Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

Zvârcolirea Serviciilor Informative pe sub fustele fotomodelelor
Categorie:   Special  Autor:  Mihai PETEAN  Data:  19.07.2012  Ora:  10:36  Citiri:  3639

Share:
Voteaza articolul:

Nota 5/5 (5 voturi)

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este una din instituţiile chei ale statului. În cadrul ANAF se organizează şi funcţionează şi Garda Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti. ANAF este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu atribuţii în aplicarea politicii de administrare fiscală şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul administrării veniturilor bugetare, prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal şi dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii.

În ultima vreme s-a insistat din ce în ce mai mult asupra aspectului că ANAF colecta bani printr-o reţea extrem de bine pusă la punct nu pentru bugetul statului ci pentru puşculiţa portocalie de partid. Declaraţia premierului Ponta, care afirmase săptămâna trecută că s-au reuşit colectări record la bugetul de stat prin ANAF în ultima lună, susţine, indirect, cele afirmate anterior.

ANAF a fost condusă în “epoca Boc” de Sorin Blejnar. Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală este acum acuzat de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, fiind începută urmărirea penală împotriva sa.

Fostul său şef de cabinet este numitul Codruţ Marta. El a fost şef la cabinetul lui Sorin Blejnar de la ANAF până în luna mai 2010. Apoi a mai lucrat în această instituţie până în luna august din acelaşi an, după care a intrat în afaceri pe segmentul publicitate şi consultanţă, tot pentru ANAF. În prezent acesta este dispărut şi are mandat de arestare internaţională în lipsă, într-un dosar de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro. Marta este un personaj extrem de discret, dar extrem de influent. Un CV subţire şi o declaraţie de avere groasă.  Din CV afişat de S.C. Oil Terminal S.A, când Marta Codruţ - Alexandru, a fost candidat propus pentru funcţia de administrator în cadrul S.C. Oil Terminal S.A. de către acţionarul Fondul Proprietatea S.A., fostul şef de cabinet al lui Blejnar (director ANAF) are o licenţă în marketing şi management, eliberată de Universitatea de Vest Timişoara, cunoaşte limba engleză nivel mediu, are “o bună stărânire a instrumentelor Microsoft Office”, a absolvit cursurile ANEVAR-expert evaluator şi CECAR – contabil autorizat cu studii superioare. A fost director general la SC Euromedia Tours (tipul activităţii: turism) şi…atât!!!!! Un CV pe baza căruia cu greu ar fi angajat ca agent imobiliar. Cuma a fost paraşutat Marta ca mâna dreaptă a şefului ANAF, rămâne un mister. Care însă se va desluşi puţin mai încolo. Dacă CV lui Marta este unul extrem de subţirel, cu totul invers stau lucrurile în ceea ce priveşte declaraţia sa de avere din 2010: venituri din imobiliare de peste 6000.000 euro, plasamente / investiţii şi împrumuturi de peste un milion RON, ceasuri, bijuterii, tablouri şi arme de vânătoare evaluate de el personal la aproape 100.000 euro. Surprinde şi un venit de 1,5 milioane lei obţinut de la SC Kuantum SRL Giurgiu – intermedier imobiliară.

Un profil tipic de personaj apărut din neant (câte similarităţi cu blonda lui Boc, Ştefania Ferenţ…!) şi plasat într-o postură cheie, de mână dreaptă. Poate prietenia lui Marta cu Blejnar de pe vremea când ambii au fost acţionari la falimentata UT Arad să explice fascinanta sa avansare. Sau poate prietenia cu fostul ministru Videanu, care l-a l-a numit în Consiliul de Administraţie al OIL Terminal. Sau poate prietenia cu naşul de cununie Elan Schwartzenberg alături de care a participat la celebra vânătoarea de la Balc alui Ţiriac…. Sau poate altceva ce atârnă greu pe umeri.

Zile trecute, mare bombă, mare. După Blejnar şi Marta cade pe dosar şi soţia lui Marta, audiată de DIICOT, într-un dosar de proxenetism. Soţia lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, este acuzată de prostituţie şi proxenetism. Clienţii fotomodelelor racolate de Andreea Marta erau din rândul persoanelor publice, mediul oamenilor de afaceri, diferiţi cetăţeni străini potenţi financiar sau persoane din lumea mondenă. Procurorii DIICOT au emis două ordonanţe de reţinere pentru Andreea Marta şi pentru sora acesteia Magdalena Lungu. Ambele vor fi prezentate mâine instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

"În mod concret, s-a reţinut că, începând cu anul 2010, numitele MARTA (fostă LUNGU) ANDREEA-ELENA de 28 ani şi LUNGU MARIA-MAGDALENA, de 38 ani au coordonat această grupare, procedând la racolarea persoanelor cu o situaţie materială foarte bună, cărora le-au facilitat întâlniri cu diferite tinere în vederea practicării prostituţiei, în schimbul unor importante sume de bani. Activităţile de prostituţie – proxenetism au avut loc în principal pe teritoriul României, în municipiile Bucureşti, Tulcea, Braşov şi Călăraşi, dar şi în alte ţări – Italia, Elveţia, Principatul Monaco”, se arată în comunicatul DIICOT.

La o primă vedere s-ar părea că DIICOT îi arată pisica moartă lui Codruţ Marta, pentru a-ldetermina să se predea. Dar, să recapitulăm: CV subţire, declaraţie de avere groasă, fulminantă traiectorie profesională ascendentă, dispariţie misterioasă, evaziune fiscală, grup infracţional organizat, prostituţie de lux.

Un scenariu tipic de personaj racolat de varii servicii informative şi plantat în post cheie, pentru a aduna informaţii, bani căre structuri prestabilite şi pentru a culege şi realiza profile şantajabile ale viitorilor racolaţi, cheia şantajului fiind sexul - celebra metodă Honey Pot. Marta nu a acţionat de capul său, iar soţia sa nu întâmplător racola fotomodele pentru a le arunca în patul oamenilor de afaceri. De asemenea, să nu uităm că DIICOT deţine informaţiile despre reţeaua Marta de prostituţie de lux din 2010!  

Dacă coroborăm aceste date cu faptul că în ultima perioadă la nivelul serviciilor informative asistăm la o adevărată luptă pentru prealuarea comenzilor operative ne dăm uşor seama că STRUCTURA OPERATIV INFORMATIVĂ MARTA/BLEJNAR/ANAF este decapitată. Noile personaje de la comanda operativă au decis ca reţeaua Marta, pe care predecesorii lor au construit-o şi pus-o în tablou, este timpul să fie trasă pe linie moartă.   



Ultimele articole de Mihai PETEAN:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT