Cotidianul Transilvan

Investiții de 44 milioane lei, parțial fonduri nerambursabile, la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

În ultimii ani, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a înregistrat constant creșteri ale volumului de pasageri. Astfel, 2010 a fost primul an în care aeroportul clujean a depășit bariera de un milion de pasageri. De atunci, această cifră a fost depășită din ce în ce mai devreme calendaristic, în 2017ajungându-se chiar la un volum de peste două milioane de pasageri. Anul acesta, bariera de un milion a fost depășită în luna mai, iar în septembrie s-a trecut de pasagerul cu numărul 2 milioane. 2019 va fi încheiat cu un volum de aproximativ 2,9 milioane pasageri, iar 2020 va aduce cu sine pasagerul cu numărul trei milioane în anul respectiv. O creștere de aproape 5%, peste media europeană.

În aceste condiții, aeroportul clujean a început să investească în securitate și dezvoltarea căilor de rulare diacente pistei principale. “Finalul de an aduce cu sine semnarea a două contracte de finanțare parțial din fonduri europene, în valoare totală de 44 milioane lei. Este vorba de cale de rulare paralelă cu pista și echipamente de detecție explozibil standard 3, tip CTX”,a  explicat directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo.

Valoarea totală a contractului pentru proiectul Cale de rulare paralelă cu pista este de 63.303.561 lei plus TVA, 28 milioane lei reprezentând finanțarea din fonduri nerambursabile, iar proiectul Echipamente de detecție explozibil standard 3 de tip CTX are o valoare totală de 19.574.940 de lei (plus TVA), din care 15 milioane lei reprezintă fonduri nerambursabile.

 

fb-share-icon0