Cotidianul Transilvan

Cel mai bun business din România: luatul de mită în stil mare. La mita de milioane scapi cu suspendare și rămâi și cu banii!

O sentință judecătorească nu poate fi comentată. Așa e. Dar, putem râde sau plânge citind-o !  Întrucât, după ce afli de condamnarea fostului primar al Sectorului 3 din Capitală, Neculai Onțanu, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiuni de corupţie şi spălare de bani (concret luarea unei mite de 1,4 milioane de euro)  te apucă plânsu! Iar după ce afli că statul nici măcar nu a recuperat în totalitate prejudiciul (o parte a terenului primarului a fost sechestrat, iar cealaltă parte a fost vândută cu 1,4 milioane euro, banii au fost retraşi şi li s-a pierdut urma) te apucă râsul! Sau invers! Ce mai contează! Ideea e că în România poți lua liniștit o mită de 1,4 milioane euro, judecătorii de la ICCJ te vor condamna cu suspendare. Adică nu vei face nici o zi de pușcărie. Absolut nici una! Vei primi o pedeapsă așa, de dorul lelii, un fel de na na cu nuiaua! Nu cunosc detaliile dosarului, resorturile care i-au dus pe judecători la decizia de pedeapsă cu suspendare, sunt sigur că judecătorii nu au greșit, dar, la o asemenea faptă, la un asemenea prejudiciu, la o asemenea sumă luată ca mită, 1,4 milioane de euro, sunt la fel de convins că se putea găsi o virgulă, o interpretare care să ducă la o pedeapsă cu executare.

În aceste condiții, judecătorii de la ICCJ au reușit ca în loc să dea un exemplu, să sancționeze cu fermitate și duritate o faptă antisocială gravă, încălcarea unei valori sociale considerate chiar de interes strategic național, au reușit să dea un semnal potrivit căruia o mită de 1,4 milioane euro luată de un primar nu e o faptă foarte gravă. Ciudat, având în vedere că în ultima perioadă au existat condamnări cu executare pentru mite de câteva sute de lei.

Poate avem doar niște legi absolut cretine. Cert e că realitatea e la ani lumină de pomposul Articol 1 din Codul Penal: “Legea penală apără, împotriva infracțiunilor, România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept”. Dreptul însuși s-a îndepărtat imens de rolul atribuit de către teoreticienii săi, care susținea că Dreptul îndeplinește și o funcție de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii, aceasta presupunând stabilirea valorilor de apărat şi a consecinţelor faptelor prin care se aduce atingere acestor valori…

Ori poate că unii judecători de la ICCJ s-au cocoțat într-un palat de cleștar, departe de realitate, de societate, și au uitat că rolul lor nu e de Dumnezei în robă, ci de far aducător de lumină și dreptate în spiritul și litera legii. Poate că unii judecători au uitat și de faptul că “Ori de câte ori legea îi rezervă puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință” – Art. 22, alin 7, Cod de Procedură penală.

Nu de alta, dar deciziile lor ar trebui să fie ducă la schimbări în bine de comportamente și nu la încurajarea unor fapte antisociale. Acum, după ce înalta Curte a decis că la o mită de 1,4 milioane euro se dă o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, milioane de români se gândesc deja de la cine să ceară mită. Păi nu merită ?!?

PS: Din ciclul la alții se poate…Brokerul Bernie Madoff a fost condamnat în 2009 la 150 de ani de închisoare, evident, cu executare, pentru orchestrarea unei masive scheme de fraudare tip Ponzi, prin care a sustras miliarde de dolari de la investitori privați.

 

fb-share-icon0