Cotidianul Transilvan

La loc comanda! Parlamentul a decis ca piețele să rămână deschise

Camera Deputaților a decis, marți, în calitate de for legislativ decizional, că, pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, transmite Mediafax.

Legea, care conţine şi amendamentul lui Marcel Ciolacu, PSD, a fost votată cu 173 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 93 de abţineri.

Social-democraţii susţin că închiderea pieţelor a fost o măsură „aberantă”

„Este o prostie (închiderea pieţelor – n.r.), iar pieţele pentru producătorii români trebuie să fie deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă şi de prevenţie. Pentru că ieri până şi cea mai inocentă rugăciune a fost transformată în ceva de bătălie politică, o să-i rog pe colegii noştri să încerce alt verset din Biblie: Ne lepădăm de Satană”, afirmă deputatul PSD Daniel Suciu.

El a mai spus că liberalii au votat în comisii amendamentul PSD pentru redeschiderea pieţelor.

fb-share-icon0