Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

DOAR M... DE LA MARGUERITE. Cea dintâi premieră de balet a anului
Categorie:   Cultura  Autor:  Dana ŢÎRLEA  Data:  27.01.2017  Ora:  10:02  Citiri:  776

Share:
Voteaza articolul:

Nota 0/5 (0 voturi)

Opera Națională Română din Cluj-Napoca, are plăcerea de a vă invita Vineri, 3 februarie 2017, de la ora 18:30, la prima premieră a acestui an:  ”DOAR M… DE LA MARGUERITE” - Premieră extraordinară de balet.

Prezentat în primă audiție națională, spectacolul aduce pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca celebra poveste de dragoste a curtezanei Marguerite Gautier cu tânărul Armand Duval, inspirată din romanul ”Dama cu camelii”, de Alexandre Dumas-fiul, într-o concepție regizorală și coregrafică aparte, special realizată pentru această ocazie.

O premieră inedită, cu puternice influențe moderne și accente de teatru-dans, ”Doar M... de la Marguerite” va revela o poveste pasională, plină de trăire și dramatism, în pașii de dans ai soliștilor balerini Andreea Jura (M.)  și Dan Haja (Armand), aflați în rolurile principale. Coregrafia, regia artistică și adaptarea scenică poartă semnătura Liviei Tulbure Gună, scenografia este realizată de Liliana Moraru, iar muzica special creată pentru eveniment îi aparține compozitorului băimărean Călin Ionce.

Spectacolul de balet cu puternice influențe moderne și accente de teatru-dans, realizat în șapte scene ce țin publicul cu sufletul la gură, va dezvălui publicului o poveste pasională, plină de trăire și dramatism, ce surprinde tema regenerării condiției umane prin dragoste și sacrificiu. O intersecție de flashback-uri și imagini de petreceri luxuriante de salon, fericire culminantă și întâlniri suprarealiste cu personaje alegorice, emoțiile unei iubiri sincere și reveniri triste în singurătate:  toate vor intriga și fascina publicul la premiera din 3 februarie, care a avut, de asemenea, parte de o prezentare în avanpremieră pe data de 17 decembrie 2016, la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”, când realizatorii premierei au împărtășit detaliile din culisele concepției artistice.

 

”Al. Dumas-fiul face prin romanul său o reprezentare realistă a moravurilor burgheze ale secolului XIX, pe fondul romantic al unei pasiuni dezlănțuite și al unei iubiri, aparent, imposibile. 

În spectacolul pe care îl propun, voi aduce în prim plan tema regenerării prin dragoste și al sacrificării acesteia, din perspectiva personajului feminin, Marguerite. O succesiune cronologică a evenimentelor va fi punctată doar în măsura în care, din punct de vedere al dramaturgiei spectacolului, aceste situații vor susține tabloul trăirilor intense, complexe și pasionale ale protagonistei.”

Livia Tulbure Gună

 

Ineditul acestei noi producții, alături de elementele propriu-zise de limbaj ale baletului modern, se regăsește tocmai în perspectiva din care sunt prezentate întâmplările și tema regenerării condiției umane prin dragoste și sacrificiu:  cea a unei M… (de la Marguerite) tulburată și speriată, singură în odaia ei, înainte de moarte. Parcursul muzical-coregrafic din flashback-urile lui M. vă va conduce, scenă după scenă, la petrecerea din salonul ei – când îi este prezentat Armand, în dormitorul Margueritei – unde tânărul a cucerit-o prin sinceritatea cu care i-a declarat sentimentele, la țară – în cadrul idilic unde și-au trăit fericirea până la apariția lui George Duval (tatăl iubitului ei) și decizia ei de a se sacrifica pentru bunăstarea celorlalți, dar și la banchetul unde Armand a umilit-o, în necunoștință de cauză, lăsând-o răpusă de durere. O veți avea în față pe balerina M., exprimându-și profundul regret la amintirea stilului de viață dezonorant dus înainte să întâlnească dragostea adevărată și speranța că iubitul ei va înțelege motivul nobil pentru care l-a părăsit.

Nu lipsesc nici celelalte personaje ale romanului lui Alexandre Dumas-fiul: Contele de G. (protector și prieten al Margueritei), Bătrânul Duce (principalul protector al Margueritei), Nanine (camerista) sau Madama P. (de la ,,Prudence”, o confidentă interesată). Pentru a accentua și mai mult lumea decadentă din care se retrage Marguerite, Livia Tulbure Gună (căreia îi aparține, deopotrivă, și adaptarea scenică a subiectului) delimitează personajele alegorice, precum ,,Urâțenia”, ,,Degradarea”, ,,Moartea”, ,,Tinerele Nimănui” sau cele colective, reprezentate, evident, prin ansamblurile de balerini – ,,Madamele Trecute”, ,,Societatea de petrecăreți” și ,,Domnii Risipitori”.  Distribuția premierei îi aduce pe scenă pe balerinii Andreea Jura (M.), Dan Haja, alături de  Lucian Bacoiu, Marius Toda, Octavian Popa, Eniko Fărcaș, Ofelia Mărginean, Adelina Filipaș, Rodica Bacoiu, Dalia Costea, Dorina Lucaciu, Laura Pop, Polina Stănescu, Patricia Cenan, Ingrid Poka, Roxana Cociș, Iuliana Dane, Alina Negru, Antonela Oancea, Gabriela Sima, Daniela Drăgușin, Cristina Boboc, Cristina Toda, Valentin Mihăilă, Romulus Petruș, Robert Kalman, Tudor Stupar, Paul Cuibus, Antoniu Mon, Răzvan Boar, soliști și Ansamblul de balet al Operei Naționale Române Cluj-Napoca. Coregrafia, regia artistică și adaptarea scenică poartă semnătura lui Livia Tulbure Gună, Liliana Moraru este autoarea scenografiei, muzica este create de Călin Ionce, avându-i alături pe Dorina Cârlig – pregătirea muzicală, Anca Opriș Popdan, Marius Toda – asistență coregrafie și Dan Lupea – regie scenă culise.  Întreaga poveste va prinde contur în fața dumneavoastră cu ocazia premierei de vineri, 3 februarie și a celei de-a doua reprezentații programată pentru duminică, 5 februarie 2017. Pentru a celebra cea dintâi premieră a anului și ca dar în luna îndrăgostiților, spectatorii sunt invitați la ambele spectacole alături de cei dragi, fiecare bilet cumpărat fiind însoțit de un bilet gratuit. Oferta este valabilă atât la achiziția biletelor din Agenția Teatrală, cât și online, pe www.biletmaster.ro. 

În ton cu distincția premierei,  le adresăm totodată spectatorilor invitația la spectacol într-o ținută ”la papion”.  Campania ”Ia-ți papionul și vino la Operă!”, lansată stagiunea trecută și reabordată cu ocazia fiecărei premiere și eveniment liric special, revine și cu acest prilejul, din dorința de a reaminti publicului eleganța actului artistic și empatia cu care ne dorim ca acesta să fie perceput și tratat. Cei care nu au încă accesoriul dichisit în garderobă sunt invitați să își achiziționeze papionul preferat de la standul Papionette, partener al proiectului, aflat în foaierul Operei. De asemenea, ne sunt alături în realizarea acestui eveniment partenerii NTT DATA, Mercedes Benz și RMB Interauto, cărora le mulțumim pentru întreaga susținere.

Vă așteptăm, așadar, Vineri, 3 februarie, la o premieră diferită, purtată pe pași de dans contemporan, alături de frumoasa M., curtezana salvată prin iubire!



Ultimele articole de Dana ŢÎRLEA:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT