Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Recolta de 24 ore IPJ Cluj: arestați, reținuți și încarcerați
Categorie:   Din Cluj  Autor:  Cotidianul Transilvan  Data:  6.11.2018  Ora:  18:19  Citiri:  103

Share:
Voteaza articolul:

Nota 0/5 (0 voturi)

MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI PUS ÎN APLICARE
    Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
La data de 5 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj – Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, privind un bărbat de 62 de ani, din Cluj-Napoca.
Magistraţii Judecătoriei Aiud au emis pe numele bărbatului un mandat de executare a unei pedepse de 3 ani și 2 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt.
Cel în cauză a fost încarcerat la Penitenciarului Gherla în vederea executării pedepsei.
****
CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS
La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 07:35, poliţiştii Biroului de Ordine Publică  Dej au depistat un bărbat de 26 de ani, din municipiul Dej, care conducea o autoutilitară pe strada Vâlcele din localitate, fără a fi deţinător de permis de conducere.
    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
*****
IDENTIFICAT ȘI ARESTAT PREVENTIV PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Turda cercetează un bărbat de 21 de ani, din comuna Luna, judeţul Cluj, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.
La data de 5 noiembrie a.c., în urma investigaţiilor desfăşurate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Turda au identificat şi reţinut un bărbat de 21 de ani, din comuna Luna, judeţul Cluj, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.
În fapt, la data de 13 octombrie a.c., în timp ce se afla pe strada Calea Victoriei din municipiul Turda, cel în cauză ar fi acostat un bărbat din Turda, căruia i-ar fi sustras un telefon mobil, prin violență.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la 570 de lei.
În baza probatoriului administrat, magistraţii Judecătoriei Turda au emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.
*****
REȚINUT PENTRU INFRACȚIUNI RUTIERE
    La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej –Biroul Rutier au reținut pentru 24 de ore un tânăr, de 22 de ani, din Cășeiu, pentru comiterea unor infracțiuni rutiere.
La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 23:40, cel în cauză a fost depistat de către polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Corneliu Coposu, din Dej, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul  nu deținea permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea ar fi fost sustras în scop de folosință.
Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis, fapte prevăzute de Codul penal.
În cursul zilei de azi, bărbatul va fi prezentat Pachetului de pe lângă Judecătoria Dej, pentru dispunerea altor măsuri preventive.
*****
UPDATE - BĂRBAT REȚINUT LA DEJ PENTRU FURT CALIFICAT
Ieri, magistraţii Judecătoriei Dej au emis pe numele bărbatului în vârstă de 46 de ani, din județul Prahova, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În urma probatoriului administrat, în sarcina bărbatului au fost reținute 4 infracțiuni de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
*****
ACTIVITĂŢI PREVENTIVE

    Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat activităţi de informare având ca teme prevenirea bullying-ului, a violenţei. De asemenea, au fost prezentate teme privind siguranța pe internet.
La data de 5 noiembrie a.c., poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj au organizat şi desfăşurat activităţi de informare cu elevi din cadrul Liceului de Informatică „Tiberiu Popoviciu” şi ai Liceului Teoretic „Elf”, din municipiul Cluj-Napoca.
Au fost prezentate şi dezbătute teme despre prevenirea bullying-ului, a violenţei, dar şi informări pentru prevenirea victimizării elevilor prin intermediul internetului.
La activităţi au participat peste 130 de elevi şi 7 cadre didactice din cele două unităţi şcolare.
*****
ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR
    Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulație şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
La data de 5 noiembrie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere şi de combatere a principalelor cauze generatoare de accidente pe raza municipiului Cluj.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat în flagrant 3 infracţiuni rutiere şi au aplicat un număr de 71 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 7 permise de conducere şi 1 certificat de înmatriculare.


Tag-uri articol: stiri cluj, stiri din cluj, ...

Ultimele articole de Cotidianul Transilvan:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT