Cotidianul Transilvan

Plantarea unui milion de copaci, o curajoasă inițiativă a unui tânăr antreprenor clujean, Dragoș Rusu

Dacă politicul a uitat să se țină de promisiuni, există oameni deciși în a face ceva concret, în a lăsa de o parte promisiunile și de a pune umărul la lucruri practice. Iar unul dintre aceștia este Dragoș Rusu, un tânăr antreprenor din Cluj, care este decis a planta, atenție, un milion de copaci.

„A venit momentul ca oamenii obișnuiți să se implice efectiv în bunul mers al societății. În ultimii ani politicul a pus stăpânire pe subiectul defrișărilor. S-au înființat partide care au avut ca mesaj principal despăduririle. Politicienii au făcut rating pe subiectul tăierilor de păduri. După aceea, odată ce au devenit cunoscuți, politicienii au uitat ce au promis. Defrișările au trecut pe plan secund. Ici colo societatea civilă încearcă a stopa fenomenul tăierilor de păduri, dar este evident că defrișările masive continuă. Dacă noi cetățenii obișnuiți nu putem stopa tăierile, haideți să plantăm copaci. Masiv. Nu prin acțiuni singulare sau minore, ci prin mega acțiuni, precum cea pe care o demarez. Sunt deschis atât provocărilor, cât și colaborărilor, iar legat de partea financiară sunt decis a o susține. Trebuie să devină o motivație arzătoare pentru fiecare dintre noi să lăsăm generațiilor viitoareun mediu plăcut de viață, o calitate cât mai ridicată a vieții și un mediu înconjurător cât mai puțin poluat”, a spus Dragoș Rusu. Acesta, din postura de antreprenor a bătut țara în lung și lat și mărturisește că magnitudinea defrișărilor a atins cote de neimaginat, mai ales în zonele mai ferite de ochiii curișilor. Acum, intenția sa de a plnta un milion de copaci vine din dorința de a remedia pe cât posibil inacțiunea și starea de pasivitate de până acum.

“Da, știu, nu va fi ușor. Am nevoie de avize și de discuții cu cei de la minister, cu Romsilva și cu alți factori decidenți, dar am încredere că voi găsi sprijin la autorități. De asemenea, sunt convins că există oameni dornici de implicare, dornici de a nu mai sta doar pe margine și de a privi cu nepăsare cum dispar pădurile și de a face ceva concret, dincolo de a comenta sau a constata cu îngrijorare”.

Pentru a demara inițiativa și a duce la bun sfârșit demersul, Dragoș este decis să coaguleze în jurul său, atât societatea civilă, cât și persoane publice și antreprenori.

„Sunt convins că voi coagula în jurul meu un grup de oameni dornici de acțiune și că până în toamna acestui an voi reuși să redăm naturii un milion de copaci”, a spus Dragos Rusu, tânărul antreprenor clujean care a demarat curajoasa inițiativă.

fb-share-icon0