Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Cum se fură o televiziune?
Categorie:   De colectie  Autor:  Cornel NISTORESCU  Data:  13.09.2018  Ora:  22:31  Citiri:  382

Share:
Voteaza articolul:

Nota 4/5 (3 voturi)

De 6 ani, Realitatea TV a schimbat proprietarul. În 2018, în luna martie, cercetarea DNA se încheie cu o concluzie arhicunoscută: Realitatea TV a fost furată printr-un fals în acte.

Unii implicați sunt trimiși în judecată. Principalii beneficiari sunt liberi, protejați de DNA și SRI. Cu toate falsurile și abuzurile în serviciu, Realitatea TV funcționează sub controlul celor care au furat-o.

După ce Sorin Ovidiu Vîntu a întors armele cu Traian Băsescu, a renunțat la unitatea SRI de la Cotidianul și a început să lase Realitatea TV să se miște mult mai liber. Cu Răzvan Dumitrescu, Adrian Ursu și Oana Stancu, Realitatea TV începuse să funcționeze ca o gură de foc. Erau semne din ce în ce mai clare că jurnaliștii de la Realitatea TV aflaseră de contrafacerea proceselor și de secretul cătușelor din defilările televizate. Industria anticorupției începuse să prindă avînt, aducînd cu ea noi pietre prețioase la coroana de lauri a vedetei anticorupției. Pe acest fond a luat naștere planul de preluare sau de distrugere a Realității TV. Iată ce avea să mărturisească la Belgrad Sebastian Ghiță, cînd nu se mai temea nici de urechile SRI, nici de cătușele Laurei Codruța Kovesi: „Am să vă prezint felul în care aceste dosare sunt măsluite după modelul brevetat, inventat, de Laura Codruţa Kovesi în celebrul dosar Realitatea. O să vedeţi felul în care doamna Kovesi a vrut să distrugă Realitatea TV. O să vă spun unde s-a stabilit acest lucru şi de ce. Kovesi m-a abordat în clădirea SRI numită K2. Stăteam împreună la masă şi mi-a spus că, ascultându-l de mult timp pe Vîntu, şi-a dat seama că acesta nu mai are finanţare pentru Realitatea TV. Şi mi-a propus, practic mi-a explicat cât de vulnerabil este Vîntu şi că va accepta într-un fel să primească finanţare şi să cedeze Realitatea TV. Am acceptat acest lucru, dânsa gândindu-se că va putea să-l doboare, să-l scoată din joc mult mai repede şi gândindu-se probabil că Realitatea TV va deveni o televiziune supusă şi va da ştiri laudative la adresa mai-marilor zilei“. (Evenimentul Zilei, 27 martie 2018)

Operațiunea de preluare a Realității TV a început în anul 2010, cînd Binomul a decis blocarea accesului lui Sorin Ovidiu Vîntu la banii din care finanța televiziunea. După ce l-au blocat la publicitate, Vîntu a fost blocat să mai ajungă şi la banii pe care îi avea prin diverse conturi din țară și din străinătate. Așa a încercat Sorin Ovidiu Vîntu diverse trucuri de a ieși din încercuirea Binomului. Să predea administrarea postului unor profesioniști, să îl închirieze pe o sumă lunară, să mimeze vînzarea postului către o altă persoană sau societate comercială. În primul moment, a jucat prost. A ales varianta unei colaborări cu Sebastian Ghiță. De fapt, Sorin Ovidiu Vîntu s-a băgat singur în gura lupului. A dat Realitatea TV omului ancorat la SRI, ca să scape de SRI. Nici n-a perfectat bine actele cu Ghiță, că Sorin Ovidiu Vîntu a fost arestat de Binom. Din acel moment a început nebunia. În 2011 postul a ajuns cînd sub influența, cînd sub controlul unui alt jucător din lumea politico-interlopă și de afaceri, apropiat al lui Blejnar și Băsescu: Emilian Schwartzenberg, zis Ilan. Iată ce spune un procuror care a cercetat cazul furtului Realității TV: „Așadar, la 29.04.2011, Schwartzenberg Emilian a dobîndit numai calitatea de persoană interpusă pentru Vîntu Sorin Ovidiu în cadrul Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, nu și proprietatea asupra acțiunilor emise de această societate. Conform înțelegerii dintre Vîntu Sorin Ovidiu și Schwartzenberg Emilian, ultimul urma să se comporte ca și cum ar fi fost beneficiarul real al societății, pentru ca legătura  adevăratului proprietar cu televiziunea Realitatea TV să fie ascunsă publicului“.

Și ingineria cu Emilian Schwartzenberg avea să sfîrșească la fel de prost ca și cea cu Sebastian Ghiță. Ingineria cu româno-israelianul avea să se încheie la 20 aprilie 2012, cînd Sorin Ovidiu Vîntu a anunțat transferul acțiunilor societății care deținea Realitatea TV către fiul și fiica sa. Aşa s-a ajuns ca E. Schwartzenberg să intre în negocieri cu Cozmin Gușă. Ce n-au reușit Ghiță și Binomul au izbutit Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru.

Mai săptămănile trecute am primit pe o filieră ciudată un dosar conținînd ordonanțe și constatări semnate de un procuror de la Direcția Națională Anticorupție, întocmit de procurorul Carmen Damian.

Este vorba despre o ordonanță din 21.03.2018, emisă în dosarul nr. 97/P/2018, în care procurorul Carmen Damian afirmă următoarele: „Principalul bun deținut de Blue Link Comunicazione (Cyprus) Limited este pachetul de 86% din acțiunile emise de Realitatea Media SA. În perioada 21 mai 2011 – 20 aprilie 2012 Vîntu Sorin Ovidiu a cedat adminsitrarea societății Blue Link Comunicazione lui Schwartzenberg Emilian. În temeiul unui contract de cesiune falsificat de reprezentanții societății Starategies Research Management SRL (societate controlată de Maricel Păcuraru și Cozmin Gușă), societatea Bluelink Comunicazione Ltd (Cyprus) a pierdut calitatea de acționar al Realitatea Media SA. Cel mai important bun deținut de Realitatea Media SA este postul de televiziune Realitatea. Ca urmare, toate actele și toate faptele care vor fi descrise în continuare au avut ca scop obținerea controlului asupra postului de televiziune Realitatea“ (ordonanța DNA din 21.03.2018, semnată de procurorul Carmen Damian).

Cum au pus mîna Păcuraru și Gușă pe Realitatea TV, pe care o folosesc de ani buni fără să achite nici o taxă? Pentru a nu spori confuzia care plutește asupra preluării Realității TV, trecem peste manevrele lui Schwartzenberg Emilian cu o firmă din Ungaria (E-Boutique Kft) și cu implicarea lui Dragoș Dobrescu.

Iată cum descrie procurorul Carmen Damian preluarea controlului asupra Realității TV: „Prin falsificarea registrului acționarilor societății PSV Company SA, în sensul plăsmuirii/confecționării înregistrării de la poziția 1476, conform căreia Elbahold Limited a cedat un număr de 1.620.372 de acțiuni către Strategies Research Investment SRL la data de 01.02.2012, reprezentanții societății Strategies Research Investments SRL și ai PSV Company SA (nota redacției – acestea două fiind controlate ca asociați sau indirect de Maricel Păcuraru și Cozmin Gușă) au obținut înregistrarea mențiunii corespunzătoare schimbării acționariatului în Registrul Comerțului, au modificat actul constitutiv al societății PSV Company SA și, după ce au omis să prezinte Curții de Apel București contractul în temeiul căruia au înregistrat poziția 1.476 în Registrul acționarilor, au încercat din nou să obțină înregistrări cu același efect în Registrul Comerțului“ (pag. 22 a ordonanței).

Și precizează: „Prin falsificarea Registrului acționarilor și înregistrarea modificărilor la Oficiul Registrului Comerțului de pe lîngă Tribunalul București, folosirea calității de proprietar a fost posibilă pentru societatea Strategies Research Investments SRL (acționari Maricel Păcuraru și Cozmin Gușă), fără să mai fie nevoie să plătească vreo sumă de bani beneficiarului real al acțiunilor“.

La ce duce concluzia procurorului Carmen Damian?

Prin Ordonanța nr. 161/P/2013 din 9.03.2018, s-a dispus: „Pentru Păcuraru Maricel, schimbarea încadrării juridice din complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută la art. 26 raportat la art 31. Cod penal, în participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos injust“, precum și „schimbarea încadrării juridice din complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 din Codul penal, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal“.

Prin aceeași Ordonanță 161/P/2013 din 9.03.2018, s-a dispus efectuarea urmăririi penale în continuare pentru tot felul de infracțiuni, 16 la număr, pentru același, pe neașteptate eliberat din penitenciar, Maricel Păcuraru. Printr-o ordonanță din 19.03.2018, a fost constituit un nou dosar sub numărul 97/P/2018, avînd ca obiect infracțiunea de fals în înscrisuri, uz de fals etc. De asemenea, procurorul a decis punerea în mișcare „pentru  Păcuraru Maricel pentru acțiunea de uz de fals și participare improprie pentru infracțiunea de abuz în serviciu“.

După 6 ani de la sustragerea prin uz de fals a Realității TV, DNA extinde cercetările și nu decide mare lucru. Realitatea TV funcționează cu cei care au falsificat actele și au făcut declarații false la CNA.

Explicația este simplă. Nu se mișcă nimic pentru că Binomul și președintele Klaus Iohannis au nevoie de Realitatea TV ca de aer.



Ultimele articole de Cornel NISTORESCU:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Cele mai comentate (7 zile)

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT