Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Toate stirile din categoria De colectie
Noi suspiciuni de blat Dragnea-Iohannis
DE COLECTIE - 13-12-2018
Noi suspiciuni de blat Dragnea-Iohannis Moțiunea de cenzură a PNL, introdusă și susținută tembel, nu face decât să-i ridice majorității PSD plus ALDE mingea la fileu. În același timp, președintelui Klaus Iohannis i s-au oferit de către Guvernul majorității o nouă șansă de a-și arăta mușchii, provocând amânarea pentru anul viitor a Legii bugetului. Iar la Marrakech, Dăncilă și Iohannis se țin strâns de mână, aplaudând migrația. Aceste mișcări pe tabla de șah stabilizează PSD prin stingerea conflictelor interne și-l consolidează pe Klaus Iohannis în poziția de lider absolut al opoziției.
*Vestele galbene* şi decesul falsei democraţii
DE COLECTIE - 09-12-2018
*Vestele galbene* şi decesul falsei democraţii Cea mai tare scenă difuzată de televiziunile franceze ieri, 8 decembrie 2018, mi s-a părut a fi cea cu o adunare de câteva zeci de alsacieni (un fel de transilvăneni ai Franţei) purtând „gilets jaunes” („veste galbene”) semnalizatoare care-şi aruncau într-un foc improvizat, revoluţionar şi purificator cărţile de alegător. Democraţia reprezentativă a votului universal e asimilată cu o escrocherie pur şi simplu. Unii, cei „şmecheri” şi nesimţiţi, care de fapt nu au nici o meserie, nu sunt buni de nimic, sunt întotdeauna votaţi – la stânga, la dreapta, la centru sau la extreme –, ceilalţi doar îi votează ba pe unii, ba pe alţii şi rămân nemâncaţi şi fără motorină în rablele lor spre sfârşitul fiecărei luni. Ei şi copiii lor, care nu au aproape niciodată acces la marile şcoli scumpe, cele care dau carieră şi promit venituri. Copii care nu mai aşteaptă cadouri pentru Crăciunul care vine. Alsacienii cu veste galbene îşi puneau ca dorinţă să nu mai vadă nici un deputat sau ministru de azi la viitoarele alegeri anticipate pe care le forţează mişcarea lor.
Al Patrulea Reich se prăbușește. Chiar acum!
DE COLECTIE - 09-12-2018
Al Patrulea Reich se prăbușește. Chiar acum! Sub ochii noștri, se face praf al Patrulea Reich. Un imperiu construit exclusiv în baza unui război economic și politic. Dominat, așa cum s-a întâmplat și în situațiile precedente, de către Germania. Evident, cu ajutorul unor aliați. Al Patrulea Reich a durat mai mult decât al Treilea Reich. Dar mai puțin decât precedentele. Europa celui de-al Patrulea Reich va arăta în curând complet diferit. Dar cum?
Aritmetică variabilă în Guvern și Parlament
DE COLECTIE - 07-12-2018
Aritmetică variabilă în Guvern și Parlament Aritmetica reală, cea clasică, arată rău. Atât în Parlament cât și în Guvern. În Camera Deputaților, majoritatea nu mai e majoritate. Lipsesc pur și simplu câțiva parlamentari. Pe care frontul PSD i-a pierdut, nereușind să racoleze alții la schimb. Dar nici aritmetica variabilă nu e grozavă. Testul ar putea să aibă loc chiar în câteva zile. Nici în Guvern aritmetica nu se mai potrivește schemei. Începând de astăzi, un minister e decapitat. Și total paralizat. Iar aritmetica variabilă e în mână inamică.
Revolta cu două cozi
DE COLECTIE - 06-12-2018
Revolta cu două cozi Am urmărit, atît cît se putea urmări, scandalul din Parlament. N-am înțeles dacă Liviu Dragnea și Iordache au fost schimbați. După toate aparențele, nu. Îi rog pe cititori să urmărească evoluția lucrurilor pînă la concluzia juridică a tărăboiului. Eu unul nu pot să bat în cuie adevărul. N-am mijloacele necesare. Dar diferite motive, nici combatanții nu le au.
A trecut și Dragnea prin ușa secretă?
DE COLECTIE - 06-12-2018
A trecut și Dragnea prin ușa secretă? Există o intrare secretă la Cotroceni. Un drum ascuns către președintele Klaus Iohannis. Un traseu pe care îl urmează doar cei care nu pot folosi poarta principală. Pentru a nu fi văzuți. În general, intrarea secretă este utilizată de cei care schimbă într-o discreție absolută taberele. Întrebarea e: Liviu Dragnea a trecut și el prin poarta secretă? A făcut-o la propriu sau doar la figurat?
Se pulverizează majoritatea PSD-ALDE
DE COLECTIE - 04-12-2018
Se pulverizează majoritatea PSD-ALDE În Camera Deputaților, strict artirmetic, PSD și ALDE nu mai dispun de o majoritate. O situație care pune în pericol întreg procesul legislativ. Locurile pierdute și le-a adjudecat în mod formal Victor Ponta. Al cărui partid, Pro România, nu poate totuși forma un grup parlamentar distinct, pentru că formațiunea sa politică nu a participat la ultimele alegeri legislative. Această particularitate fragilizează însă și mai mult majoritatea.
Președintele care vrea și care nu vrea
DE COLECTIE - 03-12-2018
Președintele care vrea și care nu vrea Președintele Klaus Iohannis și-a luat cu de la sine putere libertatea de a juca tontoroiul pe Legea Fundamentală. El poate va numi astăzi noii miniștri, după ce în prealabil îi va revoca tot prin decret pe cei remaniați. Dar poate refuza să o facă în cazul unuia dintre cei doi. Sau poate pur și simplu să mai aștepte. Pur și simplu domnul Klaus Iohannis a scăpat de sub controlul legii.
Populism naţional contra globalism oligarhic
DE COLECTIE - 02-12-2018
Populism naţional contra globalism oligarhic În SUA, Casa Albă, Senatul şi sute de mii de funcţionari de stat au un preşedinte, Donald Trump, învinuit de populism, protecţionism, naţionalism etc. Îl acuză opoziţia democrată, presa mainstream, Hollywood-ul şi, în general, toată planeta pretins progresistă, iluministă. În Franţa, preşedintele Emmanuel Macron şi partidul său, La République en Marche !, după ce au câştigat inexplicabil toată puterea şi au făcut praf partidele politice istorice, sunt de ceva vreme foarte contestaţi, taxaţi drept globalişti, aliaţi cu finanţa mondială, cu marile corporaţii, susţinători ai migraţiei libere, demolatori ai statului bunăstării şi adepţi ai statului minimal, prieteni ai oligarhilor. În Marea Britanie, conservatorii se pregătesc s-o debarce pe Theresa May, primul lor ministru, care a negociat Brexit-ul şi să renegocieze un Brexit autentic, hard, în care dependenţele de UE să dispară imediat. O ruptură abruptă, cu urmări imprevizibile, periculoase, a Regatului Unit de Europa continentală condusă de Germania şi Franţa e încă posibilă.
Unirea sub Sceptrul Coroanei
DE COLECTIE - 01-12-2018
Unirea sub Sceptrul Coroanei Ștefan Zweig a scris o carte: “Orele astrale ale omenirii”. Parafrazândul-l pe ilustrul scriitor putem să spunem că țara noastră, în anul 1918, a trăit clipa sa astrală. Acest vis de a fi toți românii în interiorul fruntaliilor aceluiași stat râmânea un ideal imposibil de atins. Proiectul Unirii este o moștenire a trecutului istoric și s-a născut treptat pe măsură ce conștientizarea identității poporului român s-a accentuat.
Scandalul de la Alba Iulia
DE COLECTIE - 29-11-2018
Scandalul de la Alba Iulia Discursul lui Klaus Iohannis, care a deschis sesiunea jubiliară a Parlamentului României dedicată Marii Uniri, incită la nesupunere civică. Și la violență. Împotriva majorității parlamentare. Și a Guvernului. Iar primul moment în care susținătorii săi se pot manifesta public este sărbătoarea de 1 decembrie de la Alba Iulia. În plan secund, sărbătorile programate la București. Nici discursul liderului USR Dan Barna nu a fost mai prejos. Și de mai multe săptămâni, în spațiul virtual, adepții #Rezist sunt chemați să se manifeste. Într-un mod izbitor de asemănător celui care a precedat evenimentele din 10 august. În fine, în inima Albei Iulia a fost montată o bombă cu ceas. Austriacă. Cu sprijinul primarului liberal Mircea Hava. Iată ingredientele unui scandal de tip exploziv.
Miliardele domnului Eugen Teodorovici
DE COLECTIE - 29-11-2018
Miliardele domnului Eugen Teodorovici Ministrul Finanțelor a comis-o. Și-a urcat în cap o bună pare a românilor care muncesc în străinătate. Și sunt câteva milioane. Este însă o gafă. O gafă mare și atâta tot. Intențiile lui Teodorovici, dacă ele nu au fost cumva pur și simplu o scăpare, un regretabil derapaj, nu se pot materializa. În niciun fel. Ceea ce nu înseamnă însă că problema în sine nu există.
Trista aniversare a unei mari izbânzi
DE COLECTIE - 26-11-2018
Trista aniversare a unei mari izbânzi În urmă cu doar câteva zile, ministrul român de Externe în funcţie, veteranul Teodor Meleşcanu, i-a strâns pe foştii miniştri de Externe, începând probabil cu Sergiu Celac, primul numit după Revoluţie, într-un conclav determinat de agravarea evidentă a relaţiilor internaţionale, poate şi de aniversarea centenarului Unirii. Tot foarte recent s-a stins din viaţă, la doar 57 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi diplomaţi români, Mihnea Constantinescu, şef de cabinet şi consilier pentru cinci prim-miniştri postdecembrişti. Adrian Severin, şi el fost ministru de Externe, a publicat un scurt şi consistent raport în care detaliază dificultatea de a face politică externă pentru România postcomunistă, post-Ceauşescu. Într-un text foarte ofensiv („Nevoia solidarităţii naţionale în vremea fragmentării globale”), Adrian Severin ajunge cu analiza şi sinteza aproape la zi, după care... nimic. Viziunea acţiunii concrete a fostului ministru se stinge. Deşi pare să vorbească despre lucruri actuale, fostul ministru descrie mai degrabă acţiunea lui din trecut. Prezentul este, într-adevăr, foarte greu de instrumentat.
Cui îi arată Băsescu pisica? Olandezilor sau americanilor?
DE COLECTIE - 24-11-2018
Cui îi arată Băsescu pisica? Olandezilor sau americanilor? În uriașul tărăboi stârnit la București de președintele Klaus Iohannis, puțini sunt cei care au remarcat o ieșire în forță a lui Traian Băsescu, care a lansat acuzații grave la adresa Olandei și a intențiilor acestui stat legate de Portul Constanța și construcția faimoaselor corvete. Dar cine a fost interesat, a aflat câte ceva din intențiile reale ale lui Traian Băsescu. Iar eu am aflat ceva mai multe. Băsescu se preface că le arată pisica olandezilor. Dar în realitate încearcă un șantaj asupra autorităților din Statele Unite. Pentru a-și salva pielea.
Declic vrea isterie națională de 1 Decembrie
DE COLECTIE - 24-11-2018
Declic vrea isterie națională de 1 Decembrie Circulă pe net un mesaj semnat Declic, redactat de cîțiva juni. Nu știu dacă sunt zăltați pe cont propriu sau plătiți de cineva. Nu știu cine îi susține și cine îi impinge în acest comportament antiromânesc. Poate numai ceața din subconștientul lor vînturat. Ei confundă anticorupția cu anti-România. Nu știu dacă lucrează într-o multinațională sau protestul este profesia lor, ca și pentru Mălin Bot, Cristian Mihai Dide și Angi Şerban. Oricum, nu își asumă o identitate. Lucrează pe Facebook și încearcă să transforme populația într-o mulțime secretă de agitatori. Pentru ei, partidele sunt corupte. SRI-ul și DNA-ul, nici vorbă. Liberalii și Klaus Iohannis sunt curățenia întruchipată. Averea lor este numai din meditații și salarii. Şi a lui Dacian Cioloș, la fel.
Despre extremismul cu machiaj democratic
DE COLECTIE - 23-11-2018
Despre extremismul cu machiaj democratic Numai un sentiment de culpabilitate poate să stea în fața neputinței PSD și a guvernului său atunci cînd nu mișcă un deget la nici o răbufnire de violență. Probabil că săritul peste cal la reprimarea demonstrațiilor din 10 august explică, măcar în parte, blegeala de acum. Altfel, de ce n-ar fi fost săltați protestatarii de profesie care continuă șirul de violențe la modul agresiunilor individuale? Piciorul în spatele jandarmului care apăra Guvernul României rămîne în antologia acestor violențe împachetate de unii cu aparențe democratice. Atacul la președintele Curții Constituționale a României, la fel. Vopsirea porții ministrului Iordache face și ea parte din manifestările de tip extremist pe care Ministerul de Interne și Parchetele le tolerează de parcă ar vrea să stimuleze un asemenea comportament. Totul a început cu Mălin Bot și cu ale sale cătușe zdrăngănite la urechile lui Liviu Dragnea și care, la fel de bine, ar putea fi clinchenite la urechile sale sau ale colegilor săi. Cu acest gest, Mălin Bot a dobîndit o notorietate funestă, de invidiat pentru confrații săi din echipa de zgomote, huiduieli și agresiuni. Și Dide, și Ceaușescu și domnișoara Angi, tăvălită prin Parlament, s-au simțit anonimi în raport cu noua vedetă neagră a demonstrațiilor din Capitală. Au început să se întreacă între ei pînă la a impune un stil. În Parlament, USR multiplică acest mod de a face politică și de a contesta legi, proiecte, comportamente sau decizii ale instituțiilor statului. Cineva este interesat ca acest curent de violență să ia proporții și să genereze pagube politice, să minimalizeze instituții și să ignore legi. Numai teama unei doamne care nu înțelege cum și de ce a ajuns la Ministerul de Interne poate să ducă la ignorarea fenomenului. Cu zeci de ani în urmă, această atitudine mălăiață a guvernelor a dus la apariția Gărzii de Fier și a agresiunilor la adresa unor personalități politice.
Klaus Iohannis, antisemitismul și Ilan Laufer
DE COLECTIE - 21-11-2018
Klaus Iohannis, antisemitismul și Ilan Laufer Un nou scandal de proporții nemaiîntâlnite a izbucnit la București. Un scandal politic, care s-a transformat rapid într-un scandal antisemit. Unul dintre ce doi miniștri refuzați de Klaus Iohannis, Ilan Laufer a afirmat cu subiect și predicat că eliminarea lui s-a produs din motive de antisemitism. Și l-a arătat direct cu degetul pe președintele Klaus Iohannis. Folosind chiar argumente de natură să-i susțină afirmațiile.
Lazăr și revocarea de la Alba
DE COLECTIE - 20-11-2018
Lazăr și revocarea de la Alba Are loc unul dintre cele mai stranii procese din istoria României. La Curtea de Apel din Alba Iulia. Acolo unde se judecă acțiunea în contencios intentată de procurorul general al României Augustin Lazăr împotriva solicitării de revocare a sa din funcție. Și, indiferent de rezultat, voi explica de ce acest proces este o dovadă cât se poate de simplă și de concludentă că Justiția română funcționează alandala.
Dragnea a dat-o-n bară
DE COLECTIE - 20-11-2018
Dragnea a dat-o-n bară Era atît de sigur că toate îi ies și că el este marele Iosefini al politicii că nu se putea să nu dea chix. Liviu Dragnea și-a frecat palmele că a scăpat de Gabriela Firea, fără prea mari eforturi și pierderi, că a recuperat-o pe Ecaterina Andronescu din ghearele lui Victor Ponta, că l-a reevaluat (calmat) pe Niculae Bădălău și că l-a taxat pe Mihai Fifor pentru exagerata sa apropiere (inclusiv pentru susținerea publică) din partea americanilor, fără să lase impresia că se pune cu aceștia.
Iohannis, în săptămîna neagră
DE COLECTIE - 19-11-2018
Iohannis, în săptămîna neagră Nu știu dacă președintele Iohannis și-a dat seama cît de nefericită săptămînă a traversat. Aș zice că nu-l interesează. Sunt sigur că el face parte dintre aceia care așteaptă să fie scăldați în sirop de trandafiri și periați cu coadă de iepuraș. Mai ales că se împlineau și 4 ani de la alegerea sa ca președinte.
Planurile FBI cu Elena Udrea
DE COLECTIE - 19-11-2018
Planurile FBI cu Elena Udrea Zi de zi ies la iveală noi detalii legate de operațiunea de debriefing la care este supusă Elena Udrea în Costa Rica. Și, desigur, și Alina Bica. O operațiune organizată de agenții FBI. Aceștia vizează cel puțin patru obiective. Cum s-au topit peste 200 de milioane de dolari dați de CIA pentru serviciile secrete române? Cât de mult s-a implicat Traian Băsescu și cât de profund a implicat statul român în traficul de arme inițat și desfășurat cu acceptul tacit al Moscovei de către Viktor Bout? Cât de mult s-a implicat fostul ambasador al Statelor Unite la București Mark Gitenstein în megaescrocheria Microsoft, prin care au fost fraudate atât statul român, cât și statul american? Cum a fost pusă la cale operațiunea Roșia Montană, prin intermediul lui Beny Steinmetz și Tal Silberstein, sub umbrela protectoare și deloc dezinteresată a aceluiași Traian Băsescu?
Tăriceanu comandă muzica la București
DE COLECTIE - 18-11-2018
Tăriceanu comandă muzica la București Vom avea din două în două luni cercetări de piață CURS în București. Privind intențiile de vot la prezidențiale. Primul sondaj de acest fel a fost dat publicității. Și ce vedem? Președintele Klaus Iohannis este cu aproape o treime în urma lui Călin Popescu Tăriceanu. Liderul ALDE este la mare distanță pe primul loc. Ceea ce înseamnă că, în București, Tăriceanu comandă muzica. Muzica electorală.
Europa, euro, eşec
DE COLECTIE - 18-11-2018
Europa, euro, eşec Minunea n-a ţinut nici măcar trei zile. Nici votul împotriva României din Parlamentul European (au votat împotriva ţării şi europarlamentari români, pretinşi liberali, democraţi, „milenarişti” - în fapt, nişte cozi de topor ale neosecurismului antinaţional !), nici raportul MCV (scris, foarte probabil, de „statul profund” român prin pupăza lui de serviciu, Monica Macovei, şi prin alte pupeze şi alţi papagali neosecurici) nu mai preocupă pe nimeni. Nici pe europeni şi cu atât mai puţin pe cetăţeanul român obişnuit. Mult zgomot pentru nimic. Nu e mai puţin adevărat că românii au aflat cu această ocazie că ţara lor, România, nu mai e un stat suveran şi că guvernul de la Bucureşti, PSD-ALDE Dragnea-Tăriceanu-Dăncilă, e complet nedorit la Bruxelles. Deci UE, conform tratatului de aderare, nu mai bagă în seamă suveranitatea României, detestă şi respinge guvernul român rezultat în urma unui vot popular de nimeni contestat. Dar UE respectă deplin suveranitatea Noii Securităţi de la Bucureşti – din raportul MCV a fost eliminată orice referire la protocoalele SRI-Parchete şi acelaşi raport e foarte îngrijorat de soarta procurorului general Augustin Lazăr, un personaj din altă epocă dar care pare a reprezenta un etalon birocratic actual foarte potrivit pentru UE. Aşa cum a fost şi protejata lor, Laura Codruţa Kövesi, de curând debarcată de la şefia DNA şi înghiţită de neantul aparatului judiciar.
Angela Merkel și marioneta ei, Iohannis
DE COLECTIE - 16-11-2018
Angela Merkel și marioneta ei, Iohannis Un important om politic al Europei, astăzi pe ducă, în sens electoral, îi poruncește unui obscur președinte de republică, și el pe ducă, tot electoral, să nu care cumva să-i permită Guvernului acelei țări să răspundă pozitiv solicitării statului Israel. De a fi mutată ambasada, acolo unde țara gazdă vrea. De la Tel Aviv la Ierusalim. Angel Merkel bate din picior și îi cere lui Klaus Iohannis să execute o lecție de dresură pe această temă cu Guvernul Dăncilă. Este posibil?
Împuternicirea, pârghie de manevră în structurile de comandă ale Poliției. De la minunea adjunctului roșu de la Sălaj, la adjunctul condamnat penal de la Bacău
DE COLECTIE - 15-11-2018
Împuternicirea, pârghie de manevră în structurile de comandă ale Poliției. De la minunea adjunctului roșu de la Sălaj, la adjunctul condamnat penal de la Bacău Cel mai ușor mijloc de a dispune de o structură este controlul indirect și informal asupra conducerii respectivei unități. Iar conducerea Ministerului de Interne a găsit mijlocul perfect în acest sens, ÎMPUTERNICIREA. Un fantastic instrument aflat la mâna conducerii MAI pentru a își asigura controlul asupra poliției, instrument de care se uzitează extrem de des, excepția și starea deosebită care să impună așa ceva devenind regulă. Astfel, scopul real al acestei forme de asigurare a continuității conducerii unei structuri de poliție a devenit însăși pârghie de a manevra o instituție pentru atingerea unor interese obscure.
După căderea Guvernului Dăncilă
DE COLECTIE - 14-11-2018
După căderea Guvernului Dăncilă Presiunile de tot felul, atât interne cât și externe, având drept obiectiv dărâmarea Guvernului Dăncilă, se apropie de apogeu. A început numărătoarea inversă. Să admitem că acest obiectiv aparent imposibil fixat de președintele Klaus Iohannis va fi atins. Și că, minunea-minunilor, până la sfârșitul anului, vom vedea o nouă majoritate în Parlament și un nou Guvern la Palatul Victoria. Sau, la limită, un Guvern minoritar, susținut de majoritate. Cu ce consecințe?
Catastrofă politică
DE COLECTIE - 14-11-2018
Catastrofă politică Așa ceva n-a mai fost niciodată. Președintele României înjură Guvernul de două ori pe zi. Vorbește de parcă ar da cu ciomagul. Ziariștii binomului propun ridicarea dreptului de vot al României în Parlamentul European. Un parlamentar român votează împotriva țării sale, iar toți agenții de influență ai României trag din greu, alături de serviciile secrete împotriva Guvernului român. Carmen Prună, fiica unui ofițer SIE, mare specialist în spațiul arab, fostă secretară și apoi traducătoare la Bruxelles, ajunge ministru al Justiției. Acum critică România și luptă din greu pentru ca legile Justiției să nu deposedeze fosta putere de instrumentul principal de control al Justiției. Victor Negrescu, ministrul pentru Afaceri Europene, își dă demisia. Nimeni nu a reținut de ce. Tatăl lui Victor Negrescu a fost consul român la Bruxelles. Ştiţi povestea celor care lucrează în consulate și ai cui sunt. Fratele ministrului demisionar este ofițer SRI. Academicianul Ion Aurel Pop, un soi de istoric de curte, cel care i-a găsit lui Florian Coldea un job de profesor la Universitatea Babeș- Bolyai din Cluj Napoca. Ca prin minune, ca la un contra-seriviciu, academicianul Ioan Aurel Pop, cu încălcarea legii și a Cartei universitare, devine președinte al Academiei Române și rămîne în continuare rector al universității clujene. Generalul Florian Coldea, unul dintre cei mai contestați ofițeri ai serviciilor secrete din România, (să-i zicem democratic) predă și la o facultate din Timișoara. A devenit generalul enciclopedic. Şi se întîlnește cu traderul de energie Bogdan Buzăianu și caută sprijin prin lume. Folosind o ingenioasă mașină de gonflat personalități, ei se pregătesc să producă un nou președinte al României. Dacian Cioloș sau Ion Aurel Pop? Sau rămîne Klaus Iohannis? Dumnezeu știe ce le iese! Bogdan Buzăianu era suspectat de afaceri dubioase cu energie. Avea destui ofiţeri pe urmele sale. Pe neașteptate, știind bine cine este, Traian Băsescu îi semnează renunțarea la cetățenia romană. Peste noapte, aflăm că procurorul care a semnat ordonanța de încetare a urmăririi prenale pentru Klaus Iohannis, Cristian Aurel Lazăr, a omorît un om, iar ministrul Justiției de atunci, acum politician, Cristian Diaconescu (acum extrem de gălăgios și cu ifose) a semnat neînceperea urmăririi penale pentru procurorul responsabil de un deces. Cît de important pentru sistem era tînărul procuror Cristian Aurel Lazăr ca ministrul Justiției să-i semneze o scutire de un omor din culpă? (Apropos, ce mai caută un asemenea procuror într-o poziție importantă în Parchetul General? Nu era normal ca CSM-ul să-i ceară demisia sau ca PSD-ul să organizeze un protest la ferestrele sale, îndărătul cărora tocmai el cercetează abuzuri, crime și alte fapte ale celei mai corupte clase poltice, după cum zice el și șeful său și scutitul său de dosar penal).
Procedura Tăriceanu
DE COLECTIE - 12-11-2018
Procedura Tăriceanu În mod inevitabil, procedura declanșată de DNA prin intermediul procurorului general obligă Senatul României să reacționeze în cazul Tăriceanu. Acesta și-a amânat o a doua vizită în străinătate, pentru a face față provocării într-o instituție pe care o conduce, dar în condițiile în care majoritatea o are PSD. Primele efecte politice ale solicitării DNA de a-l ancheta pe Tăriceanu s-au și produs. Iar în această săptămână se consumă parțial sau total și primele efecte juridice.
Se caută noul Dracula al României
DE COLECTIE - 12-11-2018
Se caută noul Dracula al României Auzim din ce în ce mai des cunoscuţi care se pregătesc să-şi lichideze afacerea, să renunţe la jobul greu obţinut sau pur şi simplu să abandoneze dificultatea din ce în ce mai mare de a trăi în România pretins capitalistă şi democratică. Cu toţii se pregătesc să plece fără să ştie prea bine încotro. Mark Twain, celebrul scriitor american, a spus cândva : „Chaucer e mort, Spencer e mort, la fel şi Milton, ca şi Shakespeare, şi nici eu nu mă simt prea bine.” Cam aşa se pot exprima destul de mulţi români care, după cei peste vreo patru milioane deja plecaţi, încep să nu mai spere aproape nimic de la viaţa trăită în ţara lor, în limba lor, alături de familiile lor din moşi-strămoşi, de prietenii lor.
Frica de Tăriceanu
DE COLECTIE - 10-11-2018
Frica de Tăriceanu Subiectul Tăriceanu cercetat penal a venit ca o lovitură de trăsnet. Era vorba despre politicianul cel mai credibil din ultima vreme. Achitarea pe fond în procesul insinuat de mărturie mincinoasă, precum și comunicarea făcută de SRI că a fost audiat vreme de 8 ani au avut meritul de a ne atrage atenția asupra politicianului liberal. Într-una din serile trecute, într-o emisiune la Antena 3, am văzut un Călin Popescu-Tăriceanu mai logic decît toți adversarii săi, extrem de calm și cu o capacitate de analiză asupra situației din România, care m-a trimis la gîndul: „Uite un om bun de președinte al României!“.
Să râdem cu Iohannis și ai lui penali americani și cu Tăriceanu și a sa mită
DE COLECTIE - 09-11-2018
Să râdem cu Iohannis și ai lui penali americani și cu Tăriceanu și a sa mită Mai țineți minte vara lui 2016 și bomba detonată în capul PNL, când Ludovic Orbana a devenit din candidat la Primăria București, învinuit într-un dosar al DNA, sub acuzația de fapte de corupție legate de finanțarea campaniei electorale. Ulterior, în 2018, Orban a fost achitat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte. Acum, cel puțin parțial deocamdată, istoria se repetă. Călin Popescu Tăriceanu devine din candidat cu șanse de a ajunge la Cotroceni, personaj principal într-un dosar al DNA (încă nu e învinuit, nici măcar nu s-a început urmărirea penală pe numele său, aceasta urmând a fi încuviințată sau nu de Senat).
Scenariu bizar despre Operațiunea Valiza
DE COLECTIE - 07-11-2018
Scenariu bizar despre Operațiunea Valiza Vedeta Antenei 3, Adrian Ursu ne oferă informații despre un scenariu bizar. Marți seară, a avut loc o întâlnire operativă, la care au participat personaje importante, care în principiu nu ar putea să facă parte din aceeași echipă. Și au discutat despre Operațiunea Valiza, analizând cauzele care au condus la eșuarea acțiunii. Iar în continuare au încercat să identifice soluții. Adrian Ursu, ziarist cunoscut pentru prudența sa și veridicitatea informațiilor pe care le oferă, ne mai spune că la această stranie întâlnire ar fi participat și oameni politici. Acest scenariu are un potențial exploziv. Din mai multe motive.
Punte între Biserică și Armată. Lăcaș de cult în inima microgarnizoanei operaționale NATO din Florești
DE COLECTIE - 07-11-2018
Punte între Biserică și Armată. Lăcaș de cult în inima microgarnizoanei operaționale NATO din Florești În esența sentimentului național românesc, două instituții au fost piatră de temelie și apoi stâlp de susținere a creșterii și înrădăcinării sale: Biserica și Armata. Sau Armata și Biserica. De altfel, și în prezent, ele se află în fruntea instituțiilor în care românii au încredere. Iar când cele două instituții simbol ale românismului își unesc forțele și dau naștere unor evenimente, rezultatul, fără îndoială, e un melanj seducător, adevărată hrană pentru suflet. Iar la începutul acestei săptămâni am avut parte tocmai de așa ceva.
Dragnea seamănă vânt. Și va culege furtună!
DE COLECTIE - 06-11-2018
Dragnea seamănă vânt. Și va culege furtună! Predicția mea nu s-a dovedit corectă. A fost infirmată de Liviu Dragnea. Am estimat în baza unor raționamente de bun simț că liderul PSD va juca, așa cum a făcut și în alte situații, rolul polițistului bun în ceea privește excluderile din partid. Lăsându-i pe alții să-i critice vehement pe contestatarii săi și să le ceară capul. Iar în final am concluzionat că excluderile sunt imposibile. Dar, până una alta, Dragnea a acționat pe dos. Și avem primele două execuții. Ce urmează?
Rise Project se poate rade
DE COLECTIE - 06-11-2018
Rise Project se poate rade De ani și ani n-am mai văzut o asemenea promovare nebună a unei dezvăluiri. Parcă venea meteoritul anti-PSD. Poate că numai interviul cu Sebastian Ghiță a făcut mai multe valuri.
Imposibilele excluderi din PSD
DE COLECTIE - 05-11-2018
Imposibilele excluderi din PSD Luni, cu o oră înaintea ședinței Comitetului Executiv al PSD, presa de toate culorile dezbătea ipoteza excluderii unor fruntași ai partidului. Adică a unor execuții politice. Ceea ce m-a determinat să risc. Și să redactez analiza de față. Prin care susțin teza din titlu.
UE va fi condusă de Statul Paralel ?
DE COLECTIE - 04-11-2018
UE va fi condusă de Statul Paralel ? Dacă avem un Stat Paralel (Deep State, État profond) – dacă există, el e destul de incoerent –, Statul Paralel din România va conduce, măcar în parte, timp de şase luni Uniunea Europeană. Nu e simpatică perspectiva ? Cum de nu ! Să-i mai conducă şi pe ei, mai ales pe germani, austrieci, olandezi, luxemburghezi, pe esticii din Grupul de la Vişegrad, care nu ne vor şi pe noi, că noi ne-am cam săturat de atâta Stat Paralel. La fel cum britanicii, italienii sau grecii s-au săturat de UE şi de moneda euro.
Primarul Horia Șulea vrea Spitalul Regional de Urgență la Florești
DE COLECTIE - 03-11-2018
Primarul Horia Șulea vrea Spitalul Regional de Urgență la Florești Cu toate că, iată, vorbim de o investiție directă de aproximativ 500 milioane euro, Spitalul Regional de Urgență Cluj – Florești este departe de a fi un deziderat al tuturor factorilor decidenți de la nivelul regiunii. “Pe mine nu mă interesează cine va inaugura spitalul sau cine va începe construcția efectivă ori cine a realizat primele demersuri. Important este ca acest Spital să se realizeze și de el să beneficieze toți oamenii din Ardeal. Consider că la o aemenea investiție, micile orgolii, interesele personale și culoarea politică ar trebui lăsate deoparte. Toate instituțiile ar trebui să pună umărul pentru realizarea investiției. Or, observ că în inima Ardealului acest lucru nu se întâmplă. Infernala mașinărie a intereselor de grup deja pune piedici. Se vor capete, se întârzie cu avizele, se pierde timp prețios în hățișul birocrației. Vă spun sincer, riscăm pierderea investiției. Iași este deja în fața noastră. Ei au toate avizele necesare, le-au obținut în decurs de câteva săptămâni. Au trecut deja la faza de obținere a Acordului de Mediu și de proiectare efectivă a Spitalului”, a explicat primarul Șulea.
Benjamin Netanyahu îi bate obrazul lui Klaus Iohannis
DE COLECTIE - 02-11-2018
Benjamin Netanyahu îi bate obrazul lui Klaus Iohannis În fine. După atât de mulți ani în care politica externă a României părea că a înțepenit în proiect, iată că acum, în al doisprezecelea ceas, când furtuna ne amenință, începem să ne mișcăm. Și ne mișcăm bine. O ultimă dovadă este întâlnirea de la Varna a celor mai înalți reprezentanți ai României, Bulgariei, Greciei și Serbiei, la care, surpriză, a fost invitat și premierul statului Israel, Benjamin Netanyahu. Care i-a transmis și un mesaj tranșant președintelui României.
Ofițeri cu avize ORNISS retrase sau cum să scapi de personaje incomode
DE COLECTIE - 31-10-2018
Ofițeri cu avize ORNISS retrase sau cum să scapi de personaje incomode A fost odată ca niciodată... cam așa începeau pe vremea copilăriei poveștile cu zâne bune și vrăjitoare rele, cu feți frumoși și zmei neînduplecați, cu împărați atotputernici și cavaleri neînfricați, cu lupta grea dintre adevăr și minciună sau dintre dreptate și nedreptate... Veți citi în rândurile ce urmează o poveste. O poveste reală cu un subiect controversat. În povestea noastră nu există zâne bune, dar există, sperăm, justiție, împărații atotputernici sunt înlocuiți de organizații care taie și spânzură după reguli "secrete", iar cavalerii neînfricați sunt ofițeri din diverse structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, militarizate sau nu.
România, campioană la CEDO - peste 400 de condamnări pentru procese neechitabile
DE COLECTIE - 31-10-2018
România, campioană la CEDO - peste 400 de condamnări pentru procese neechitabile România conduce la CEDO, dintre 47 de țări membre ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, cu peste 400 de condamnări pentru procese neechitabile. Guțău e doar primul reabilitat.
Privind spre Cer, La Mulți Ani, Majestate !
DE COLECTIE - 25-10-2018
Privind spre Cer, La Mulți Ani, Majestate ! Regele Mihai ar fi împlinit astăzi 97 de ani. Însă, din 5 decembrie 2017, regele Mihai veghează asupra României din ceruri.... Privind spre Cer, La Mulți Ani, Majestate !
Cine face noua politică externă a României ?
DE COLECTIE - 22-10-2018
Cine face noua politică externă a României ? Nu există nici un stat paralel, tovarăşi ! Vă umblă goange, muşte prin cap. Statului paralel nu-i face nici o plăcere să se vorbească despre el. Care Deep State ? Care État profond ? Care Stat Paralel ? Un sondaj CURS, oportun scos din pălărie, ca iepurele lui Iosefini, ne asigură că nici măcar alegătorii PSD nu cred în existenţa statului paralel. Doar 36 % dintre votanţii PSD cred în aiureala cu statul paralel. 35 % dintre ei îl dezavuează pe liderul lor, Liviu Dragnea, cel cu discursul din piaţă la marele miting al coaliţiei de guvernământ. Oare de ce nu fac institutele de sondaje nişte cercetări în piaţă despre chiar institutele de sondaje şi despre sociologii care le servesc ?
Dreptul la liberă exprimare, un drept guvernat de norme. Când Legiunile de imbecili ale lui Umberto Eco scandează despre interzicerea mitingurilor
DE COLECTIE - 18-10-2018
Dreptul la liberă exprimare, un drept guvernat de norme. Când Legiunile de imbecili ale lui Umberto Eco scandează despre interzicerea mitingurilor Haideți, gândiți, nu îngurgitați pe nemestecate cele aruncate în spațiul public de oricine are ceva de spus !
Fluturelui prezidențial i s-au pârlit aripile
DE COLECTIE - 16-10-2018
Fluturelui prezidențial i s-au pârlit aripile Ordonanța de Urgență a Guvernului va fi publicată în Monitorul Oficial și intră imediat în vigoare. Întreg pachetul legislativ privind Legile Justiției, completat prin Ordonanța de Urgență care a fost agreată și de Comisia de la Veneția, devine astfel aplicabil. Ceea ce poate fi observat la prima vedere, dincolo de faptul că crește semnificativ responsabilitatea procurorilor și judecătorilor, este că președintelui României i s-au mai tăiat din aripi.
Eunucii media
DE COLECTIE - 14-10-2018
Eunucii media În „mândra lume nouă” de după 1990, presa, media au înlocuit într-o buluceala de nedescris Uniunea Scriitorilor, scriitorii de toate genurile, prozatori, poeţi, critici literari, autori de teatru care încet-încet n-au mai interesat pe nimeni, n-au mai fost publicaţi, n-au mai fost citiţi. Revistele literare, culturale, editurile scriitorilor au dispărut în câţiva ani. Fosta presă comunistă propriu-zisă nu era chiar o presă, era doar propagandă pură şi dură, care angaja totuşi şi câţiva ziarişti adevăraţi. Mulţi dintre foştii presari comunişti au devenit democraţi inflexibili. Mai ales uteciştii bătrâni, cei proveniţi din blocul de propagandă al UTC, al lui Nicu Ceauşescu : Viaţa studenţească, Amfiteatru, Opinia studenţească, Napoca universitară, Convingeri comuniste (din Bucureşti). Reporterii, ziariştii de birou şi de „aflăm de la Miliţia Capitalei”, eseiştii de tejghea, falşii filosofi, pseudo-ştiinţifico-tehnicii, realizatorii TV şi radio, cei care au privit decenii cu jind peste gardul Uniunii Scriitorilor s-au răzbunat în sfârşit. A venit vremea lor. Gălăgia produsă de presă, de media s-a ridicat până la cer. Unii au făcut milioane (de dolari), „şantajul şi etajul”, alţii s-au făcut cunoscuţi sau chiar celebri, cu toţii s-au răcorit după 45 de ani de servituţi penibile dar profitabile. Sute de mii de români au cumpărat trei sau patru sau zece ziare pe zi : „Jos Iliescu !”, „Sus Coposu !”, „Jos comunismul !”, „Sus democraţia !”...
Independență fără cultură?
DE COLECTIE - 09-10-2018
Independență fără cultură? Democrațiile mature presupun nu numai competiția indivizilor mânați de interese și ghidați de opinii, ci și instanțe de reglare a litigiilor în numele dreptății. O democrație care s-ar rezema pe deviza „am interesul și convingerea mea, iar restul nu mă interesează” se transformă, pe nesimțite, cum sesizăm ușor, în contrarul ei. De aceea, democrațiile pun în față valoarea dreptate, creditează judecătorii cu obiectivitate și le recunosc independența.
Fabulație sau joc pervers al PSD: prin nevalidare spre ieșirea din UE
DE COLECTIE - 07-10-2018
Fabulație sau joc pervers al PSD: prin nevalidare spre ieșirea din UE Au boicotat românii referendumul PSD sau au făcut jocul PSD? Românul nu dorește ieșirea din UE. Dar nu dorește nici homosexuali ori transgenderi de mână cu odrasla lui pe stradă. Dintre două rele ce va alege? În spirit tipic românesc, un fel de Iliescu – Vadim Tudor, în 2000....
Conservatori, progresişti, false elite
DE COLECTIE - 07-10-2018
Conservatori, progresişti, false elite Indiferent de rezultate, referendumul va consfinţi ruptura ireversibilă dintre cele două tendinţe, probabil cele două partide de mâine. Partidul Social Democrat îşi poate schimba chiar numele în Partidul Conservator-Social, de exemplu, iar fărâmiţata şi neputincioasa dreaptă actuală poate să se unifice glorios sub stindardul Partidului Progresist. De altfel, în SUA, democraţii se numesc liberals. La noi, ca şi în America, intelectualii publici, care nu sunt în nici un caz adevărata elită, sunt de partea liberalilor, a progresiştilor. La ora la care scriu aceste rânduri (la prânz, dumincă, 7 octombrie 2018), referendumul pentru familie se prefigurează ca un enorm, incredibil eşec al conservatorilor. Eram dintre cei care anticipau că nu se va împlini cvorumul, dar nu am crezut că nu se vor putea reuni uşor cele peste 3 milioane de voturi pentru DA care marcaseră petiţia iniţiatorilor. În toată această bătălie care schimbă lumea, elitele au un rol decisiv. Dar adevăratele elite – tehnice, ştiinţifice, medicale, educaţionale, juridice, militare, culturale – au fost marginalizate şi înlocuite de o autointitulată elită, compusă din pseudoliterari, falşi filosofi, economişti demagogici, de oameni din media înregimentaţi (destui chiar ofiţeri acoperiţi), batalioane de propagandă, propagandişti 100 %. Şi asta se întâmplă şi la noi, dar şi la Washington şi la Paris. Însă acesta e un subiect încă puţin explorat la noi, chiar ocultat de „analiştii” care s-au lăsat înşelaţi de falsa elită, pe care au exaltat-o dar si atacat-o până la ameţeală, fără să-i identifice adevărata natură. Se aşteaptă în general prea mult de la elite, cu atât mai mult cu cât ale noastre nu sunt decât false elite, care ocupă impostor un loc ce nu i se cuvine propagandei.
Referendumul URII !? Unde s-a ascuns iubirea din sufletele noastre ?!
DE COLECTIE - 02-10-2018
Referendumul URII !? Unde s-a ascuns iubirea din sufletele noastre ?! Până la urmă acest Referendum nu ar trebui să fie unul al urii. Indiferent că se merge la vot din ură față de anumite minorități sau că se stă acasă din ură față de un anumit partid politic, e greșit pentru că din ură nu se naște nimic. Însă din iubire se naște viața. Eu unul voi merge la vot din iubire, pentru copii, pentru valori, din iubire pentru viață.
Măreția și catastrofa Untold
DE COLECTIE - 01-10-2018
Măreția și catastrofa Untold N-a aflat SRI-ul nimic despre toate acestea?Nici DGIPI si nici procuorii? Nu cumva Untold-ul face bani și pentru altcineva decît proprietarii firmei? Si nu cumva este un spațiu protejat pentru alte operațiuni ilicite.
Vorbe de duh
DE COLECTIE - 30-09-2018
Vorbe de duh Europa e „cu ochii aţintiţi asupra noastră”. Niciodată nu a fost mai valabilă decât azi zicerea nemuritorului Farfuridi. Şi ce vede Europa ? O vede pe doamna Viorica Dăncilă, care, culmea !, şi-a făcut stagiile politice chiar la Bruxelles. Europa îl vede mai ales pe Liviu Dragnea, cu două condamnări la activ, neegalat în Europa, care din poziţia a treia în stat, preşedinte al Camerei Deputaţilor, conduce cu mână forte partidul de guvernământ, al cărui preşedinte-dictator este, conduce guvernul de coaliţie, conduce Parlamentul, înfruntă serviciile secrete şi sistemul de justiţie, şi este, la rândul lui, dirijat de o mână nevăzută, pe care nimeni nu reuşeşte s-o identifice. Este America (a stat la masă chiar cu Trump) ? Este Israelul (Ludovic Orban, şeful partidului prezidenţial, a acuzat-o pe doamna Dăncilă de înaltă trădare) ? Mai ales Securitatea ? Sau Rusia, cum sugerează trolii, care n-a plecat niciodată de tot din România ?
Limita Dorneanu în huliganism
DE COLECTIE - 25-09-2018
Limita Dorneanu în huliganism Golăniile lui Traian Băsescu au surprins limbajul public din România. Unii chiar s-au distrat, mai ales cei care semănau binișor cu dînsul. Alții au zîmbit, trecîndu-le cu vederea. Are umor, este un mare șmecher, cu limbaj de port, n-are rost să-ți pui mintea cu el. Accentele suburbane ale lui Traian Băsescu au coborît nespus de mult limbajul. Glumele lui uneori deocheate au devenit expresii colocviale. Argoul a invadat astfel discursul politic și dezbaterile televizate. Dacă președintele României vorbește așa și se poartă în acest stil, de ce să nu fie la fel și cetățeanul liber, și studentul vesel, și suporterul politic flecar? Nici Traian Băsescu, în excesele sale de hăhăială, n-a înțeles unde duce lejeritatea limbajului și a comportamentului. Nici chiar atunci cînd, într-o baie de mulțime pe plaja de la malul mării, s-a trezit cu un papuc de plastic zburînd prin aer, nu departe de chelia lui strălucitoare.
Lovitura de partid a lui Ion Iliescu
DE COLECTIE - 21-09-2018
Lovitura de partid a lui Ion Iliescu În spatele scrisorii celor trei (Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu), precum și al unor scrisori anterioare și acțiuni ulterioare ale unor fruntași social-democrați îndreptate împotriva președintelui PSD Liviu Dragnea par a se afla vechii lideri ai partidului ignorați sau marginalizați de baronul de Teleorman ajuns în fruntea bucatelor, începând cu Ion Iliescu și continuând cu Adrian Năstase, Ioan Rus, Viorel Hrebenciuc și chiar Victor Ponta. Rolul principal l-a jucat, în opinia mea, fostul președinte al PSD și al României, Ion Iliescu, aflat la o vârstă aproape nonagenară.
Bombă cu ceas la Ministerul de Interne. Conducerea MAI scapă de cei pe care nu îi poate manipula cu ajutorul DGPI, devenit un veritabil instrument de execuție
DE COLECTIE - 20-09-2018
Provocare maximă. Dragnea poate pierde. Iohannis poate câștiga
DE COLECTIE - 17-09-2018
Provocare maximă. Dragnea poate pierde. Iohannis poate câștiga FacebookFacebook TwitterTwitter RecomandaRecomanda Salveaza PDFSalveaza PDF TiparesteTipareste Se joacă în aceste zile o partidă pe cât de dramatică, pe atât de interesantă. Cei doi protagoniști sunt Dragnea și Iohannis. Eventualele victime colaterale sunt cetățenii României. Din mai multe generații. Provocarea este uriașa avere a națiunii din subsolul Mării Negre. Arena de luptă e summitul celor Trei Mări. Aici, Dragnea poate suferi o înfrângere majoră. Și, paradoxal, Iohannis poate castiga.
România teleormăneană şi protocoalele paralele
DE COLECTIE - 16-09-2018
România teleormăneană şi protocoalele paralele În ultimul mandat de preşedinte al lui Ion Iliescu (2001-2004), s-a discutat mult despre CSAT, o instituţie neosovietică sau recesiv comunistă, nedemocratică, o dublură dictatorială şi paralelă a guvernului democratic desemnat. Era evident că rămăşiţa neosovietică şi militarizată trebuia urgent abandonată. În folosul democraţiei, CSAT, acest pseudoparlament şi guvern paralel totdeodată, trebuia să dispară. Următorilor doi preşedinţi, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, le-a plăcut însă atât de mult acest instrument autoritar şi umbros, încât l-au folosit (Traian Băsescu) şi îl mai folosesc (Klaus Iohannis) în exces.
Iohannis călărește România needucată
DE COLECTIE - 15-09-2018
Iohannis călărește România needucată La deschiderea noului an școlar, bravul nostru președinte Klaus Iohannis a mai făcut două nevăzute. A încălcat din nou Constituția făcând politică în fața elevilor și profesorilor. A criticat Guvernul, parte a războiului său de gherilă, ceea ce Legea Fundamentală interzice cu desăvârșire. Politica nu se face în școli. A doua nevăzută este însă primul semnal concludent că întâiul-stătător de la Cotroceni este un personaj cu un tupeu maxim. A vorbit – și încă pe larg – despre proiectul său numit „România educată”. Proiectul de țară al președintelui. Proiectul despre care, timp de patru ani, nu s-a mai auzit nimic.
Protestele – între SRI, Rezist și Restart România
DE COLECTIE - 14-09-2018
Protestele – între SRI, Rezist și Restart România Cînd am aflat că gruparea #Rezist distribuie informații de pe 140.000 de conturi de Facebook, am rămas perplex. Apoi m-a pufnit rîsul. Nici cu 100.00 de activiști, PSD-ul nu-i poate prinde și combate, indiferent cîte mitinguri ar organiza. Și SRI nu știe nimic! Vorba lui Iohannis: ha, ha, ha! Cu divizia sa de supraveghere a spațiului cibernetic. Măi să fie! Pute și este plin de haz, dacă n-ar fi periculos. În povestea asta cu mobilizarea și direcționarea protestelor nu poate fi coordonat totul numai de un fraier sau de doi-trei puști care trag pe nas. Suportul este mai puternic, susținerea e mai solidă, banii sunt mai mulți, echipa e mai mare. N-ajunge doar o amărîtă de cartelă.
Cum se fură o televiziune?
DE COLECTIE - 13-09-2018
Cum se fură o televiziune? De 6 ani, Realitatea TV a schimbat proprietarul. În 2018, în luna martie, cercetarea DNA se încheie cu o concluzie arhicunoscută: Realitatea TV a fost furată printr-un fals în acte.
Lăsarea la vatră a domnului George Maior
DE COLECTIE - 13-09-2018
Lăsarea la vatră a domnului George Maior Așadar, s-a produs o nouă premieră națională. Pentru prima dată în istoria recentă, Legislativul și-a făcut datoria în raport cu statutul unui ambasador. George Maior, care ocupă cea mai înaltă poziție de reprezentant al României peste hotare, a fost chemat în fața comisiei de specialitate, solicitându-i-se să dea explicații. Pentru derapajele sale. Ce urmează? Cum va fi el, de către cine și când lăsat la vatră?
Lucrătură externă sau basm românesc?
DE COLECTIE - 12-09-2018
Lucrătură externă sau basm românesc? Marți dimineață, cînd m-am scuturat de somn, am rămas cu o îndoială. Am visat ceva cu finanțarea protestului din 10 august sau chiar am aflat o informație despre aceasta? Cîteva minute am oscilat între vis și amintirea unei emisiuni. Apoi, la știrile dimineții, am văzut difuzarea înregistrărilor primite de site-ul Lumea Justiției și reluate numai de Antena 3. Respectivele înregistrări făceau trimitere la ceea ce anunțase Liviu Dragnea cu o seară înainte. Doar el spusese că vor apărea informații despre finanțarea protestelor din străinătate.
Războiul tuturora contra tuturor
DE COLECTIE - 10-09-2018
Războiul tuturora contra tuturor Bellum omnium contra omnes... În SUA, războiul democraţilor, al mediei afiliate (New York Times, Washington Post, CNN etc.) şi al unei bune părţi din pletora serviciilor de informaţii contra preşedintelui ales, Donald Trump, ia forme dintre cele mai nebuneşti. Zilele trecute, New York Times a publicat anonim, fără semnătură, o scrisoare a unui înalt funcţionar din apropierea preşedintelui Trump care reia banalităţile cunoscute, livrate şi reciclate zilnic, şi asigură că incontrolabilul preşedinte e totuşi sub controlul unor „rezistenţi” conservatori din interiorul administraţiei, chiar din Casa Albă. Un fost consilier la vârf, Gary Cohn, consilier economic până la 2 aprilie 2018, înlocuit de Larry Kudlow, a povestit, caz stupefiant, cum preşedintelui i se fură documentele de pe birou, împiedicând semnarea lor şi protejând astfel America. Ce se întâmplă azi la Washington aminteşte puternic de guvernările lui Nero sau Caligula la Roma. Totuşi, economia americană a decolat după venirea lui Donald Trump la Casa Albă şi schimbările din politica externă au efecte greu de măsurat pentru aproape întreaga planetă.
Klaus Iohannis s-a împotmolit puțin
DE COLECTIE - 10-09-2018
Klaus Iohannis s-a împotmolit puțin Din nou, președintele României, în războiul său de gherilă declarat împotriva PSD, a făcut o nevăzută. Fapta sa nu este nici prevăzută, și nici permisă de Constituția pe care a jurat, și de celelalte legi ale României. Iohannis a încercat din răsputeri să blocheze rectificarea bugetară. Creând astfel un pericol major de blocare financiară și economică a României. După care ar fi urmat, firește, și o criză socială. Dar nu i-a reușit. S-a împotmolit.
Concesia fatală
DE COLECTIE - 08-09-2018
Concesia fatală E pârtie la ușa lui Liviu Dragnea. Rând pe rând se prezintă unii dintre cei mai puternici oameni ai lumii și îi pun piciorul în prag liderului PSD. Continuă, astfel, într-un mod total netransparent, războiul pentru gazele românilor din Marea Neagră. Multinaționalele încearcă, pe ultima sută de metri, să înhațe potul cel mare. Să extragă pe nimic uriașa bogăție pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu. Presiunea pusă pe Dragnea este uriașă. Dacă cedează, gestul îi va fi fatal. Dacă nu cedează, este amenințat în fel și chip cu represalii. Atât de către factorul intern, cât și de către factorul extern. Iar la cotitură îl pândește eminența cenușie a aliatului său politic. Domnul Chițoiu.
Cozmin Gușă și tandemul din subteran
DE COLECTIE - 06-09-2018
Cozmin Gușă și tandemul din subteran Mă aștept ca domnul Cozmin Gușă să scrie curând un pamflet și despre George Maior. La fel de puternic și de bine documentat ca și cel dedicat generalului Florian Coldea. Florian Coldea, mai nou la Monte Carlo. Iar George Maior la Washington. Două personaje sinistre care, împreună și separat, fac și desfac chiar și din poziția mai nouă pe care o au. Respectiv, aparet scoși pe tușă.
Un mit care nu mai corespunde faptelor: România pe locul 1 la corupție în Europa ?
DE COLECTIE - 04-09-2018
Un mit care nu mai corespunde faptelor: România pe locul 1 la corupție în Europa ? S-a împămîntenit sloganul că România e cea mai coruptă țară din Europa. Dar asta nu mai e exact, deși era adevărat acum cinci ani și mai înainte.
Noi, urmaşii Marii Uniri
DE COLECTIE - 03-09-2018
Noi, urmaşii Marii Uniri În anul de graţie 2018, an în care sărbătorim Centenarul Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului, Basarabiei şi Bucovinei cu Vechiul Regat (în 1918, populaţia ţării se dubla), librăriile ar trebui să fie pline de cărţile Unirii românilor. Faţă de cele vreo 900 de librării pe care le avea România în 1998, azi mai avem mai puţin de 200 şi dintre acestea multe sunt pline cu altfel de mărfuri, „mai vandabile”. Deşi toate oraşele mari au obligaţii legale să acorde spaţii comerciale librăriilor, anticariatelor, galeriilor de artă, primarii „capitalişti” de astăzi preferă sex-shop-urile chiar în centrul oraşelor, în frunte cu Bucureştiul, unde ele sunt păstrate de pe vremea primarului Băsescu.
Proletarii români, uniți în prostie
DE COLECTIE - 31-08-2018
Proletarii români, uniți în prostie Are și România ticăloșii, proștii și bandiții ei. Ba, mai are și un procentaj de comuniști cu școală, oameni cu o gîndire de tip Coreea de Nord sau sovietic. Spiritul acesta duhnește azi peste reacțiile lor clocotite. Miercuri seară și joi dimineață, toată media românească a urlat ca o babă care vede un viol într-o porumbiște că Rudolph Giuliani a fost plătit pentru scrisoarea sa. Gîndirea lor de CAP și de brigadieri voluntari tresărea patriotic și acuzator. Făcută pe bani, scrisoarea este o ticăloșie, au țipat proletarii români de politică și televiziune.
Scrisoare publică pentru Rudolph W. Giuliani
DE COLECTIE - 29-08-2018
Scrisoare publică pentru Rudolph W. Giuliani Sunt un jurnalist român și vă scriu (sper să o facă și alți compatrioți) pentru că țara mea nu vă poate răspunde. Este împărțită în două tabere, orbite de dorința de a se birui una pe cealaltă și de a deține controlul asupra instituțiilor statului român. După ce ambasadorul României la Washington a încercat să vă minimalizeze apelul, el fiind unul dintre autorii nefericitului mecanism de control asupra justiției și asupra societății, mă simt obligat să mă alătur demersului dumneavoastră. El și președinții României, actualul și precedentul, sunt mulțumiți de dezastrul provocat de protocoalele încheiate, de eficiența nefastă a acestora asupra inamicilor politici, de controlul asupra justiției, economiei și asupra societății civile.
Sunt infractori jumătate din judecători și procurori?
DE COLECTIE - 28-08-2018
Sunt infractori jumătate din judecători și procurori? Este fața cea mai hidoasă a unui sistem ticăloșit. S-a ajuns atât de departe încât o parte din inchiziție supune torturii o parte din inchiziție, pentru a o face cât mai docilă. Cred că prima urgență este soluționarea cu prioritate a tuturor acestor dosare.
Cinstita presă română
DE COLECTIE - 26-08-2018
Cinstita presă română Vă amintiţi anunţurile triumfaliste ale fostei eroine a muncii capitaliste Laura Codruţa Kövesi, care dădea la bilanţurile DNA noile cifre în bani rezultate din condamnările definitive ? E adevărat, Ministerul de Finanţe, Fiscul nu s-au ridicat niciodată la înălţimea eficacităţii DNA, care părea că depăşeşte în beneficii Automobile Dacia SA. Laura Codruţa Kövesi amintea irepresibil de producţia de oţel pe cap de locuitor din anii socialismului, de miile de tone de grâu şi de porumb la hectar sau de cincinalul realizat în patru ani şi jumătate.
Probleme majore ale României actuale
DE COLECTIE - 22-08-2018
Probleme majore ale României actuale Realitățile în care se trăiește astăzi sunt schimbate și cer descrieri noi. Altfel, se pun în circulație tablouri depășite ale stărilor de lucruri și se iau conflicte intrate în muzeu drept caracteristice.
Rent a car, între coșmar și paradis. Deschideți ochii la Rentalcars.com, Budget, AVIS și conceptul de franșiză
DE COLECTIE - 21-08-2018
Rent a car, între coșmar și paradis. Deschideți ochii la Rentalcars.com, Budget, AVIS și conceptul de franșiză Rent a car din Românai nu e rent a car din UE. Paradoxal, în România, serviciul de rent a car e mult mai prietenos, transparent și limpede decât în Italia, de exemplu!
O nouă lege a demonstrațiilor
DE COLECTIE - 20-08-2018
O nouă lege a demonstrațiilor Ultimele experiențe, în special cele petrecute în acest an, demonstrează fără echivoc faptul că Parlamentul are obligația de a promova o nouă lege, care să reglementeze modul de desfășurare al manifestațiilor publice. În special a celor de protest. În ultimă instanță, și Guvernul poate veni cu o ofertă printr-o ordonanță de urgență. Și, într-adevăr, există o mare urgență.
Nici Iohannis, dar nici Dragnea
DE COLECTIE - 20-08-2018
Nici Iohannis, dar nici Dragnea Tema presantă a acestor zile de august este necesitatea absolută a opririi războiului româno-român, care face ravagii de prea multă vreme. Cum procedăm ? De unde începem ? Şi, mai ales, cu ce continuăm ? Manifestaţiile antiguvernamentale şi anti-PSD care nu se mai termină în Piaţa Victoriei de aproape doi ani au totuşi o justificare. Justificarea se numeşte „Liviu Dragnea”, preşedintele PSD, deja condamnat de două ori, o dată definitiv şi a doua oară în primă instanţă. Celor care au trăit în România în ultimii 50 de ani Liviu Dragnea le aminteşte brutal două personaje politice : Nicolae Ceauşescu şi Adrian Năstase. Gorbaciovistul Ion Iliescu a fost parcă mai perestroika şi mai glasnost decât Ceauşescu şi Năstase. Deşi posedat încă de tânăr de morbul puterii, nu s-a comportat ostentativ ca un veritabil dictator.
Dărâmarea Parlamentului. Care e miza?
DE COLECTIE - 17-08-2018
Dărâmarea Parlamentului. Care e miza? Din nou e demonizat Parlamentul. Se cere insistent reducerea numărului parlamentarilor la 300. Așa cum a sunat referendumul inițiat de Traian Băsescu. De ce atâta insistență? Care este obiectivul urmărit de cei care vor să facă mai nimic și mai puțin viril decât este organul legislativ al statului? Presupun că nu mai este un secret pentru nimeni dintre cei care acceptă să privească adevărul în față. Niciodată în istorie Parlamentul nu a instaurat o dictatură. Nici nu are cum. Este ales de totalitatea cetățenilor care se prezintă la vot. În schimb, dictaturi au instaurat președinții. Sau chiar primii-miniștri. Sau vârfuri ale Armatei. Și această realitate ne conduce la o logică simplă. Miroase a praf de pușcă, atunci când cineva începe un război împotriva Parlamentului statului. Miroase a dictatură. Sau măcar a autocrație.
Ciudățeniile de după proteste și lipsa cercetării instigărilor
DE COLECTIE - 17-08-2018
Ciudățeniile de după proteste și lipsa cercetării instigărilor De cînd s-a înființat miliția, românii au făcut bășcălie de ea. Cinci-șase decenii au spus bancuri cu Bulă și cu milițieni și i-au înjurat, indiferent dacă erau vinovați sau nu. În ciuda acestui curent eminamente românesc, la Poliție și Jandarmerie se produce o înghesuială de mama focului.
Ecaterina Andronescu anunţă sfârşitul PSD
DE COLECTIE - 16-08-2018
Ecaterina Andronescu anunţă sfârşitul PSD Istoria se repetă destul de penibil. În 2003-2004, Adrian Năstase, atotputernicul prim-ministru PSD, l-a „avut în mână” pe Traian Băsescu. Lăsând doar curs liber dosarului Flota, fără să se amestece în treburile justiţiei, Adrian Năstase l-ar fi scos definitiv din viaţa publică pe marinarul zurbagiu şi infractor (dosarul Flota, dar şi multe alte dosare de la Ministerul Transporturilor şi de la Primăria Bucureştiului), ajuns deja mult prea sus pentru capacităţile şi pregătirea sa. Dar Năstase era perceput ca fiind la fel de corupt, la acel moment chiar mai corupt decât Băsescu, îngâmfat, cu destinul politic consumat, preocupat aproape exclusiv de creşterea averii proprii.
Răsturnarea imperiului Dragnea
DE COLECTIE - 13-08-2018
Răsturnarea imperiului Dragnea Este o operațiune care se pune la cale. Chiar acum. Reprezentanți ai frontului anti-PSD plănuiesc distrugerea imperiului Dragnea în această vară. Până cel târziu spre sfârșitul acestui an. Și instalarea la putere a unui nou front. Și, evident, la Palatul Victoria. Operațiunea are o singură miză. Delanșarea unei puternice emoții colective.
Protestul meu
DE COLECTIE - 11-08-2018
Protestul meu „Protestul meu” urmăreşte oare doar îndepărtarea de la guvernare a PSD sau ţinta e livrarea totală a ţării ocupanţilor străini, care vor s-o guverneze pe faţă, fără „noua Securitate” băştinaşă, care i-a servit iresponsabil până azi şi care îşi cere şi ea partea ei ? E azi deja foarte clar că până la sfârşitul acestui an vom avea ori PSD, ori Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş, cu trupele lor globaliste. Sunt oare coapte condiţiile pentru spargerea ţării chiar în anul Centenarului Unirii ? Ori PSD îl destituie imediat pe Klaus Iohannis, ori partidul zis socialist va umple, meritat sau nemeritat, puşcăriile. Deja preşedintele Klaus Iohannis a cerut anchetarea Jandarmeriei Române. În seara zilei de 10 august, atât el, cât şi servanţii lui, Ludovic Orban şi Dacian Cioloş, s-au situat de partea agresorilor femeii-jandarm şi, în general, net împotriva Jandarmeriei, care nu a atins nici pe departe cotele de represiune violentă care se practică în multe capitale occidentale, începând cu Parisul şi Berlinul. „Protestul meu” va continua până la „victoria finală” ?
Miting și marș
DE COLECTIE - 10-08-2018
Miting și marș În cele din urmă, avem de-a face din nou cu o demonstrație neautorizată. Adică în afara legii. Pentru că nu este nici spontană. De vreme ce a fost anunțată cu mult timp înainte. Iar autorizația dată la un moment dat de Primăria Generală este nulă de drept. Pentru că nu există organizatori. Persoane care să-și asume în mod oficial răspunderea. Și, sunt convins, va fi și miting și marș.
Iohannis demis pentru înaltă trădare. Mult mai periculos decât pare
DE COLECTIE - 07-08-2018
Iohannis demis pentru înaltă trădare. Mult mai periculos decât pare Acest scenariu s-a transformat în proiect. Iar proiectul este pe masa de lucru a PSD. Pentru moment. În faza a doua, urmează să fie discutat, respins sau aprobat în coaliție. Și ar putea în aceste condiții urma demiterea lui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare. Este de aceea util să analizăm consecințele.
SOS! Vine dezastrul Certej. Preludiu pentru milioanele de la Roșia Montană
DE COLECTIE - 06-08-2018
SOS! Vine dezastrul Certej. Preludiu pentru milioanele de la Roșia Montană Este probabil de neevitat. În scurt timp, în orice caz în acest an, încep lucrările de exploatare la mina de aur de la Certej. Se va lucra cu cianuri. Dezastrul ecologic este uriaș. Fără a pune în discuție pericolul cel mai mare al contaminării cu cianuri. Dar mai există un dezastru. Uriaș. Operațiunea de la Certej va ajuta indiscutabil Roșia Montana Gold Corporation să câștige câteva miliarde de dolari în procesul intentat la Washington împotriva statului român
Război cu Iranul nu se face
DE COLECTIE - 06-08-2018
Război cu Iranul nu se face Am parafrazat celebrul titlu al lui Jean Giraudoux, La Guerre de Troie n’aura pas lieu. Am folosit traducerea românească încetăţenită, care pentru subiectul nostru poate fi mai potrivită decât traducerea cuvânt cu cuvânt din original. O avanalşă de articole şi de emisiuni de televiziune pare să pregătească opinia publică mondială pentru declanşarea iminentă a unui război de mari proporţii cu Iranul, cu consecinţe pe cât de greu de anticipat, pe atât de teribile.
Mirobolantul Untold. Investițiile străine directe, apă de ploaie față de injecția de capital a Untold
DE COLECTIE - 02-08-2018
Mirobolantul Untold. Investițiile străine directe, apă de ploaie față de injecția de capital a Untold 3, 2, 1 START și începe Untold episodul 4. Marele Untold. Mândria Clujului. Best Major Festival-2015. De atunci însă a trecut ceva vreme…Scena s-a mărit, suprafață ocupată din Parcul Mare s-a mărit și ea. Parcă însă a scăzut interesul festivalierilor, parcă au rămas mai multe bilete de vânzare cu 1-2 zile înainte de start. Deh, Neversea (care adună mare parte din SE țării) și Electric Castle (unde e mai de bon tone de mers, decât la prăfuitul Untold) își spun cuvântul.
Iohannis în grevă face război de gherilă
DE COLECTIE - 02-08-2018
Iohannis în grevă face război de gherilă Prședintele Klaus Iohannis e în plină grevă prezidențială. În același timp, el a declanșat de mai mult timp împotriva majortății parlamentare și a Guvernului un veritabil război de gherilă. O afirmă fără ocolișuri liderii PNL, care îl susțin întru totul în această operațiune. Cum se împacă greva cu gherila? Nu prea se împacă. Și, tocmai de aceea, Dragnea îl amenință cu suspendarea. Există însă și altă soluție? Cu certitudine, da.
Diavolul de la Washington
DE COLECTIE - 30-07-2018
Diavolul de la Washington Doi parteneri strategici, unul fiind cel mai puternic din lume, Statele Unite, celălat fiind derizoriu sub aspect economic, politic și militar, dar beneficiind de o poziție favorabilă în plan geostrategic, își negociază interesele. Este cât se poate de firesc. Fiecare vrea să obțină mai mult. În această negociere însă, intervine șarpele veninos. Care înclină în mod incorect balanța în favoarea uneia dintre părți. Se numește George Maior. Și este ambasadorul României la Washington. Se preface că lucrează pentru România dar, în realitate, este agentul de influență al părții adverse din perspectiva negocierilor.
Muie PSD, labă PNL, rahat Iohannis
DE COLECTIE - 29-07-2018
Muie PSD, labă PNL, rahat Iohannis Slavă Domnului că un circ de doi lei a fost stopat nu dintr-o rigoare a legilor ‎din România, ci pe baza norocului că legea suedeză nu permite folosirea unui asemenea număr în afara Suediei. Altfel, ce făceam? Populația României făcea selfie lîngă izmenele unui bou? Rîdea o țară întreagă de mîrlănia unui nesăbuit? Așteptam cu nerăbdare ca un alt imbecil, cu alte simpatii politice, să vină cu un număr de mașină LabaPNL sau cu un steag pe care să scrie RahatIohannis? Și rîdeam, ca mîrlanii, zicînd, mama, ce le-au tras-o!
Hoţia cu democraţia
DE COLECTIE - 28-07-2018
Hoţia cu democraţia De ce avem în fruntea ţării politicieni şi şefi de instituţii de valoarea, de calitatea, de fapt, de non-valoarea, de lipsa de calitate a lui Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Ludovic Orban, Dan Barna, Eugen Tomac, Eduard Hellvig, Gabriel Vlase, Augustin Lazăr, Laura Codruţa Kövesi, Gabriela Vrânceanu Firea, Mihai Chirica, Emil Boc, ca să-i numim doar pe cei care conduc azi România, guvernul României, Senatul şi Camera Deputaţilor, partidele, instituţiile de forţă, marile oraşe ? Cum e turcul şi pistolul, adică politicienii şi înalţii funcţionari nu pot fi mai buni decât populaţia pe care ar trebui s-o reprezinte. Aşa să fie ?
Independența materială a Justiției, o glumă abrogată. PSD i-a pus definitiv botniță lui Thetis, să nu care cumva să se înfrupte din banii produși de ea însăși!
DE COLECTIE - 24-07-2018
Independența materială a Justiției, o glumă abrogată. PSD i-a pus definitiv botniță lui Thetis, să nu care cumva să se înfrupte din banii produși de ea însăși! Mai țineți minte tabloul amintit la începutul textului...?! Ei bine, precum țăranii din Să nu uiți, Darie!, care înfometați fiind erau puși să culeagă via cu botniță, să nu guste strugurii, pe care ei i-au muncit - săpat – îngrijit, la fel, Justiția românească, înfometată de dreptate și normalitate, e pusă să judece cu botnița pe gură, nu care cumva să guste din fondurile pe care ea le-a produs, grație muncii sale! Thetis nu are doar eșarfă pe ochi, sabie într-o mână și taler în cealaltă, ci, pe plaiurile mioritice, are și botniță!
Există viaţă după neant ?
DE COLECTIE - 21-07-2018
Există viaţă după neant ? A reapărut din hrubele Modroganului vechea-noua speranţă dreptace Vasile Blaga. De ce ar fi Vasile Blaga de dreapta ? Nimeni nu ştie să răspundă. Împreună cu toată banda de infractori protejată de neregretata Laura Codruţa Kövesi şi de Ambasada Americană a fostului establishment dinainte de Trump. De ce ? De ce a reapărut Buldogul, Vameşul, neo-Cozmâncă sau neo-Hrebenciuc al tranziţiei urât mirositoare Băsescu, cu şeful său PNL de sezon, Ludovic Orban, pus la colţ pe coji de nucă ?
Moțiunea ca spectacol stupid
DE COLECTIE - 27-06-2018
Moțiunea ca spectacol stupid Merita să cadă acest guvern penibil? Neîndoielnic! În aproape doi ani de existență n-a izbutit aproape nimic. Nici proiecte, nici mișcări în economie, nici o redresare a situației din sistemul sanitar, nimic în educație. Te uiți la cei care alcătuiesc echipa doamnei Dăncilă și îți vine nu doar să demonstrezi în favoarea debarcării, îți vine să pornești la luptă. Trei premieri neconvingători, 15-20 de miniștri tălîmbi, zece-douăzeci de bîlbe penibile alcătuiesc recolta tristă a acestei alianțe.
De la William Wallace din Braveheart, la CCR și magistrați cu doctorul în drept şi profesor la UBB, Radu Chiriță
DE COLECTIE - 26-06-2018
De la William Wallace din Braveheart, la CCR și magistrați cu doctorul în drept şi profesor la UBB, Radu Chiriță Într-unul dintre momentele emblematice din istoria cinematografiei, în Braveheart, William Wallace (aka Mel Gibson) le spune scoţienilor că merită să mori pentru independenţă şi pentru libertate şi că, pe patul de moarte, după o viaţă trăită cu capul plecat, un om ar da toate acele zile în care a trăit în genunchi pentru un singur moment în care să le spună altora că îi pot lua viaţa, dar nu şi libertatea. Filmul nu e neapărat o capodoperă şi nici măcar o relatare fidelă a istoriei, dar acel moment este unul de ţinut minte.
România e un stat paralel
DE COLECTIE - 24-06-2018
România e un stat paralel PSD-ul a avut întotdeauna lideri contestaţi, excesiv de controversaţi, foarte detestaţi : „bolşevicul” Ion Liliescu, „coruptul” Adrian Năstase, „prostănacul” Mircea Geoana, „şobolanul” Victor Ponta (Dragnea dixit). Şi acum, pentru că probabil ne apropiem iarăşi de o victorie finală, recidivistul, condamnatul cu executare Liviu Dragnea. Moscoviţi, bolşevici, corupţi, penali, prostănaci, condamnaţi la puşcărie cu executare. Doar românii nu au avut niciodată nici o vină. Ei întotdeauna s-au plâns la cine i-a ascultat, dar s-au adaptat la orice condiţii. Capul plecat sabia nu-l taie.
Poate fi acad. Ioan-Aurel Pop viitorul preşedinte al României ?
DE COLECTIE - 17-06-2018
Poate fi acad. Ioan-Aurel Pop viitorul preşedinte al României ? Poate fi deci acad. Ioan-Aurel Pop, actualul preşedinte al Academiei Române, un preşedinte al României mai bun decât modestul profesor de fizică Klaus Iohannis şi decât vaporeanul Traian Băsescu ?
Radio Șanț îmbată țara
DE COLECTIE - 15-06-2018
Radio Șanț îmbată țara Dacă nu-i de rîs și nu are poantă, dezvoltarea (sau regresul și confuzia din dezvoltare) nu interesează pe nimeni. Și nici economia. Și nici felul în care finanțele României sunt gestionate dincolo de pensii și salarii. Nu e discotecă, nu este concert, nu sunt reduceri, nu este arestat nimeni, nu contează. Toate celelalte nu mai interesează. Dezvoltarea României, educația, combaterea ignoranței, sănătatea nu produc optimism și nici umor. Dacă n-ar fi plină de scandaluri și arestări, nici anticorupția n-ar prezenta prea mare interes.
Partid contra Securitate (sekurici globalişti contra băştinaşi tribali)
DE COLECTIE - 12-06-2018
Partid contra Securitate (sekurici globalişti contra băştinaşi tribali) Sâmbătă 9 iunie 2018, după consacrarea, în sfârşit, a Simonei Halep la Paris, la Roland Garros, am avut spre seară marele spectacol tragicomic oferit de Partid (PSD+ALDE) contra Securităţii „monstruoase” (Klaus Iohannis, Binomul SRI-DNA, Traian Băsescu, Laura Codruţa Kövesi, Florian Coldea, protocoalele SRI-Parchete, SRI-Curţi de justiţie etc.). Urmaşii direcţi ai PCR şi autointitulaţii discutabili urmaşi ai dinastiei Brătienilor au ţinut discursuri de tip Europa liberă de dinainte de 1989 împotriva Securităţii criminale într-o regie care părea asigurată în întregime de Antena 3, de Mircea Badea, Mihai Gâdea şi producătorii lor. Peste 100 000 de activişti veniţi din toată ţara cu triburile lor au ocupat Piaţa Victoriei, dându-ne impresia că nimic nu s-a schimbat după 1989 şi că Partidul Comunist e veşnic. După ani de spaimă provocată de DNA, de Laura Codruţa Kövesi, de SRI-Maior-Coldea, pesediştii s-au răcorit pentru o seară.
Agenda României: miting contra miting
DE COLECTIE - 06-06-2018
Agenda României: miting contra miting Așa poveste comică e greu de găsit în politică. O majoritate parlamentară și un guvern organizează un miting de protest. Ei conduc guvernarea țării (nu poliția secretă, nu parchetul) și tot ei protestează. Mi se pare o inițiativă de un umor politic involuntar, demn de niște bezmetici care s-au încurcat pe drumul lor fără direcție.
Curtea Constituțională, un stat politic în statul de drept
DE COLECTIE - 05-06-2018
Curtea Constituțională, un stat politic în statul de drept Decizia de săptămâna trecută a Curții Constituționale privind obligativitatea președintelui de a semna aruncat în aer clasa politică, și nu numai. Subit, de la vlădică la opincă toți s-au transformat din specialiști în ROBOR și politici monetare, în specialiști în drept constituțional. Ba mai mult, peste noapte, unii au îndemnat ba la referendum, ba la desființarea CCR, ba la nerecunoașterea Deciziei CCR, ba la nesupunere. Dacă în ceea ce privește gașca de rezistaci cu vânt în pupă de la USR, aceste idei sunt ceva la ordinul zilei, pentru mulți dintre ei anarhia fiind mai seducătoare decât democrația, de la unele partide politice sau exponenți ai politicii asemenea idei denotă o imaturitate. Mentală, nu politică!

Revista FTR.ro

 

 

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT