Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Ce înseamnă numele Maria? Iată explicația IPS Andrei Andreicuț
Categorie:   Recomandari  Autor:  Iulian Pop  Data:  15.08.2011  Ora:  11:24  Citiri:  4221

Share:
Voteaza articolul:

Nota 5/5 (2 voturi)

În jur de 40.000 de pelerini se află în aceste momente le Nicula, pentru a se închina Maicii Domnului și icoanei sale făcătoare de minuni. De la Nicula, ÎPS Andrei Andreicuț a explicat într-un interviu acordat Agerpres care se semnificația numelui Maria, purtat de cîteva milioane de români. 

"Maica Domnului este exemplul absolut de puritate, de ascultare, de rugăciune. În ea se acumulează toate virtuţile. Pe bună dreptate, în perioada interbelică, un scriitor creştin, Lascaru Moldovanul, a scris o carte pe care a închinat-o Maicii Domnului şi la un moment dat spune că Născătoarea de Dumnezeu este modelul absolut de sfinţenie, prin însuşi numele ce-l poartă: Maria. Să analizăm numele Maicii Domnului format din cele cinci litere:

M. Prima literă, M, vine de la Miriam, sora Proorocului Moise, femeie credincioasă, care a prezis ca prooroc. Şi Maica Domnului Pururea Fecioară a avut o previziune a evenimentelor viitoare: cînd Arhanghelul Gavril i-a binevestit că îl va naşte pe Hristos, Maica Domnului, printre alte lucruri, precum încîntarea de mărire adresată lui Dumnezeu, a spus şi lucrul acesta: "Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile". A făcut o proorocire, pe care o împlinim şi noi în Postul Maicii Domnului. O fericim, de două milenii, pe Maica Domnului. În Maica Domnului sînt cuprinse absolut toate virtuţile femeilor credincioase din Vechiul Testament.

A. A doua literă, A, vine de Ana, soţia lui Elcana, mama proorocului Samuel. Această femeie credincioasă nu avea copii şi îşi dorea mult să aibă. A făcut o rugăciune insistentă la cortul lui Dumnezeu din Silo. Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi i l-a dat pe Samuel. Maica Domnului este pururea rugătoare. A fost cel mai rugător om de sub soare.

R. A treia literă, R, vine de la Rahila, soţia lui Iacob cel cu 12 feciori. Biblia ne spune că Rahila era cea mai frumoasă femeie din antichitate. Or, Maica Domnului este prea frumoasă - o altă virtute din panoplia de virtuţi ce o înconjoară.

I. A patra literă, I, vine de la Iudita, o femeie vitează din Vechiul Testament. Are şi o carte în Vechiul Testament "Cartea Iuditei". Israeliţii se aflau într-un mare impas, fiind asaltaţi de armata asiriană condusă de Nabucodonosor. Căpetenia oştirii era un oarecare ofiţer Holofern, om crud care făcea ravagii. Bieţii israeliţi erau tare înspăimîntaţi. Situaţia a fost salvată de femeia vitează şi credincioasă Iudita. Ea a finalizat confruntarea armată cu un act de vitejie: a intrat în cortul lui Holofern şi l-a răpus cu propria lui sabie. Maica Domnului este cel mai puternic luptător împotriva Holofernului celui spiritual, adică a Diavolului.

A. Ultima literă este A, din nou, care vine de data aceasta de la Abigail, a treia soţie a lui David, întruchipare a milosteniei. Pe vremea când proorocul David nu fusese încă întronat ca rege, era urmărit de duşmani. Mărşăluia, alături de ostaşii lui, prin locuri pustii. Erau înfometaţi şi însetaţi, iar Abigail a umplut saci de pîine şi burdufuri de apă şi i-a trimis proorocului acest dar în pustie", a explicat Mitropolitul.



Ultimele articole de Iulian Pop:


Comentarii articol (1)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
bianca  2012-06-14 15:38:41
prea multa vorbarie bla bla bla:))
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT