Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Şedinţă tehnică de lucru în vederea construirii Spitalului Regional de Urgenţă Cluj
Categorie:   Din Cluj  Autor:  Cotidianul Transilvan  Data:  13.03.2018  Ora:  16:15  Citiri:  306

Share:
Voteaza articolul:

Nota 0/5 (0 voturi)

    În baza protocolului de asociere recent încheiat între Consiliul Județean Cluj și Ministerul Sănătății, în după-amiaza zilei de luni, 12 martie a.c., în Sala Mare a instituției a avut loc prima ședință tehnică de lucru referitoare la construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj. Obiectivul principal al întâlnirii l-a reprezentat analizarea chestiunilor de natură tehnică, în vederea urgentării finalizării studiului de fezabilitate.

            "După cum am mai afirmat, nimeni nu este mai interesat decât noi să urgenteze construirea spitalului regional de la Cluj, fapt pentru care ne-am și asumat rolul de catalizator al proiectului. Și, pentru că ne dorim un parcurs cât mai rapid al acestuia, am găzduit această întâlnire tehnică în cadrul căreia discuțiile au fost extrem de aplicate" a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

            Astfel, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean, domnul Marius Mînzat, a secretarului de stat în Ministerul Sănătății, domnul Cristian Grasu, a reprezentantului Băncii Europene de Investiții, domnul Stefan Wunderlich, dar și a responsabililor și celorlalți factori de decizie din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Direcției de Sănătate Publică, Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu", Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Companiei de Apă „Someș", E-ON Gaz, Electrica Furnizare au fost analizate în detaliu o serie de aspecte tehnice și chestiuni practice referitoare la numărul optim de paturi pe care le va avea viitorul Spital Regional raportat la standardele legale și la suprafața  totală disponibilă, amplasarea parcărilor și a numărului de locuri necesare, clarificarea distanței clădirii față de limitele proprietăților vecine, felul în care se vor realiza branșamentele la utilități, măsurile obligatorii și investițiile necesare pentru obținerea avizului de securitate la incendiu, asigurarea transportului în comun până în proximitatea spitalului, spațiile alocate pentru activitățile didactice și de cercetare științifică precum și alte chestiuni tehnice relevante.

            „A fost, fără îndoială, o discuție extrem de utilă și de constructivă care a atins numeroase aspecte  esențiale de a căror clarificare depinde implementarea în bune condiții a proiectului. Întrucât ne dorim un rezultat cu adevărat de excepție, construcția spitalului regional de la Cluj va ține cont inclusiv de modelul și experiența spitalelor similare recent construite în Europa", a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, prezent la întâlnire.

            Aspectele analizate în cadrul întâlnirii au avut rolul de a urgenta finalizarea documentației  necesare finalizării studiului de fezabilitate până cel târziu în luna octombrie 2018, astfel încât, la finele acestui an, să fie depusă la Comisia Europeană aplicația pentru obținerea finanțării nerambursabile în cuantum de 50.000.000 de euro pentru Spitalul Regional de la Cluj.

            Tot în contextul necesității respectării termenelor de edificare a Spitalului Regional de Urgență, prevăzut a se finaliza în luna decembrie 2023, Consiliul Județean Cluj a reiterat disponibilitatea de a actualiza în cel mai scurt timp posibil Planul Urbanistic Zonal necesar realizării spitalului în noua formă agreată și asumată de Ministerul Sănătății, de a asigura execuția branșamentelor și a racordurilor la utilități precum și realizarea drumurilor de acces necesare.



Ultimele articole de Cotidianul Transilvan:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT