Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Comentariu: Ioane, îţi mulţumesc!
Categorie:   Recomandari  Autor:  Bănoi PILU  Data:  13.12.2011  Ora:  14:36  Citiri:  5815

Share:
Voteaza articolul:

Nota 0/5 (0 voturi)

Am stat timp de o minune, la noi o minune n-are condiţia fizică de a trăi mai mult de trei zile, ce-i peste e harul din contul... domnului cu “d” mic de la băgăcios (?!), să aflu dacă mai sînt trist. 

În America, că numai acolo se poate, înainte (şi nu numai) de campania electorală, ziariştii sau instituţia „mogulului” îşi anunţă orientarea, dedicaţia sau orice altceva ce duce spre... vector, adică: origine, sens şi direcţie.

Nu sînt american, dar asta nu înseamnă că nu mi-ar plăcea, anunţ în scris (pot şi oral) că am fost, sînt şi voi rămâne prieten cu Ionuţ Badea sau, citându-l pe Ionuţ, - citat deschis: „Pilu, te cunosc înainte de a te... cunoaşte” - citat închis.

Da, scriu despre el ca să-mi pice bine.

În aceste zile, n-am vrut să citesc nimic, pentru că sînt un tip sperios şi nu vreau să văd articole care să mă sperie, e iarnă, ziua e scurtă, se „întunericeşte” devreme şi singur pe stradă, mi-e teamă să nu fiu violat de un articol pro virgin şi neutru. Eu, nu pot să fiu atât de neutru (?!), sînt subiectiv aşa că-mi pot permite şi eu o părere scrisă. Prima şi ultima.

N-am să încep, Ioane, să-ţi fac o statistică de tip „de atunci şi până acum” şi nici n-am să plâng, dar am DREPTUL să fiu trist. M-am bucurat în noiembrie 2010, chiar dacă uneori mă provocai spre o înţelegere mai profundă şi nu una de simplu chibiţ. Nu regret nimic din ce-am scris. Poate trebuia mai mult.

Dacă aş vrea să fiu plăcut ţie, dar şi mie, te-aş invita la una... mică şi gata. Da, şi alea sînt bune, dar nu acum. Am auzit că sînt şpăgari, dar numai am auzit şi atât!

Nu mă interesează dacă sînt „buze reci” care se bucură de plecarea ta, dar ştiu că sînt şi le doresc... asemenea.

De-mi-si-a!!! N-aţi avut-o! Aţi avut... rezilierea. Băniuesc că F.W. a învăţat în acest timp ceva. Nu se aplecă asupra lui „grupul alb şi roşu” ca până acum, e de ceva vreme pe malul Someşului şi a înţeles că malurile sînt în alb şi negru şi e cu totul... altceva. Din păcate cursul Someşului pare tot mai mult cu al Dâmboviţei. Da, şi asta-i drept, la urma urmei toate ajung în Dunăre, fir-ar Dunărea lor să fie.
Ioane, n-am să-ţi spun nimic, că ne-ai luat din „zona cu miros de matineu” şi ne-ai dus atât de sus, că m-a luat cu ameţeală, dar nici atât de sus cum crede prea fericitul, cuviosul şi cinstitul F.W. că ar fi. Ţi-am spus: „eu nu cred că putem mai sus de locul 5 cu ce avem acum” şi tu încercai să-mi spui că se poate.

Ioane, ţi-am spus că nu sînt bune două fronturi (cupa) şi mi-ai spus... dar mai bine lasă.
Ioane, ţi-am spus că şopârlele şi cârtiţele sînt bune în natură şi-n grădini zoologice şi ai fost de acord.
Ioane, nu spun nimic despre meciurile jucate de tine, ca antrenor evident, acasă. Sînt puţine. Doar patru. Patru în 13 luni !!! Nu-i vina ta. Ţi-ai pus întrebarea: „Dacă am fost omul potrivit, la un moment... nepotrivit?”
Nu-mi place să fiu patetic şi atunci tac, dar scriu. Uite, de chestiile astea ce zici?
De ce a plecat Huţan?
De ce fierb chibiţii şi... la temperatura lui 1 – 4 – 3 – 3? Ioane, şi chibiţii au nevoie de explicaţii, chiar dacă îţi sînt inferiori.
Când o să ştim ce s-a întâmplat la Târgu Jiu?
De ce am pierdut când n-a trebuit să pierdem?
Ioane, vom afla vreodată cine a fost (de fapt) numărul UNU la “U” Cluj?
Ioane, vestiarul mai are şi alt rol în afară de cel pe care-l ştim cu toţii?
Ioane, ţi-am spus că îi apreciez pe cei care spun NU, când cei mulţi ar spune DA. Ştiu că tu ai spus NU, dar din păcate nu te-am auzit decât... io şi încă câţiva.
Ioane, îţi mulţumesc că ai bătut Dinamo, acolo şi... acolo.
Ioane, îţi mulţumesc de Revelionul din... Aprilie anul acesta.
Ioane, îţi mulţumesc că nu eşti în obiectiv şi mi-ai arătat realitatea, poate înţeleg ce-i care “se dau mari” că e nevoie de “flecmă” între degete pentru a... sta pe podium.
Când F.W. înţelege că nu brichetele umane nasc valori, că în aritmetică un om de nimic cu un om de nimic e tot un nimic, dar dublu de mare.
Aştept să văd ce şi pe dincolo.
Ioane, dacă tu ţi-ai făcut lecţiile nu îmseamnă că eşti şi absolvent. Pune-i marelui Limoniu întrebarea: “Mărginene, unde-i Biblioteca Octavian Goga în Cluj şi Napoca?” să nu te sperie răspunsul. Să ştii că şi aia e o realitate. Dacă toate drumurile duc la Roma, de ce n-ar duce măcar un drum la stadion pe... lângă bibliotecă? De ce?
Ioane, dacă ai fi înţeles (vorba unui bun amic de-al meu ) că prietenii trebuie apropiaţi şi duşmanii şi mai aproape, astăzi nu eram nevoit să scriu despre tristeţi şi regrete. La naiba!
Ioane, tu ştii să croşetezi? Nu? Ţi-ar place? Sînt trei răspunsuri la o întrebare, pardon sînt trei întrebări fără...răspuns. Din exterior spre interior e un model. Din interior spre interior e altul, e modelul “unul cu mai multe feţe” şi al treilea model de...prelucrare – “aici eu croşetez şi nu-şi bagă nimeni picioarele în andrelele mele”. Vezi şi tu care te credeai...casnic şi devreme acasă.
Ioane nu pot afirma nici măcar în scris că te-a lucrat cineva, Ptuf. Mă umflă râsu şi... plâng.
Ioane din cnp-ul meu ai avut şi tu “pitici”, dar au fost atât de puţini şi...atât de puternici, încât s-a ajuns aici.
Supuşii monarhiilor strigau – “A murit regele! Trăiască regele!” – aştept să văd lângă cine, ce şi cum.
Aştept să merg la meciuri să fiu alături de chibiţii, care simt, gândesc şi trăiesc româneşte alături de tot ceea ce înseamnă “U”. Ioane, eu cred că tu ai avut nevoie de “U Cluj (asta la început) aştept ziua în care “U” Cluj va avea nevoie de tine.
Ioane, n-am să uit cum au „zburat vulturii” după tine sâmbătă seara. Apropo F.W. aţi predat lecţii de zbor? Se întâmplă Ioane. Tu crezi că mai există ceva din spiritul Academic al Universităţii? Spiritul anilor grei n-a dispărut din sufletul românilor.
Da asta e, versul manelei e mai uşor, kichu-ul şi senzaţionalul, chiar dacă e trist e împachetat ca un zâmbet şi livrat la „comandă”...consumatorilor. Ce aţi crezut că scriu...fraierilor. V-aţi înşelat..
Se apropie Crăciunul. Ioane, colindătorii să-ţi colinde casa, adună-i pe cei dragi în jurul tău, moş Crăciun să-şi golească (o parte) darurile lângă brad.
Hai să zâmbim, tu m-ai ajutat de moş Nicolae, eu te colind de moş Crăciun (dar la telefon).
Ioane, e atât de senină ziua în care-ţi zâmbesc copiii. Uită-te la zâmbetele lor şi linişteşte-te. Pregăteşte-ţi Anul Nou, priveşte Cerul şi lasă fulgii de zăpadă să se topească pe faţa ta. Ei aduc...înţelepciune şi viitor.
Ştiu că n-am fost pe plac, dar nici nu mi-am dorit. Nu mi-ai spus tu – “Pilu, faptele sînt cele care rămân” - şi aşa-i, bătrâne.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.
De dincolo şi de dincoace, Pilu



Ultimele articole de Bănoi PILU:


Comentarii articol (4)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Haide U  2011-12-13 23:18:34
Draga banoi esti fericit nu?? parca vad cum zambesti cu toti dintishorii tai ...
gabi  2011-12-13 21:49:37
nu fac nici o referire la plecarea lui badea dar imi permit sa ti aduc aminte de un ziarist care cu putin timp in urma scria pe u cluj .ro si se itreba cand pleaca ionica strategul si dadea note.al cunosti? dar asta e coloana vertebrala a ziaristilor si tio spun ca tu ai pierduto dupa intalnirea pe care ai avuto la clujana cu el si bogdan si in alte locuri sau ai avuto vreo data?cred ca ti statea mai bine cu boneta de bucatar
un uist  2011-12-13 18:29:21
Felicitari domnule Badea, multumesc pt ceea ce ati facut la U si regret enorm ca ati plecat. Cand n-o mai fi pe aici Niculescu sau Bostina, sau Popa sau Abrudan, poate veti fi lasat sa antrenati. Sa dea Domul sa fie asta cat mai repede. Va doresc Sarbatori Fericite!
luk  2011-12-13 16:13:29
Ionut, probabil ca in vara o sa antrenezi din nou la "U". Doamne da!
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT