Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Regele Mihai s-a întors pentru totdeauna acasă
Categorie:   Din lume  Autor:  Dana ŢÎRLEA  Data:  13.12.2017  Ora:  14:25  Citiri:  678

Share:
Voteaza articolul:

Nota 0/5 (0 voturi)

Trupul neînsuflețit al fostului suveran al României, Regele Mihai, a fost adus miercuri dimineață în ţară. Cu 10 minute înainte de ora 11.00, aeronava militară a aterizat pe Aeroportul Otopeni. Aeronava s-a oprit pe platforma din fața Salonului Oficial. Sicriul cu trupul regelui a fost  scos din aeronavă de opt militari ai Brigăzii 30 Gardă.

Pe Aeroportul Otopeni s-a desfășurat  o ceremonie, în cadrul căreia  au fost intonate imnul național și cel regal.

 Regele Juan Carlos şi Regina Sofia vor fi prezenţi la înmormântarea Regelui Mihai

Ambasada Spaniei în România a declarat miercuri, pentru Mediafax, că Spania va fi reprezentată de Regele Juan Carlos şi Regina Sofia la înmormântarea Regelui Mihai I.

De asemenea, Ambasada Marii Britanii a precizat că Prinţul Charles va participa la înmormântarea Regelui Mihai.

La ora 11.40, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost urcat în maşina mortuară și a plecat la Sinaia, unde va fi depus în Holul de onoare al Castelului Peleş.

Aceasta este urmată de o mașină care transportă crucea fostului suveran și de mașinile cu membrii Familiei Regale și a oficialităților.

La 11.20 au început ceremoniile religioase, oficiate de un sobor de preoți. Toate clopotele bisericilor, mânăstirilor, schiturilor ortodoxe din România au bătut în amintirea Regelui Mihai I al României.

La aeroport au fost  miniștrii Afacerilor Eterne și Apărării Naționale, Teodor Meleșcanu și Mihai Fifor, șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, consilierul prezidențial Andrei Muraru, președintele PNL, Ludovic Orban, reprezentantul Patriarhului Daniel, mitropolitul Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.

Conform programului stabilit de Casa Regală, sictriul cu trupul Majestății Sale este așezat pe catafalc. Înaintea sicriului purtat de cei opt militari ai Brigăzii 30 Gardă  merge un militar ce poartă crucea de lemn și va fi urmat de un militar care duce o coroană rotundă de flori.

La bordul aeronavei cu care a fost Regele Mihai I s-au aflat ASR Principesa Elena, E.S. Alexander Nixon, ASR Principesa Sofia, secretarul de stat Victor Opaschi (reprezentantul Guvernului României), ÎPS Mitropolitul Iosif, gr.mr. Laurian Anastasof (reprezentantul Armatei Române), membri ai Casei Majestății Sale și 11 militari ai Brigăzii 30 Gardă, purtători ai sicriului.

La ora 6 dimineața, sicriul a fost urcat într-o aeronavă militară în aeroportul din Geneva și a ajuns pe Aeroportul Otopeni la ora 10.50.

Televiziunea Română a filmat în exlusivitate ceremoniile de pe aeroportul din Geneva.

Înainte de a fi îmbarcat, s-au intonat imnurile României și cel regal, iar garda a dat onorul Regelui Mihai. La ceremoniile au participat două dintre fiicele Majestății Sale, alteța sa regală principesa Elena împreună cu soțul ei Alexander Nixon și alteța sa regală principesa Sofia.

Au mai fost prezenți pe aeroport doamna Constanța Iorga secretara personala a Majestății Sale, avocatul Familiei Regale, Ioan Luca Vlad și mitropolitul Iosif cel care în ultimele săptămâni la căpătâiul Majestății Sale.

La ceremonii au fost prezenți și ambasadori ai României în Elveția dar si oficiali elvețieni.

Sicriul va fi dus la Castelul Peleş, unde va rămâne pentru câteva ore, apoi va fi transportat la Bucureşti şi va fi depus în Sala Tronului de la Palatul Regal, unde va rămâne până sâmbătă, ziua în care va avea loc înmormântarea, la noua catedrală Episcopală de la Curtea de Argeş. Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş.

În România vor fi trei zile de doliu național, pe 14, 15 și 16 decembrie, iar funeraliile regale vor impune restricții rutiere în Capitala în aceste zile.

Joi seară, cortegiului va trece pe sub Arcul de Triumf, iar traficul va fi restricționat. De asemenea, vineri, pe 15 decembrie vor fi măsuri speciale în zona Dealului Mitropoliei și a gării Băneasa.

Sâmbătă, poliția va restricționa circulația începând cu miezul nopți in zona Palatului Regal, pe calea Victoriei și, pe măsura înaintării cortegiul funerar, de la Palatul Patriarhiei către Gara Băneasa.

Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș  

– Ora 14-15: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 15-16: Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.
– Ora 16-17: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.
– Ora 17-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței”, informează Casa Regală.

Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Ulterior, la ora 18.00, corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

„Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal: miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00; joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00; vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00”, potrivit programului.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugați să fie îmbrăcaţi în ţinută corescunzătoare (culori închise), să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel, să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii, să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice, fotografierea și filmarea fiind interzise, să aibă la ei un document de identitate, să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii.

Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise, potrivit Casei Regale.

Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La înmormântare vor participa peste 100 de personalități. Printre acestea se află și Prinţul Charles, dar și un reprezentant al Casei Regale din Spania. În ciuda neînțelegerilor din ultimele luni, Casa Regală a acceptat ca fostul principe Nicolae să fie prezent la funeralii, împreună cu logodnica sa.

Guvernul a suplimentat, cu 43.000 de lei, bugetul MAE pentru funeraliile organizate în memoria Regelui Mihai, Banii sunt alocați doar pentru deschiderea salonului oficial de la Aeroportul Otopeni, pentru șefii de stat și de Guvern, precum și reprezentanții unor familii regale, care vor veni la funeralii, potrivit unor surse politice.



Ultimele articole de Dana ŢÎRLEA:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT