din punct de vedere statistic riscul de incendiu rămânând cel mai frecvent tip de risc care poate genera situații de urgență”, se arată în expunerea de motive.

Potrivit textului legislativ, panourile de înştiinţare vor avea următorul conţinut tipărit cu litere de tipar de culoare de avertizare galben, de minimum 10 cm pe fundal alb: „acest spaţiu funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu”.

Nerespectarea obligației de realizare și amplasare a panourilor de înștiințare în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a legii se sancționează cu amendă de la 20.000 de lei la 50.000 de lei, se mai arată în proiectul legislativ.

În cazul acestui proiect, Camera Deputaților este for decizional.



Ultimele articole de Mihai PETEAN:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT