Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

KineDok, ediția a IV-a, la Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga
Categorie:   Din Cluj  Autor:  Cotidianul Transilvan  Data:  13.11.2018  Ora:  09:34  Citiri:  66

Share:
Voteaza articolul:

Nota 0/5 (0 voturi)

Anul acesta, Biblioteca Județeană „Octavian Goga", instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, se alătură programului european KineDok, aflat la cea de-a patra ediție, powered by One World Romania.

            KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în șapte țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Norvegia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele șapte ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

            Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecțiile fiind sub formă de cineclub. Publicul are ocazia să vadă o selecție deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obișnuite și la care altfel nu ar avea acces. Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experiența pasivă a sălii tradiționale de cinema, organizând după proiecțiile de film, dezbateri angrenante între public și diverși invitați locali și internaționali. Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuții cu regizori, protagoniști și specialiști din diferite domenii, și să rămână astfel conectat nu doar la actualitatea românească, ci și la evenimente curente de natură culturală, socială și politică din întreaga lume.

Programul complet KineDok desfășurat la Biblioteca Județeană „Octavian Goga" este următorul:

Prima împărtăşanie/Communion (Polonia, 2016) - 14 noiembrie

Poștașul cumsecade/The Good Postman (Bulgaria, Finlanda, 2016) – 21 noiembrie

Bestia e încă vie/Beast is still alive (Bulgaria, Marea Britanie, 2016) - 28 noiembrie

Funne: visând la mare/Funne: Sea Dreaming Girls (Croația, Italia, 2017) - 12 decembrie



Ultimele articole de Cotidianul Transilvan:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT