Cotidianul Transilvan

Bărbat reținut pentru fapte cu violență

La data de 30 august, a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 72 de ani, din comuna Poieni, județul Cluj, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În fapt, la data de 29 august, a.c., în jurul orei 18.10, cel în cauză, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe un drum comunal din interioriul localităţii Valea Drăganului, ar fi părăsit în mod intenționat partea carosabilă a drumului, acroșând un bărbat.

În urma impactului, victima, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Poieni, a suferit leziuni corporale, fiind necesar transportul acesteia la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

La expirarea perioadei de reținere, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin a dispus măsura controlului judiciar față de acesta, pentru o perioadă de 30 de zile.

***INFRACȚIUNI RUTIERE

La data de 28 august a.c., în jurul orei 12.30, poliţiştii rutieri din cadrul poliţiei municipiului Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 30 de ani, din comuna Dragu, judeţul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe strada 21 Decembrie 1989, din Cluj-Napoca, deşi nu deţinea permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

***La data de 28 august a.c., în jurul orei 15.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Huedin, împreună cu cei ai Secţiei 8 Poliţie Rurală au depistat un bărbat de 45 de ani, din comuna Sâncraiu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ103J, având dreptul de a conduce anulat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

***La data de 27 august a.c., în jurul orei 03.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au depistat un conducător auto de 45 de ani, din Huedin, în timp ce se deplasa pe DN1R, în localitatea Călăţele, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul în cauză aparţinea unui bărbat de 52 de ani, din Cluj-Napoca.

Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto a relevat o concentraţie de peste 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării probelor biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe și încredinţarea unui vehicul unei persoane care se afla sub influența alcoolului, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

***La data de 29 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Cluj au depistat un tânăr de 25 de ani, din comuna Cojocna, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1C E576, în localitatea Apahida, deşi nu deţinea permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

***La data de 30 august a.c., în jurul orei 02.45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 6 Poliţie, au depistat un bărbat de 33 de ani, din comuna Mociu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Turzii din Cluj-Napoca, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

***ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR CLUJENI

În perioada 28-30 august a.c., polițiștii din întreg județul au continuat acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2, fiind verificate zonele aglomerate din județ, respectiv zonele pietonale, târguri și piețe, centre comerciale, dar și în mijloacele de transport în comun.

În perioada 28-29 august, a.c., în intervalul orar 20.00-21.30, 23.00-00.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au derulat activități în vederea asigurării unui climat optim de siguranță rutieră, prin combaterea și prevenirea încălcării normelor rutiere de către toți participanții la traficul rutier.
Au fost efectuate controale pe principalele artere de circulație din municipiu. Câteva dintre acestea – Piața Unirii, Bulevardul Eroilor, Piața Avram Iancu, Calea Dorobanților, Bulevardul Muncii.
Urmare a nerespectării normelor legislative, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, 5 dintre acestea pentru abateri ale conducătorilor de trotinete electrice.

La data de 29 august a.c., în intervalul 09.00-12.00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au desfășurat activități în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor, precum și a faptelor de natură contravențională.
Astfel, în intervalul orar 20.00-24.00, au fost legitimate peste 50 de persoane și controlate 23 de autovehicule.
În total, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, 7 dintre acestea pentru nerespectarea prevederilor legale impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2.

În perioada 24-26 august, a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au organizat o serie de activități preventive privind normele legislative pe linia prevenirii și limitării infectării cu Covi-19 și asigurării gradului de siguranță publică, respectiv rutieră în comunitate.
Astfel, au fost legitimate peste 150 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 72 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, 21 dintre acestea conform OUG 195/2002.

fb-share-icon0