Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Vezi cît cîştigă profesorii de la UBB
Categorie:   Studenti  Autor:  Loredana Leonte  Data:  16.12.2010  Ora:  11:48  Citiri:  5359

Share:
Voteaza articolul:

Nota 5/5 (3 voturi)

Decanii şi prorectorii de la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) nu sînt singurii care surprind prin cît cîştigă. Activitatea didactică le aduce venituri considerabile şi altor angajaţi ai universităţii clujene.

Astfel, Dacia-Muşata Binţinţan-Bocoş, director al Institutului de Pregătire Didactică şi al Departamentului pentru pregătirea personalului didactic de la UBB, conduce detaşat în topul celor mai bine plătite cadre didactice universitare. Aceasta cîştigă lunar un salariu mult peste media celorlalţi profesori, ajungînd la 6.600 de euro lunar. Pentru activitatea prestată la universitatea clujeană, directorul a încasat în 2009 suma totală de 334.490 lei.

 Ilieş, printre cei mai bine plătiţi profesori
Liviu Ilieş, profesor universitar la FSEGA, ia de la UBB anual 249.351 lei şi de la Consiliul Superior al Magistraturii 7.100 de lei. Universitatea de Vest Timişoara îl plăteşte cu 3.650 lei, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi cu 2.180, iar ARACIS cu 2.640 lei.
Astfel, doar din remuneraţia de la UBB, Ilieş cîştigă lunar peste 4.900 de euro, venit aproximativ egal cu al rectorului Marga.
 
David face bani în plus din consultanţă
Daniel David, profesor la UBB şi şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, are un venit anual de 162.724 lei. Salariul său lunar este de puţin peste 3.200 de euro. În plus, din consultanţă mai face alţi 53.626 de lei pe an. De la Colegiul Psihologilor cîştigă suma anuală de 3.303 lei, din formare profesională 2.910 lei şi din drepturi de autor, în 2009, a obţinut 11.760 de lei, plus 1.000 de dolari de la Oxford University Press.

Păun, plătit şi cu ora
Nicolae Păun, prodecan la Facultatea de Studii Europene este şi el fericitul posesor al unui salariu de 143.655 lei, adică peste 2.800 de euro pe lună. Pe lîngă aceştia, Comisia Europeană îl remunerează cu alţi 6.760 de lei. 10.414 lei face prodecanul ca manager de proiect de fonduri europene. Plata cu ora şi activităţile didactice îi mai aduc acestuia suma de 33.099 lei.

Paul Şerban Agachi, preşedintele Consiliului Academic al UBB, figurează în fişa fiscală cu un venit anual de 93.841 de lei de la universitate. Alţi 9.240 cîştigă din proiectele în care este implicat. Lunar, Agachi are un salariu de la universitate de 2.000 de euro. De la ARACIS primeşte într-un an suma de 15.231 lei.

Felicia Marga are 2.400 euro lunar
Felicia Delia Marga, şef de catedră la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, are un venit anual de 66.966 lei de la universitate. Aproape încă pe atît mai primeşte din alte activităţi desfăşurate la UBB. În total, profesorul clujean are un venit anual de 124.806 lei. Lunar, aceasta cîştigă peste 2.400 de euro.

Ilie Rad, cancelar la FSPAC are trecut în fişa fiscală un venit anual de 133.152 lei. Lunar, acesta are un salariu de 2.600 de euro.

Flaviu Călin Rus, şef de catedră în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC), are un venit anual de 109.762 lei, adică aproximativ 2.100 euro lunar. Ca parlamentar european, a încasat un venit de 31.380 lei. Ca profesor la University of Applied Sciences and Arts, Hannover, Germania, a fost plătit cu 1.890 de euro pe an.

Directorul administrativ al UBB, plătit mai bine decît profesorii
Viorica Bîrsan, directorul general administrativ al UBB are un venit pe an de 84.730 lei. Din alte proiecte, aceasta a cîştigat în 2009 suma de 78.800 de lei. Pentru activitatea prestată la universitate, Bîrsan este plătită cu suma de 3.200 euro pe lună.



Ultimele articole de Loredana Leonte:


Comentarii articol (2)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
anonim  2010-12-17 10:17:46
Incredibil!!!! mie nu imi vine sa cred... ma intreb cum s-ar descurca d-na director de la DPPD cu 600 de lei (sau mai putin) in loc de 6600 euro??? Ne miram ca suntem in situatia in care suntem, dar cu asa risipa de bani ... Eu inteleg ca ei au invatat, au facut scoli inalte dar toatusi e ABERANT! SARACA ROMANIE!
paul  2010-12-16 21:31:41
ceee?!rus ala de a exasperat generatii intregi si isi citeste toate cursurile de pe foi (doamne feri să-l intrebi ceva ce nu e scris pe foaie, ca se face de ras) ala ia de la UBB peste 2000 euro lunar? asta da lovitura de imagine pt UBB. Hahaha!
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT