Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Pianul călător poposește la Filarmonica Transilvania
Categorie:   Cultura  Autor:  Dana ŢÎRLEA  Data:  18.05.2016  Ora:  08:53  Citiri:  540

Share:
Voteaza articolul:

Nota 0/5 (0 voturi)

Turneul „Pianul călător”, purtat prin ţară de Horia Mihail, poposeşte la Cluj, vineri, 20 mai 2016,  în cadrul concertului simfonic dirijat de Francisco Valero Terribas.

Vă invităm să îl ascultaţi pe Horia Mihail, acompaniat de Orchestra Filarmonicii „Transilvania” în interpretarea Concertului pentru pian, în re minor, de Mozart. Din programul serii mai fac parte lucrările Preludiu la unison din Suita nr. 1 pentru orchestră, de George Enescu, Uvertura Leonora şi Simfonia Eroica, de Beethoven.

Concertul de vineri este dedicat aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române.

Bucurându-se de o reputaţie foarte bună în lumea muzicală, susţinută de personalităţi ca Lorin Maazel, Bernard Haitink sau David Zinman, dirijorul spaniol Francisco Valero Terribas este considerat de critici drept „unul dintre cei mai interesanţi tineri dirijori ai ultimilor ani. O adevarată revelaţie”, după participările pline de succes în competiţii de specialitate şi festivaluri, precum Concursul „Nikolai Malko”, Festivalul din Lucerna, Festivalul de Muzică Contemporană Cabrillo din Santa Cruz şi Festivalul de Vară „Järvi”.

A dirijat orchestre din Europa, Brazilia, China, SUA şi Israel: Orchestra Tonhalle din Zürich, North Czech Philharmonic, Festival Strings Lucerne, BMS Rio de Janeiro, Shanghai Opera Symphony, Cabrillo Festival Orchestra California, Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, Pärnu Linnaorkester, Haifa Symphony, Orquesta de Extremadura, Simfònica de Balears, Filarmonica din Oviedo, Orquesta Sinfónica de RTVE, The World Youth Orchestra, Orchestrele Naţionale de Tineret ale Armeniei, Estoniei şi Spaniei.

Francisco Valero Terribas şi-a început studiile muzicale la secţia clarinet a Conservatorului din Valencia, urmând apoi specializarea dirijat la academii şi unversităţi europene (Chigiana, Fundaţia Eutherpe, Academia Järvi, Academia Festivalului de la Lucerna, Universităţile din Alcala de Henares şi Granada), precum şi la Manhattan School of Music, printre profesorii săi regăsindu-se Kurt Masur, Bernard Haitink, David Zinman, Bruno Aprea, Yoel Levi, Marin Aslop, Paavo şi Neeme Järvi. A fost dirijor în rezidenţă la Festivalul Castleton din SUA, iar în prezent este director muzical al Orchestrei de Cameră Eutherpe şi al Orchestrei de Tineret Leon.


Pianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal, Braşov, cu Concertul în Re major de Joseph Haydn, la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat cu majoritatea orchestrelor simfonice din România. „Subtilitatea ritmică si articulaţia atmosferei şi a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică [Prokofiev] o primeşte foarte rar”, se scria în ziarul Boston Globe, după una din apariţiile sale.

După 14 ani de studii în România, cu prof. Stela Drăgulin la Braşov si prof. Constantin Ionescu-Vovu la Academia de Muzică din Bucureşti, Horia Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995, după o perioadă de trei ani. După ce a fost, timp de trei ani, lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii”Romanian Piano Trio,”alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate. Împreună cu Romanian Piano Trio a realizat cinci turnee naţionale de anvergură, sub titlul Music ON, iar împreună cu violonistul Alexandru Tomescu a fost protagonistul a trei turnee Stradivarius. În urma acestor colaborări, au apărut trei discuri cu lucrări de Beethoven, Mozart, Schumann, Mendelssohn, şi trei discuri în duo cu Alexandru Tomescu: Encore, Virtuoso şi Romantic.

În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt, intitulat „Pianul călător. Pe urmele lui Franz Liszt”, care a stat la baza unui compact disc live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul l-a continuat printr-un al doilea turneu de aproape două luni, în vara anului 2012, şi un al treilea în 2013, care a fost dublat de un album de studio cu lucrări de Beethoven, înregistrat la Sala Radio. Turneul Pianul călător din 2014 a purtat titlul „100 % Mozart”.

În 2013, Horia Mihail a lansat primul CD solistic integral alături de Orchestra Naţională Radio, cu lucrări concertante de Beethoven, Rahmaninov şi Lutoslawski, iar în 2015 albumul solo Romantic, la Editura Casa Radio.

Horia Mihail a participat în ultimii ani la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul Internaţional „George Enescu”, Festivalul Internaţional „Nopţi pianistice” de la Chişinău, Festivalul Internaţional de la Ushuaia. Proiectul „Duelul viorilor. Stradivarius versus Guarneri” l-a adus alături de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, în fiecare an începând din 2011, iar proiectul „Cele trei dive””alături de celebrele cântăreţe Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva la Iaşi, Cluj şi Timişoara (2011).

Proiectele în care artistul a fost implicat în continuare, printre alte proiecte solo şi camerale, au fost „Flautul de aur”, alături de Ion Bogdan Ştefănescu, şi „Vioara lui George Enescu la sate”, alături de Gabriel Croitoru.

 

În afara scenelor din România, în ultimii ani muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Shanghai, în oraşe din Danemarca, Argentina, Bulgaria, Republica Moldova, Chile, Statele Unite şi Japonia.

 

Vineri, 20 mai 2016, ora 19, Abonament 28
Colegiul Academic

Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Concert dedicat aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române

Francisco Valero Terribas 
Dirijor
Horia Mihail Pian

George Enescu
Preludiu la unison din Suita nr. 1 pentru orchestră
Ludwig van Beethoven
Uvertura Leonora nr. 3 în Do major
Wolfgang Amadeus Mozart
Concertul pentru pian, în re minor, K.V. 466
Ludwig van Beethoven
Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, op. 55, Eroica

Eveniment realizat în cadrul turneului „Pianul călător”, organizat de Centrul Cultural Media Radio România

BILETE

Biletele la concertele Filarmonicii de Stat „Transilvania” se pot achiziţiona online, de pe biletmaster.ro.

Biletele se pot cumpăra şi de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.

20 lei preţ întreg / concert

10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert

Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!



Ultimele articole de Dana ŢÎRLEA:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT