Cotidianul Transilvan

Foamea de vedete și vindecători

Mă întreabă un prieten, care moare de curiozitate la toate prostiile care apar pe piață, dacă am scis ceva despre doctorița Flavia Groșan.

-Nu! Și în afara faptului că e pomenită de unele televiziuni nici nu știu mare lucru despre dînsa.
-Tratează cu succes de Covid pe Facebook, zice el!

-Se poate! Nu accesez în nici un fel Facebook-ul.

– Are mii de cazuri vindecate cu succes! Poate că ar trebui să cercetezi și tu.â

-Se poate! Am zis, încercînd să trec mai departe. Nu fac parte dintre cei care pot valida sau invalida o performanță medicală. Nu mă pricep. Cum vindecă nu știu cine? Nu știu! Nu au aflat nici medicii care împărtăşesc același limbaj, darămite un simplu posibil pacient. Ca urmare, nu este subiectul meu. Nu am școala potrivită pentru a măsura o ”minune” în acest domeniu. Drept pentru care mă feresc ca de șarpe. În plus, am mai traversat o epocă de aur a vindecătorilor. Este vorba de magicienii, vracii, doctorii, farmaciștii și făcătorii de minuni promovați de revista Flacăra în cei mai frumoși ani ai mei din presa așa-zisă comunistă (nu neaparat cretină!).

În cea mai frumoasă perioadă publicistică a vieții mele, la Flacăra, exista și obiceiul știrilor și materialelor despre vindecători, doctori de excepție și făcători de minuni. Unul vindeca de psoriazis cu carne de curcan, altul vindeca de cancer cu damigene de ceaiuri, alți descopereau diagnostice grave și complicate după atingeri sau chiar după analiza unei fotografii. N-am crezut niciodată în aceste priceperi, vocații, energii și puteri etc. Pur și simplu mă paraliza îndoiala. Am văzut și oameni făcuți bine de făcătorii de minuni, deși nimeni nu mi-a putut înlătura îndoiala că unii s-au salvat prin forța interioară a autosugestiei provocate de respectiva întîlnire. Am văzut și înșelați, amăgiți, păcăliți, mințiţi de dragul speranței. Mă bucuram în sinea mea că nu sunt în locul lor și încercam să uit.

Nu m-am înghesuit niciodată să scriu despre acești vindecători și făcători de minuni. Ceva nu era în regulă. Unii nu aveau nici o calificare, alții nu erau validați de un organism profesional, unii erau morți după publicitate (nu era ca acuma, cu motopompe OTV-iste a la Romania Tv și a la Antena 3 și Realitatea Plus, Pro Tv și Antena Stars), alții strîngeau bani cu ghiotura. Fiecare avea undeva un petic și o crăpătură.

Şi atunci exista o foame de vindecări spectaculoase. Şi atunci circulau tehnici empirice. De la Rasputin și Petrache Lupu făcutul de minuni a atras mai abitir decît știința și decît performanța medicală. Ca să admiri știința cuiva ai nevoie de un oarecare, dacă nu chiar ridicat, nivel de înțelegere. Făcătorii de minuni, magicienii, soluțiile fără laborator magnetizează pe toate meridianele. Bulevardul moare după ei! De la americanii îngîmfați de nivelul lor științific pînă în Siberia depărtată, vindecătorii fac bani, audiență, imagine și lasă în urmă o coadă întunecată de mister. Noi avem o plăcere nebună de a savura soiul acesta de povești. Pe Facebook trăiesc și mișună vînătorii de miracole, bîrfe, curiozități și întîmplări trăznite. Prin laboratoare, mai puțini!

S-ar putea ca doamna dr. Flavia Groșan să fi ajuns la tehnici, proceduri și protocoale de tratament de o eficiență deosebită. S-ar putea să nu. Pandemia a făcut din mulți medici vedete de televiziune. Şi tot pandemia i-a șters din memoria oamenilor, adăugînd în loc alte nume noi. Doctorul Mustea de la Tmișoaa, pînă mai ieri, vedeta campaniei anti-covid a fost umbrit de apariții ciudate și surclasat de noua stea de la Oradea. Un vîrtej mediatic o înconjoară, ca pe vindecătorii de pe vremuri. Dacă doctorița Flavia Groșan a încăput pe mîna Dianei Șoșoacă, a lui Lazarus, Gâdea, Niels Schnecker și Ciutacu, a Danei Budeanu și Adinei Alberts, medic și vicepreședinte al partidului înființat de Viorel Cataramă, eu mă retrag din preajma subiectului, mai ales că Mihai Gâdea anunță că Dana Budeanu face anunțul momentului!

Academia otevistă a televiziunilor de mahala este pe cale de a devora o nouă victimă!

fb-share-icon0