Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi
Categorie:   Din lume  Autor:  Mihai PETEAN  Data:  25.12.2017  Ora:  14:20  Citiri:  4887

Share:
Voteaza articolul:

Nota 5/5 (1 voturi)

Naşterea Domnului – Crăciunul este primul praznic împărătesc cu dată fixă. Sărbătoarea marchează naşterea Mântuitorului şi este sărbătorită de creştinii din întreaga lume în fiecare an la 25 decembrie. Momentul simbolizează naşterea trupească a lui Iisus Hristos. Biserica Ortodoxă priveşte naşterea Fiului lui Dumnezeu ca începutul lucrării Sale mântuitoare ce Îl va conduce spre jertfa supremă pe Cruce, pentru om şi mântuirea lui.

Din seara de 23 decembrie încep patru zile marcate de magia sărbătorilor. În Ajunul Crăciunului, în multe zone ale ţării sunt practicate rituri în care tradiţia religioasă înglobează elemente păgâne, legate de moarte şi renaştere, cu elemente vizând influenţarea recoltei din anul viitor, sănătatea oamenilor şi bunăstarea.

Începând din ziua de Crăciun, copiii umblă cu Steaua, iar tinerii cu Vicleimul. Stelarii au pe cap corone de hârtie poleită, iar Irozii cu Vicleimul poartă în unele părţi ale ţării un chivot în forma unei biserici, din speteze din scânduri lipite cu hârtie unsă cu untdelemn, ca să devină transparentă, prezentând-l pe Irod în grădina sa, înconjurat de ostaşi, şi simbolizând Uciderea pruncilor. Tinerii imaginează mici scenete în care reprezintă Naşterea lui Iisus şi venirea magilor călăuziţi de stea, primirea lor de către Irod şi încercarea acestuia de a afla de la ei locul Naşterii Domnului.

Dacă în Apus Naşterea se sărbătorea în fiecare an pe 25 decembrie, în Răsărit, această sărbătoare coincidea cu Botezul Domnului, la data de 6 ianuarie. Răsăritenii considerau că Mântuitorul S-ar fi născut şi ar fi fost botezat în aceeaşi zi.

Despărţirea sărbătorii Naşterii de cea a Botezului a avut loc la Biserica din Antiohia în jurul anului 375, iar mai apoi la Constantinopol în 379, când Sfântul Grigore de Nazianz a ţinut o predică festivă care mai târziu va deveni izvor de inspiraţie pentru imnograful Cosma de Maiuma, care va compune canonul Naşterii, "Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L !...".

Ca la majoritatea sărbătorilor religioase creştine şi Crăciunul a fost pus în legătură cu o serie de sărbători păgâne, cum ar fi cea a Soarelui, sau Saturnaliile ori Juvenaliile în lumea romană, care cădeau cam la aceeaşi dată. O parte a ritualurilor acestor sărbători romane pare să se fi păstrat, căpătând un sens creştin, până în zilele noastre: colindele, pluguşorul. Lor li s-au adăugat în timp altele de concepţie creştină, cum ar fi Vicleiemul, Irozii, Steaua, care fac din sărbătoarea Crăciunului una dintre cele mai populare sărbători ale Ortodoxiei româneşti.

Naşterea „Împăratului Împăraţilor”

Deşi celebrarea Naşterii Mântuitorului datează de la începutul secolului al IV-lea, primele reprezentări iconografice apar abia în secolele al VI-lea şi al VII-lea, mai întâi în bisericile orientale.

Tema Naşterii cuprinde trei etape succesive: cele dinaintea naşterii, cu călătoria la Bethleem, Naşterea şi momentele imediat următoare, Adoraţia păstorilor şi Adoraţia Magilor.


Adoraţia Magilor, icoană din Tirol

În timp ce, în Occident, centrul adoraţiei este Fecioara, în Orient el se deplasează către Prunc. Prima poziţie dă naştere, la sfârşitul Evului Mediu, unei iconografii care-o prezintă pe Fecioară în genunchi, în adorarea lui Iisus, potrivit de altfel preceptelor Conciliului Tridentin, ce decreta că Fecioara Maria nu trebuie figurată culcată.

Din această dualitate de opinii au reieşit două tipuri iconografice. Pe de o parte, versiunea siriană, reluată de bizantini, conform căreia Naşterea lui Hristos a fost similară oricărei naşteri umane, cu excepţia suferinţelor îndurate de mamă, iar, pe de altă parte, cea din arta occidentală de la sfârşitul Evului Mediu, în care scena Naşterii devine o adorare, în care Fecioara îngenunchează cu mâinile unite înaintea Pruncului gol şi luminos, aşezat pe o grămadă de paie sau pe o bucată de pânză.

Fecioara Maria stând în genunchi în faţa ieslei poate fi însă întâlnită şi la mânăstirile Marea Lavră şi Dochiariu din Muntele Athos, datorându-se, probabil, influenţei artei italiene.

În tradiţia bizantină se întâlneşte adesea scena peşterii stâncoase, unde Sfânta Fecioară este pe jumătate culcată pe o saltea roşie, iar, în dreapta ei, în poziţie diagonală, se află ieslea zidită şi pruncul Iisus înfăşat, deasupra apărând capetele celor două animale, un bou şi un catâr, care încălzesc cu suflarea lor pe noul născut. Icoanele ortodoxe preiau această imagine, în care apar şi Steaua care vesteşte venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, şi cei trei Magi (Gaspar, Melchior şi Balthasar) care se închină pruncului oferindu-i darurile. În dreapta jos apare Iosif, la distanţă de celelalte personaje, adâncit în cugetare. În stânga lui are loc spălarea Pruncului de către două femei: Maia şi Salomi. Aceste personaje sunt prezente şi în frescele rupestre din Capadocia.

Un munte cu ierburi şi tufişuri din loc în loc, iar la mijloc, peştera. În peşteră, o iesle în formă dreptunghiulară în care se afla Pruncul Hristos înfăşat, cu aureola în jurul capului. În apropierea Pruncului se afla un bou şi un măgar sau un cal, care privesc spre El şi Îl încălzesc cu respiraţia lor. Deasupra muntelui se afla bolta cerului în formă semicirculară, la fel ca în icoana Bunei Vestiri. Din bolta cerului coboară o rază de lumină dumnezeiască, ce ajunge până spre capul Pruncului Hristos. Pe la mijlocul ei, raza formează o stea.

În partea de sus, în dreapta compoziţiei, în afara peşterii, un înger vesteşte Naşterea Mântuitorului unuia sau mai multor păstori. În partea opusă sunt mai mulţi îngeri, iar sub ei, trei magi, fie venind pe jos, fie călare, aducând daruri.

Iconografia urmează îndeaproape relatările Evangheliilor canonice ale Sfinţilor Matei şi Luca, cu excepţia descrierii Pruncului în peşteră, a includerii celor două animale şi a scenei îmbăierii. Ideea descrierii ieslei şi a Pruncului Hristos într-o peştera vine din tradiţia consfinţită în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în iconografia Bisericii Ortodoxe.

"În arta creştină primară, adorarea magilor făcea parte din scena Naşterii, fiind simbolul divinităţii lui Iisus, recunoscut de regii pământului ca «Împăratul împăraţilor», cum este numit şi în profeţiile Vechiului Testament. Numele celor trei călători veniţi din Răsărit, neamintite în Scriptură, sunt specificate pentru prima dată în secolul al IX-lea, în Liber pontificalis din Ravenna".

În iconografia orientală apar şi trei îngeri care slăvesc Naşterea şi un altul care le duce păstorilor vestea venirii lui Mesia. Fuzionează astfel Evangheliile după Matei şi după Luca, scena căpătând o mare complexitate şi fiecare personaj având propriul simbolism.

Prezenta boului şi a asinului lângă Prunc are ca temei cuvintele profetului Isaia: "Boul şi-a cunoscut stăpânul şi asinul ieslea domnului său; dar Israel nu mă cunoaşte, poporul meu nu mă pricepe".

Pruncul luminos

În icoana tradiţională, steaua nu se reprezintă ca fenomen natural, ci ca fenomen supranatural. Ea coboară din cer ca o rază de lumină care, la mijlocul drumului, ia formă de stea. Sfântul Ioan Gura de Aur, în "Omilia a 6-a" a Tâlcuirii Evangheliei după Matei scria:

"Se vede că nu era una din celelalte stele, pentru că apărea şi apoi iarăşi dispărea... acest lucru nu poate fi mişcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu raţiune deosebită... Se vede bine că nu era o stea precum celelalte din chipul în care a arătat locul unde s-a născut Pruncul. Că n-a arătat locul rămânând sus pe cer - de altfel nici nu putea să le arate locul de rămânea sus -, ci l-a arătat pogorându-se jos... Cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţimea aceea, de nu s-ar fi pogorât jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului ?”

Mai multe dispute s-au ivit în jurul reprezentării spălării Pruncului, care a dispărut din iconografia occidentală. Dar, de această imagine se leagă şi o legendă. Maia, moaşa care a ajutat-o pe Fecioară la Naştere, a afirmat imediat după naştere că Maria a rămas virgină. Salomi, ajutoarea ei, asemenea lui Toma Necredinciosul, nu poate accepta miracolul şi vrea să se convingă atingând-o pe Fecioara Maria. Mâna i se usucă, dar la atingerea scutecelor lui Iisus, se vindecă. Povestea are mai multe variante, dar reprezintă, indiferent de context, prima minune a lui Christos.

Dacă în picturile bizantine sau de sorginte bizantină, personajele sunt figurate într-un stil auster, cu figurile emaciate, în cele occidentale, mai ales în cea italiană, apar elemente ale unui alt tip de simbolism. Cel mai important dintre ele este Pruncul luminos, care iradiază strălucire. I se adaugă, în arta franceză, în secolul al XII-lea, înlocuirea ieslei cu un altar, simbol al jertfei la care Mântuitorul este destinat încă din momentul naşterii sale. Figurarea sau construirea Ieslei intră în obiceiurile de Crăciun, mai ales în Occident.

Acestei iconografii stricte i se adaugă, în lumea satului românesc, icoanele populare, a căror fantezie scapă de multe ori din canoanele bisericeşti, mai ales în cele pe sticlă. Meşterul iconar introduce în scena pictată elemente caracteristice mediului său de viaţă, cum ar fi personajele în costume populare sau elemente de peisaj.

În lumea modernă, artişti laici îşi asumă rolul iconarilor. Chiar dacă preceptele sunt respectate, începând cu Neoclasicismul, figurarea personajelor sacre a pierdut o parte din hieratismul vechilor picturi murale.

Moş Crăciun şi Moş Ajun

Iconografiei spirituale i s-a adăugat astăzi o întreagă imagistică laică, cu Moş Crăciuni şi Crăciuniţe, cu elemente luate din cotidian, care nu exaltă mai puţin un altfel de bucurie a Crăciunului, cea de toate zilele, legată de masa îmbelşugată, de reuniunile familiale, de febra cumpărăturilor şi a cadourilor. Aici fantezia urmează cursul publicităţii şi marketingului. Nu este rău atât timp cât prima continuă să existe.

Iniţial sărbătoare religioasă, Crăciunul a primit, de la începutul veacului al XX-lea, şi o conotaţie laică, fiind celebrat şi de către necreştini, ca o sărbătoare tradiţională a oferirii darurilor. Nu de puţine ori, spiritul laic predomină în zilele noastre asupra celui spiritual.

Părintele Stăniloae mărturisea că atunci când Tatăl L-a trimis pe Fiul la plinirea vremii, I-a spus: „Mergi şi mântuieşte-Ţi fraţii! Dezvăluie-le chipul. Chipul Tău să se arate în ei”. Acesta este sensul întrupării Domnului - să scoată la lumină chipul Lui în noi, chip după care am fost creaţi. Şi aceasta caută şi acum Maica Domnului prin umblarea ei tainică în lume - să-L nască pe Hristos în noi. Să ne oferim şi noi spre a-I fi sălaş. Aşa vom înţelege mai bine stihurile colindului: Astăzi s’a născut /Cel făr’ de’nceput”.

Când fecioara Maria a fost cuprinsă de durerile facerii, a cerut adăpost lui Moş Ajun. Acesta a trimis-o la fratele lui mai mare şi mai bogat, Crăciun. Crăciuneasa i-a oferit adăpost, dar numai în staul, temându-se de mânia soţului ei, om rău şi necredincios. Aşa s-a născut Christos în ieslea din Betleem, sub steaua magică vestind venirea lui pe lume celor trei magi. Furios, Crăciun i-a tăiat mâinile soţiei sale, dar Maica Domnului i le-a lipit la loc. A fost o minune făcută, prin ea, de Iisus. În unele reprezentări ale Naşterii, scena este figurată chiar în prim plan. Văzând minunea, Crăciun s-a înspăimântat şi s-a căit, cerându-i iertare lui Dumnezeu. El şi-a împărţit toată averea copiilor sărci şi de atunci, în fiecare an, vine cu daruri pentru cei mici.

La cântatul cocoşilor, gospodinele încep să facă aluatul pentru turtele cu miez de nucă şi miere, ce vor sta, alături de o sticlă de vin roşu, de colaci şi de mâncăruri de post pe masa din „casa mare”, în aşteptarea preotului care vine cu icoana şi care le va sfinţi. Turtele vor fi mâncate apoi de cei ai casei şi împărţite vecinilor. În seara aceleiaşi zile, copiii şi feciori încep colindatul, care durează până la Anul Nou, când urează sănătate şi prosperitate, în obiceiul Sorcovei, şi chiar, în unele locuri, până la Bobotează.

Împărţiţi în cete conduse de un vătaf, trec din casă în casă strigând: Bună-dimineaţa la Moş Ajun/ Ne daţi, ori nu ne daţi. Colindatul diferă de la o zonă la alta. În Transilvania, ei sunt primiţi în case şi trebuie să aţâţe focul, fiind priviţi ca aducători de noroc. În Oltenia, poartă o prăjină, care are în vârf o basma cu un ban de argint, fire de busuioc şi tămâie, iar gazdele le dau boabe de grâu şi de porumb pe care trebuie să le arunce prin casă ca să aducă noroc. Colindătorii primesc „colindeţe” (colaci), mere, pere, nuci. În sate colindatul este foarte preţuit, oamenii crezând că şi Iisus a fost cu colinda când era copil. Colindelor le sunt asociate şi măştile, de capră sau de urs, în mod obişnuit.

Ziua de 24 decembrie este patronată de Moş Ajun. Ca şi zilele săptămânii, evenimentele Ajunul şi Crăciunul au fost personificate de români, devenind Moş Ajun şi Moş Crăciun. Amândoi sunt Moşi, pentru că vin din negura timpului, au în imaginarul popular bărbi albe până în pământ, sunt darnici şi cutreieră în aceste zile lumea aducâd bucurie.

Obiceiul bradului împodobit, de dată mai recentă, a prins rădăcini, în sate podoabele fiind confecţioate din materiale la îndemână, între care firele de cânepă, conurile de brad, hârtia, covrigii şi nuielele devin materie primă pentru îngerii, steaua sau coşuleţele prinse de crengi.

„Înspre Crăciun, cerurile se deschid, dar minunea aceasta n-o pot vedea decât cei buni la Dumnezeu: glasurile îngereşti se aud atunci în cer, dar numai cei fără de păcate le pot auzi. Cei care vor, stau toată noaptea treji şi păzesc clipa când se deschide cerul. Atunci se aude o toacă de sus, iar cocoşii încep să cânte”, scrie neuitatul Radu Anton Roman.

În ziua de Ajun, la ţară se coc cozonacii, iar rachiul este prohibit, fiind invenţia diavolului.

Ceremoniile culinare de Crăciun sunt legate în primul rând de colaci şi de turte, pâinea devenind un simbol sacru. Ei sunt mâncaţi la ospeţele rituale, sunt daţi colindătorilor şi împărţiţi pentru sufletele morţilor. Colacii sunt în general rotunzi, dar în unele locuri pot avea formă de potcoavă sau de stea, întruchipând Soarele, Luna şi stelele de pe cer. Sunt făcuţi din făină, apă şi sare. În Moldova, turtele, frământate din aceleaşi ingrediente sunt apoi înmuiate în sirop făcut din miere (iar la casele mai simandicoase şi cu vanilie sau o cană de ceai de tei, iasomie şi petale de trandafir) şi sunt presărate cu nucă prăjită sau mac.


Colindatul feciorilor

Mâncărurile tradiţionale pentru masa de Crăciun erau (şi sunt încă) sarmalele cu carne de porc în varză murată, toba, cârnaţii proaspeţi sau puţin afumaţi, şi sângeretele, iar la desert, cozonac. Ele au, în unele cazuri, şi pitoreşti nume metaforice, iar unele sunt învestite cu puteri speciale. Printre acestea din urmă se numără sângeretele pentru că, după credinţele populare, la unele sărbători vederea sângelui este benefică. Se spune că, dacă nu auzi de Ignat guiţatul porcului tăiat, trebuie să te înţepi la un deget, ca să vezi fie şi numai o picătură de sânge. La sarmale se dovedeşte priceperea gospodinelor. Mari, fierte la un loc cu carne afumată, mărar şi cimbru, ca în Transilvania, umplute cu carne în care se pune şi morcov, pastă de roşii, ardei iute, orez şi vin, aromate cu mărar, cimbru şi foi de dafin în Muntenia sau mici şi elegante în Moldova, ele se servesc fierbinţi, cu mămăligă, cu sau fără smântnă, după obiceiul locului. Şi cârnaţii au reţete diferite de preaprare, după regiune. Şi, bineînţeles, nu există Crăciun adevărat fără piftii sau răcituri. În ceea ce priveşte cozonacii, regină rămâne Moldova. Reţeta lor, oferită de Păstorel Teodoreanu, cuprinde nu mai puţin de 150 de ouă.




Ultimele articole de Mihai PETEAN:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT