Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Percheziții DIICOT la Schweighofer Holzindustrie
Categorie:   Bani  Autor:  SABĂU Monica  Data:  30.05.2018  Ora:  09:50  Citiri:  393

Share:
Voteaza articolul:

Nota 0/5 (0 voturi)

Procurorii DIICOT şi poliţiştii fac, miercuri dimineaţa, percheziţii la o serie de fabrici ale firmei austriece Schweighofer Holzindustrie, într-un dosar cu un prejudiciu estimat la 25 de milioane de euro.

Descinderi sunt şi la Direcţii Silvice şi Gărzi Forestiere.

DIICOT a anunțat într-un comunicat că procurorii  și polițiștii pun în executare 23 de mandate de percheziţii domiciliare, pe raza a 5 judeţe şi a muncipiului Bucureşti,  la persoane fizice şi juridice (din care 4 la sediile unor instituţii publice) în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui  grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.

Procurorii susțin că începând cu anul  2011 şi până  în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat,  membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului.

„În acelaşi scop  unii  agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi după caz,  impuşi alţii. Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, o  parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile. De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori. În desfăşurarea activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici”, mai arată DIICOT.

Prejudiciul estimat se ridică la suma de peste 25 milioane de euro.

În cauză urmează a fi  conduse la sediul DIICOT- Structura Centrală mai multe persoane, în vederea audierii, se mai precizează în comunicat.



Ultimele articole de SABĂU Monica:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT