Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Libertatea presei în Codul Penal - şi aşa, şi aşa!
Categorie:   Special  Autor:  Cornel NISTORESCU  Data:  14.01.2014  Ora:  07:14  Citiri:  942

Share:
Voteaza articolul:

Nota 5/5 (2 voturi)

După o absenţă explicată simplist, Victor Ponta a reintrat în ritmul afirmaţiilor pe bandă rulantă. Prins la înghesuială după o întoarcere din Italia, la o emisiune de pe Antena 3, premierul a relansat şirul de promisiuni scoase din pălărie, pe care oricum nu le mai ţine minte şi nici nu le respectă.

În nenumărate rânduri, în campania electorală, Victor Ponta a promis stoparea obligaţiei jurnaliştilor de a colecta TVA la drepturi de autor. Şi restituirea banilor către aceştia. La câteva săptămâni după ce a devenit premier, Victor Ponta s-a făcut că a uitat. Sau cineva i-a demonstrat că a vorbit fără el. Adică fără să gândească. La fel şi acum, când a venit vorba de o prevedere din noul Cod Penal, premierul a spus că s-a consultat cu reprezentanţii organizaţiilor de media apoi a zis că va citi atent respectiva prevedere şi dacă este cazul o va corecta printr-o ordonanţă de urgenţă începând cu data de 1 februarie, când are dreptul de a emite un asemenea act normativ.

Reproducem mai jos articolul cu pricina din noul Cod Penal, de care jurnaliştii s-au speriat. Toată agitaţia a pornit de la un articol de pe site-ul luju.ro şi de la părerile a doi avocaţi, Lucian Bolcaş şi Cătălin Dancu. Imediat s-a declanşat o agitaţie în valurile căreia au căzut inclusiv unii colegi de la cotidianul.ro.

Art. 276 Cod penal: „Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare in curs, face declaratii publice nereale referitoare la savarsirea, de catre judecator sau de organele de urmarire penala, a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grave legata de instrumentarea respectivei cauze, in scopul de a le influenta sau intimida, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda”.

Ce prevede acest articol 276 din noul Cod Penal? Că o persoană care vrea să intimideze sau să influenţeze un magistrat în timpul unei proceduri judiciare în curs (judecare sau investigare) şi face declaraţii neadevărate în scopul de a le influenţa sau intimida se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. Ce este incorect sau periculos în această prevedere? În mai toate ţările democratice, interferenţa presei în procesle în curs de desfăşurare este interzisă. În caz contrar, cel care încalcă prevederile legale poate fi pedepsit. Chiar şi legea presei din anii comunismului conţinea o asemenea prevedere. În diversele ei forme, obligaţia presei de a nu comenta un proces în curs de desfăşurare sau afirmaţiile mincinoase cu scopul de a influenţa investigaţia sau judecarea unei cauze a fost introdusă din nevoia de a asigura independenţa şi acurateţea actului de justiţie. Altfel, societatea ar avea de-a face cu doi judecători. Unul, în robă, celălalt, alcătuit din cititorii şi consumatorii de media. Şi din diferenţa de atitudine s-ar naşte presiunea şi influenţarea judecătorilor în decizia pe care o vor lua.

Ce prevedere este periculoasă în acest paragraf de lege? Fapta de a ”face declaraţii publice nereale” referitoare la ”savârşirea de către un judecător sau de organele de urmărire penală a unei infracţiuni sau abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze” cu scopul de a influenţa sau intimida? Nu cumva un asemenea lucru trebuie pedepsit indiferent despre cine este vorba şi în ce profesie prestează? Cel care face un asemenea lucru este oricum demn de oprobriul întregii comunităţi şi merită pedepsit. Fapta conţine o intenţie, periclitează acurateţea unui fapt de justiţie şi obţinerea de avantaje pentru una din părţi. În fapt, este pedepsită proferarea de minciuni şi acuze la adresa unui procuror sau judecător pentru intenţia de influenţă în deciziile luate pe parcursul unei proceduri judiciare. Nimic mai clar şi mai limpede. Şi, în acelaşi timp, extrem de corect. Şi codurile deontologice în nenumăratele lor variante fac trimiteri la o distanţare a presei de procesele în curs de desfăşurare. În lumea civilizată, jurnalistul este obligat să ia distanţă de o infracţiune şi de un infractor, nu să devină susţinătorul sau propagandistul acestuia.

În România, absenţa oricărei reglementări în domeniu a dus la situaţia ca orice ziar sau orice televiziune să poată desfăşura campanii de susţinere a unei persoane cercetate sau aflate într-un proces în curs de desfăşurare. Campaniile mediatice în favoarea lui Adrian Năstase, a lui Dan Voiculescu sau Gigi Becali intră cu siguranţă în conflict cu această prevedere legală care va intra în vigoare de la 1 februarie. Adică sub incidenţa articolului 276 din noul Cod Penal.

De ce se tem jurnaliştii? Că anumite afirmaţii sau informaţii legate de procurori sau judecători, dovedite ca fiind false, ar putea să le aducă pedepese cu închisoarea sau amendă? E drept, există un asemenea risc, mai ales în cazul unei interpretări tendenţioase. Dar în nici un caz nu poate fi vorba de informaţiile eronate (false) care nu sunt dublate şi de ”scopul de a influenţa sau intimida” prevăzut expres în conţinutul articolului 276.

Ce vrea mass-media din România? Să poată spune inclusiv lucururi neadevărate (sau grosolan neadevărate, adică scandaloase) despre orice judecător sau procuror din ţară fără a suferi nici o consecinţă, în ideea că aceasta este libertatea presei? N-ar însemna asta chiar o sacrificare a puţinei credibilităţi de care se mai bucură presa? Ce vor politicienii şi magistraţii din ţara noastră?Să penalizeze presa pentru orice informaţie greşită legată de judecători şi de procurori?

Victor Ponta a făcut o promisiune la care ar trebui să se mai gândească. Şi jurnaliştii, la fel.

 



Ultimele articole de Cornel NISTORESCU:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT