Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Greșești, adio buget european
Categorie:   Bani  Autor:  Paul MARIAN  Data:  2.05.2018  Ora:  19:10  Citiri:  413

Share:
Voteaza articolul:

Nota 5/5 (1 voturi)

Comisia Europeană (CE) propune un buget UE pentru perioada 2021-2027 care prevede posibilitatea suspendării, reducerii sau restricţionării accesului la finanţarea din partea UE în mod proporţional cu natura, gravitatea şi amploarea deficienţelor care afectează statul de drept, scrie Mediafax.

Instituţia afirmă că bugetul propus este „un răspuns onest la realitatea actuală, în care se aşteaptă ca Europa să joace un rol mai important în asigurarea securităţii şi a stabilităţii într-o lume instabilă, într-un moment în care Brexit va lăsa un gol considerabil în bugetul UE”, se afirmă într-un comunicat de presă dat publicităţii de Comisia Europeană.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Ziua de astăzi este un moment important pentru Uniunea noastră. Noul buget reprezintă o oportunitate de a ne modela viitorul ca o Uniune nouă şi ambiţioasă, formată din 27 de state membre unite prin solidaritate. Prin propunerea de astăzi, am prezentat un plan pragmatic care arată cum să obţinem mai multe rezultate cu mai puţine resurse. Ţinând cont de contextul economic favorabil, avem un timp de respiro, ceea ce nu ne scuteşte însă de faptul că trebuie să facem economii în anumite domenii. Vom asigura buna gestiune financiară prin introducerea primului mecanism privind statul de drept. Aceasta înseamnă să acţionăm responsabil când este vorba de banii contribuabililor noştri. Mingea este acum în terenul Parlamentului şi al Consiliului. Cred cu tărie că ar trebui să ne propunem să ajungem la un acord înainte de alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor.”

În ansamblu, Comisia propune un buget pe termen lung de 1 135 de miliarde de euro în credite de angajament (exprimate în preţurile din 2018) pentru perioada 2021-2027, echivalentul a 1,11 % din venitul naţional brut al UE27 (VNB).

Potrivit Comisiei, „o inovaţie majoră în cadrul bugetului propus este consolidarea legăturii dintre finanţarea UE şi statul de drept. Respectarea statului de drept reprezintă o condiţie prealabilă esenţială pentru buna gestiune financiară şi pentru eficacitatea finanţării din partea UE.”

Instituţia mai explică faptul că o decizie privind suspendarea, reducerea sau restricţionarea finanţării UE ar urma să fie propusă de Comisie Europeană şi adoptată de Consiliu European prin vot cu majoritate calificată inversă.



Ultimele articole de Paul MARIAN:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT