Cotidianul Transilvan

Urmărit internațional depistat de polițiștii clujeni – VIDEO

În urma activităților informativ-operative desfășurate de către polițiștii specializați în depistarea persoanelor urmărite, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Cluj, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, precum și cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, luni, în jurul orei 18, a fost depistat un bărbat pe numele căruia erau emise două mandate europene de arestare.

Cel în cauză, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș, a fost dat în urmărire de către autoritățile germane, în luna octombrie a anului trecut, după ce în luna august a aceluiași an, ar fi săvârșit o faptă de șantaj, totodată fiind acuzat de săvârșirea unei infractiuni de omor sub forma tentativei, pe teritoriul statului german.

Bărbatul urmează a fi prezentat procurorilor din cadrul Curții de Apel Cluj,
în vederea confirmarii celor doua mandate.

Poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

 

fb-share-icon0