Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Istoria se repetă: Pacepa, Kuklinschi, Pollard şi românii
Categorie:   Special  Autor:  Mihai PETEAN  Data:  17.04.2013  Ora:  20:16  Citiri:  1743

Share:
Voteaza articolul:

Nota 5/5 (1 voturi)

Mi-au rămas în memorie multe fragmente din excelentele analize de informaţii furnizate, pe vremuri, de către Direcţia Informaţii Militare, conducerii statului ceauşist, dar ale căror sensuri nu au fost niciodată înţelese de bolnavii şi obtuzii politici ai momentului.

Un fragment dintr-o importantă analiză avertiza că „o formă de confruntare o constituie războiul special ale cărui metode şi mijloace sunt, de regulă, secrete şi derutante, aplicarea şi folosirea lor fiind încredinţată serviciilor de informaţii, trupelor special de cercetare-diversiune, unor instituţii şi organizaţii aflate sub acoperiri politice, economice, culturale, ştiinţifice etc., mijloacelor de informare în masă, emigraţiei politice”.

Această concluzie clară şi exactă, mă îndreptăţeşte să reafirm (poate ne-or auzi şi unii diletanţi din unele servicii de intelligence ale democraţiei dâmboviţene), că munca de culegere de informaţii este azi, ca şi mâine şi poimâine, extrem de importantă şi tot mai urgent necesară. În lumea contemporană, nici cele mai sărace state nu-şi pot permite să se lipsească de datele şi analizele oferite de serviciile speciale, cu condiţia ca produşii de informaţii obţinuţi să fie exploataţi eficient şi valorificaţi oportun la etajele superioare ale deciziei politice. Valorificarea informaţiilor presupune şi implică, totuşi, necesitatea unei decizii politice ferme. Şi nu a unui comportament decizional ezitant şi confuz.

Diriguitorilor noştrii postdecembrişti, aflaţi, din păcate, sub puterea unor agenţi de informaţii bine lipiţi de cabinetele deciziei strategice, le-a lipsit sângele adevărat românesc din instalaţia defectă a capului, adică a lipsit tocmai acest combustibil, extrem de important, necesar la vremuri de cumpănă: decizia fermă şi neezitantă.

Istoria recentă a comunismului, precum şi cea a războiului rece, consemnează episoade controversate şi insuficient clarificate, care privesc „defectarea” în Occident a unor ofiţeri din fostele state socialiste dar şi din spaţiul liber occidental către areale comuniste.

Prin urmare, procesul s-a desfăşurat în ambele sensuri. Occidentul a avut trădătorii lui celebrii, care au trecut în Est, printre care Philby, Burgess, Martin, Mitchell de la anglo-saxoni şi un număr destul de mare de vest-germani, iar dinspre spaţiul concentraţionar comunist să-i amintim pe celebrii foşti KGB-işti, Oleg Penkovski, Oleg Gordievski sau Vasili Mitrohin, ultimul îşi leagă numele de celebra sa arhivă cu de toate ale spionilor într-însa.

Aşadar, lucrurile sunt, în linii mari, cunoscute, deşi multe nuanţe din aceste dosare, nu sunt pe deplin clarificate. Căci nu ar mai fi servicii secrete dacă s-ar devoala totul.

Unii zic, ce-i drept, cu gura pe jumătate, că prea puţini ar cunoaşte adevărul.

Unele din aceste cazuri celebre ar fi cel legat de generalul trădător, Ion Mihai Pacepa, românaş de-al nostru, sau ce al col. Ryszard Kuklinschi din Polonia. Pentru publicul românesc, actul de trădare al lui Pacepa este, în parte, cunoscut, în parte ascuns cu bună ştiinţă.

Cazul Kuklinski pare, la prima vedere, mai atractiv şi mai interesant decât cel al lui Pacepa. Şi în Polonia, chestiunea trădării lui Kuklinski pare a se găsi într-o ipostază de clar-obscur, dezbaterile publice pe această temă nefiind tranşate nici astăzi, deşi au trecut cinci ani de la moartea celui care a tras o lovitură de berbece Tratatului de la Varşovia. Kuklinschi nu a lovit în măruntaiele statului polonez, faţă de care avea, în mod incontestabil, obligaţii de loialitate, obligaţii care dacă ar fi fost încălcate prin transmitere de date unui stat terţ putea fi oricând condamnat la ani grei de puşcărie sau la pedeapsă capitală. Ci a lovit în superputerea sovietică, putere ce ţinea sub obroc libertatea atâtor state printre care şi România.

Kuklinski a revenit în Polonia fără teama de a fi vânat de concetăţenii lui. Este greu de intuit comportamentul românului de rând în momentul când l-ar vedea, pe stradă, pe „al/chimistul” trădător, omul cel mai de încredere al ceauşiştilor.

În stilul său ezitant şi tovărăşesc, intelectualul de marcă pecerist, Ion ILICI Iliescu, a argumentat măsura iertării de pedeapsă a trădătorului Pacepa cu presiuni politice, vezi Doamne, venite din parte părţii americane, de fapt din partea serviciilor americane de informaţii, care au sugerat, pasămite, căpeteniei politice române a vremii, să ştergă pedeapsa cu moartea pentru trădătorul Pacepa şi să-l repună în toate drepturile militare şi civile.

Câtă josnicie!

Acest popor care nu ştie să se indigneze merită să fie umilit şi plesnit peste botul său cuminte, cu labele cominterniste ale unui alt trădător de şcoală înaltă. Şi toate aceste plesneli peste cuminţenia botului acestui neam au venit din partea unor asemenea nemernicii, care netulburaţi de nicio contrareacţie populară, încurajează, prin succesorii monarhiei roşii, indiscutabil, tirania şi nu democraţia.

Cu asemenea ticăloşi politici şi lichelele „autoimpuse” în capul treburilor statului, americanii obligă România să plătească trădarea lui Pacepa cu bani furaţi din visteria statului, adică bani proveniţi din punga proştilor lui Brucan.

Câtă ruşine printre pensionarii fostei securităţi şi ai tuturor generalilor români pensionari, admiţând o asemenea enormă ilegalitate!

Cu toţii am redevenit colegi de arme cu trădătorul Pacepa. Acestuia i se serveşte lunar o pensie a ruşinii fără ca măcar unul dintre camarazii cu zdreanţă roşie pe pantalonii kaki, să se indigneze, trăind cu acest trădător într-o complicitate jenantă.

Capii moştenitori de azi ai securităţii nu îndrăznesc să aibă meschinul de mic curaj să recunoască laşitatea din ei şi să nu admită o asemenea ruşine naţională lipită pe obrazul unui serviciu de intelligence, care se pretinde că aparţine unei ţări democratice, membră NATO şi integrată în UE. Suntem unici în lume şi proşti de toată laudă, totodată.

Mă întreb, fără mirare, dacă băieţii deştepţi de la SRI, precum şi politicienii de carton, sub comanda cărora sereiştii fac fel de fel de jocuri combinativ-operative cu iz politic, vor învăţa lecţia americană cu privire la trădare.

Este cunoscut, sper, scandalosul caz american, Jonathan Jay Pollard, cetăţean american acuzat de spionaj şi condamnat la închisoare pe viaţă de către justiţia americană adevărată. Spionul a furnizat statului evreu peste 1800 de documente ultra-secrete.

Potrivit unor analişti din lumea intelligence-ului anglo-saxon, Pollard a fost singura persoană din istoria spionajului care a desfăşurat acţiuni de spionaj, de amploare şi pericol, deosebite, pentru securitatea SUA , în favoarea unui aliat- statul Israel. Pentru faptele sale monstruoase, trădătorul a primit o pedeapsă cu închisoare pe viaţă.

Statul evreu a negat, la început, orice amestec în cazul Pollard, dar mai târziu, în anul 1988, autorităţile din Israel au recunoscut că fusese omul lor şi i-ar fi acordat cetăţenia israeliană. Cereri pentru eliberarea sa din închisoarea americană au fost iniţiate încă din anul 1985, când un numărînd de 70 de deputaţi ai Kneseet-ului i-au solicitat preşedintelui Ronald Reagan graţierea lui Pollard. Israelul, pentru acest refuz, a trecut la represalii diplomatice în contra americanilor cum că va înceta negocierile de pace cu SUA pe chestia Orientului Mijlociu, până când problema va fi fost rezolvată.

Numai că, în ciuda oricăror presiuni, nu s-a reuşit câştigarea eliberării lui Pollard din închisoare. Cazul Pollard a fost considerat de către preşedinţii Reagan, Bush şi Clinton, caz închis, refuzând solicitărilor Israelului orice fel de clemenţă. Pollard rămâne un trădător, spuneau preşedinţii americani, care a adus daune incalculabile securităţii SUA. În anul 2000, directorul de atunci al CIA, George Tenet, a ameninţat cu demisia pe preşedintele Clinton, dacă acesta îl va graţia pe trădătorul Pollard.

Trei premieri israelieni redutabili (Yitzhak Rabin, Benjamin Netanyahu şi Ehud Barak) au pledat, aprins, pentru eliberarea coreligionarului lor, toate demersurile, eşuând lamentabil. Preşedintele George W. Bush a respins cererile lui Sharon şi Ehud Olmert cu fermitate.

Spionaj, în favoarea unui aliat, a fost şi cel al generalului Militaru, care s-a considerat un soldat sovietic în slujba „Marii URSS” şi care, deşi a fost dovedit de contraspionajul românesc spion nu a „beneficiat” de închisoare pe viaţă, continuând alături de alţi agenţi politici „civili” să „sape”, mai întâi pe la ministerul construcţiilor industriale, ca adjunct, apoi la atârnarea României faţă de ruşi (vezi revoluţia din decembrie şi dosarele sale prăfuite din anticameră instanţelor).

În hotărârea pe care, americanii, au luat-o cu privire la condamnarea lui J. Pollard nu s-a luat în considerare niciun fel de argument emoţional, umanitar sau de natură a afecta cea mai puternică alianţă a lumii dintre două state, ci s-a aplicat ferm prevederea legii penale americane, care face vorbire, în cazul Pollard, despre înstrăinarea şi transmiterea de informaţii de natură a afecta securitatea SUA unui stat terţ. Justiţia americană nu pomeneşte dacă acel stat terţ este amic sau inamic şi nici nu face vorbire despre regimul politic al acelui stat.

Potrivit părerii unor lătrători naţionali şi ziarişti sicofanţi, la români poate trăda oricine şi orice, informaţiile noastre clasificate ajung la „agenturili străine” fără ca cineva să fie tras la răspundere, sau ajung la presă fără ca nimeni să răspundă, siguranţa naţională rămânând la mâna unor canalii şi ticăloşi ordinari, adică vânzători de ţară. Ba unii dintre aceştia, după ce au învârtit cârma unui serviciu de intelligence, s-au lansat cu discursuri cabalistice în politică, sperând, la indicaţia unor agenţi de influenţă să bată la porţile lideranţei politice. Am convingerea, că un general inteligent al serviciului, pe unde a „manageriat mereul”, l-a manevrat subtil în aşa fel încât să nu-şi bage labele murdare în tainele acestei meserii şi că domnul director, un moţ adevărat, încercă să şteargă această trecere funestă a individului pe acolo, cu arta sa diplomatică neîntrecută.

La noi, la români, se va găsi totdeauna un om, o idee politică, o ceva ce însemnă un ordin ocult şi un altcineva, care, deşi a trădat, nu va fi niciodată pus în cinghelul justiţiei.

Aşa şi cu tov. Pacepa, care a trăit şi a dus-o mai bine decât orice român, s-a jucat cum se joacă copii la păcănele, cu destinele ţării, fără niciun scrupul, aducând prejudicii imense securităţii şi economiei acestei ţări (circa 300 de milioane de dolari pagube potrivit unor surse comuniste). Ca să nu mai amintesc de serviciile de informaţii româneşti, pe care aproape că le-a destructurat, la momentrul defectării. Au avut de suferit românii intelligence-ului românesc aflaţi în misiune de sacrificiu pentru ţara lor, chiar dacă lucrau sub ordinele uni tiran comunist. Mulţi dintre agenţii noştri acoperiţi nu s-au mai întors niciodată acasă sau au pierit pur şi simplu în neantul trădării.

Eu nu cred că dacă un agent rus a trădat PCUS-ul şi a „grăbit destructurarea” fostei URSS ar fi reabilitat. Toţi trădătorii „Mamei Rusii” istorice, de la Petru cel Mare şi până azi, au ieşit din viaţa lor pământeană pe coş sau au sfârşit în neantul invizibil al „razelor morţii”. S-ar părea că operaţiunea „Radu” au folosit-o, cu succes, şi ai noştrii de la „secu” împotriva oponenţilor politici.

Aşadar, legile penale ale tuturor statelor, indiferent de regimul politic instaurat în acel stat, condamnă infracţiunea de trădare prin furnizarea de informaţii unui stat terţ, cu cea mai mare severitate.

Exista în tradiţia fostului Birou 2 al serviciilor de intelligence militare româneşti, referindu-mă aici la cele din perioada interbelică, o vorbă care cutremura orice agent român trădător fie din ţară, fie din afara ei: „Să te ferească Dumnezeu de mâna Biroului 2!”. Mulţi trădători români au sfârşit de această mână a Biroului 2.

Părerea unor inşi, specialişti în „datul cu părerea” că Pacepa ar fi scurtat căderea regimului, este o glumă spusă la apelul bocancilorre. Contribuţia lui Ion Pacepa (alias Şobolanul) la căderea comunismului a fost neglijabilă, deoarece regimul comunist în România a rezistat mai bine de un deceniu până ce a căzut. Iar regimurile comuniste din estul european au căzut, aproape, din aceleaşi cauze şi nu a trădării şobolanilor. Cauzele comune au fost economiile falimentare, lipsa unei democraţii reale, inexistenţa libertăţii bazată pe proprietate, presiunea occidentului pusă pe toate regimurile comuniste.

Motivele pentru care Pacepa şi-a părăsit, în pas alergător, ţara, pentru a se preda unei puteri străine, ţară împotriva căreia a luptat „pe rupte” le găsim în ipostaza sa de trădător şi stâlp al cultului personalităţii lui Ceauşescu Nicolae, de la care a colecţionat, pentru sine şi pentru alţii, înalte titluri şi onoruri militare. Dovada, funcţiile şi gradele înalte pe care le-a dobândit din poziţia de adjunct al şefului spionajului, cu rang de secretar de stat în Ministerul de Interne. Generalul Pacepa, spun unii specialişti ai domeniului, nu au avut nimic în comun cu vreo atitudine anti sistem sau vreo disidenţă faţă de partidul comunist, ori împotrivire la ordinele conducătorului acestuia. Dimpotrivă, bietul de el a dus-o ca viermele în grăsime.

Să privim acum la scena cu „pupatul în piaţa independenţei” pe justiţie. Această instituţie este sfârtecată, prin interpuşi, de către trei servicii de informaţii străine. De regulă, acestea, sunt bine plasate bine în această placă turnantă românească, au recrutat lideri la vârful deciziei şi acum trag de aţe nestingheriţi, în timp ce televiziunile dau drumul la goarna dezinformării şi-şi fac treaba nestingherit. Priviţi-i pe actorii păpuşari implicaţi, luaţi seama la modelul celor trei spioni, proveniţi din trei spaţii de cultură diferite şi veţi trage concluziile singuri, dragii mei români, despre cum stau lucrurile în ţărişoara lui Caţavencu.

Dacă nu veţi cade într-un extaz artistic, admirând căruţa cu paiaţe din faţa Teatrului Naţional, o caricatură din metal scump înfiptă cu neruşinare de către un edil imbecil în faţa celei mai prestigioase instituţii de artă a ţării, vă veţi face o imagine adevărată despre politicienii şi politichia românească de pe malurile Dâmboviţei. Locul căruţei cu pricina este, în acest moment,în faţa Parlamentului bine gonflat.

Probabil că, aşa a văzut Pacepa România lui şi a trădat-o fără nicio jenă.

De dincolo de ocean şi de aiurea acest trădător ordinar râde mefistofelic, se bucură sau gudură, mai bine-zis, că a lăsat ţara trădării sale pe mâna unor canalii şi ticăloşi, urmaşi de nădejde ai foştilor lui colaboratori roşii, cultivaţi în ale trădării, prin grija urmaşilor cominternişti şi puşi la treabă, în nefolosul ţării mele, într-o ţară permanent furată, violată şi trădată de către aceştia.

România a ajuns cel mai mare poligon de încercare al fărădelegii, unde trădători de neam şi ţară, haimanale, canalii, ticăloşi şi lichele politice au furat mai mulţi bani decât a cheltuit România în cele două războaie mondiale, au aruncat democraţia şi justiţia la coş şi nu dau doi bani pe puterea celor fără putere, au redus armata dincolo de orice închipuire, au trimis milioane de români zdrenţuiţi în faţa Europei spre a umili o ţară şi toatea astea pentru că un popor bolnav de comunism nu ştie încă să-şi gestioneze libertatea câştigată cu sânge, uitând a întrebuinţa, la nevoie, pietrele de caldarâm pentru reinstaurarea adevăratei democraţii.

Până una-alta, aşa ne trebuie!

Stan Petrescu, ziuaveche.ro



Ultimele articole de Mihai PETEAN:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT