Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Raytheon va asambla rachetele Patriot destinate României
Categorie:   Bani  Autor:  KOVACS Diana  Data:  25.05.2018  Ora:  15:46  Citiri:  404

Share:
Voteaza articolul:

Nota 0/5 (0 voturi)

Compania americană Raytheon a anunțat că a primit un contract de aproape 400 milioane de dolari de la Armata SUA pentru producţia sistemelor de apărare antiaeriană şi anti-rachetă Patriot comandate de România. ”Publicat de către Departamentul de Apărare al Statelor Unite pe 24 Mai 2018, contractul dispune începerea construcţiei primei unităţi Patriot a României. Raytheon a început încă din prima jumătate a anului 2017 să o construiască, cu fonduri proprii, pentru a respecta termenul de livrare deja stabilit”, se arată într-un comunicat Raytheon. Compania a început deja să comande mii de piese de la sute de furnizori şi a început producţia componentelor esenţiale electronice, pieselor prelucrate şi ansamblelor de circuite de carduri şi cabluri. “Experienţa obţinută în urma celor 220 de unităţi de lansare pe care le-am produs deja ne va permite să respectăm termenul de livrare a sistemelor Patriot în România. Suntem în plin proces de integrare a industriei româneşti de apărare în reţeaua noastră globală de producţie, astfel încât să putem emite cât mai curând primul ordin de comandă către o companie românească”, a spus vicepreşedinte Apărare Integrată Antiaeriană şi Anti-rachetă în cadrul Raytheon Sisteme Integrate de Apărare, Tom Laliberty.

Patriot este un element al apărării europene împotriva rachetelor balistice şi de croazieră, a aeronavelor şi dronelor. Ţări NATO precum Statele Unite, Germania, Olanda şi Spania au deja sisteme Patriot. Pe 29 noiembrie 2017, România a semnat o scrisoare de ofertă şi acceptare pentru Patriot, devenind astfel a 6-a ţară membră NATO care achiziţionează sistemul.

Semnarea acestui contract, va urca și mai mult cheltuielile cu înarmarea ale României iar asta se va vedea în execuția bugetară la capitoul investiții. PSD va comunica în lunile ce urmează un salt spectaculos al investițiilor însă nu va specifica, așa cum nu a făcut-o nici până acum, că banii nu sunt destinați construcției de autostrăzi, spitale sau școli. De exemplu, Ministerul Finanțelor a anunțat triplarea cheltuielilor de capital/investiții în primele trei luni ale anului, până la 4,9 miliarde de lei, însă a trecut sub tăcere că principala cauză se datorează în principal cheltuielilor de înarmare avansate americanilor. În sprijinul acestei idei stă anunuțul făcut de Departamentul Apărării al Statelor Unite conform căruia gigantul Lockheed Martin Corp. a primit o primă plată în contul sistemelor de rachete sol-sol cu bătaie mare HIMARS. România se află pe o listă a țărilor care achiziționează astfel de rachete, alături de Finlanda și Republica Coreea. Suma totală primită de americani de la cele trei state este de 828 milioane de dolari, fără însă să spună care este partea fiecărui benficiar.  Ministerul Apărării a finalizat la începutul acestui an procedura legală de achiziție a primelor trei sisteme HIMARS, prin semnarea scrisorii de oferta și acceptare (Letter of Offer and Acceptance – LOA) specifică Programului Foreign Military Sales – FMS. Fiecare sistem are 18 instalații de lansare, iar costul total al programului este de circa 1,5 miliarde de dolari cu TVA. Sistemele HIMARS pot lovi ținte terestre de suprafață sau punctuale până la 300 de km, folosind muniții inteligente ghidate prin GPS și prin sistem inerțial. Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern, iar apoi cele două camere ale Parlamentului au votat adoptarea actului normativ. Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, valoarea totală a proiectului este de „1.487,5 milioane de dolari inclusiv TVA, începând cu anul 2018”.



Ultimele articole de KOVACS Diana:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT