Cotidianul Transilvan

Haos în ședința CL Baia Mare. Primarul Cherecheș a retras în timpul ședinței dintr-un foc aproape toate proiectele de pe ordinea de zi

Ședință de pomină marți la Consiliul Local Baia Mare. Deși fuseseră convocați pentru o ședință extraordinară ce avea 10 puncte pe ordinea de zi, consilierii au apucat a vota un singur punct de pe listă. Paradoxal, toate celelalte 9 puncte au fost retrase de pe ordinea de zi în timpul ședinței de către primarul Cătălin Cherecheș. Asta deși ele fuseseră anterior dezbătute de consilieri în ședințele pe comisii.

Motivul subitei retrageri este necunoscut, însă, anterior ședinței și în ședințele pe comisii au fost scântei la dezbateri. În primul rând, legat de solicitarea CEC Bank de majorare a dobânzii aferente creditului de investiţii din vara lui 2019, de la 0,7% la 2% pe an, consilierii au considerat-o o cerere exagerată și unilaterală. În acest sens, consilierul local Mircea Cirț (PNL) a propus negocierea dobânzii și un amendament cu privire la o majorare de până la 1%, amendament aprobat în ședința pe comisii. Apoi, discuții aprinse au fost și legat de evidențele financiar – contabile ale primăriei băimărene, în speță, aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Baia Mare pe anul 2020 (?!?!2020?!?!) și aprobarea execuţiei bugetelor municipiului Baia Mare, aferente trimestrului I, aici existând bănuiala rezonabilă că sumele prezentate ca fiind cheltuite nu au fost de fapt cheltuite, iar restul nu a fost cheltuit conform prevederilor legale. De asemenea, situația financiară a SC URBIS SA, operatorul de transport public de persoane, a fost un alt subiect aprins, consilierii reproșând directorului societății și primarului Cherecheș modul de lucru al societății, care nu este deloc axat pe performanță, flota învechită de mijloace de transport și serviciile de slabă calitate oferite băimărenilor. Primarul Cherecheș a retras fără nici o explicație toate aceste sensibile proiecte de hotărâri și a pus punct ședinței într-un mod cel puțin ciudat, în momentul în care a realizat că aleșii locali nu vor vota după cum dorește el, ci după interesul comunității.

 

Punctele de pe ordinea de zi care au fost retrase în mod inexplicabil

Proiect de hotărâre privind aprobarea solicitarii CEC Bank pentru modificarea Contractului de credit de investiţii nr. RQ19065125999478 din data de 18.06.2019

Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Baia Mare pe anul 2020

Proiect de hotărâre pentru aprobarea execuţiei bugetelor municipiului Baia Mare, aferente trimestrului I

Proiect de hotărâre privind mandatarea dl. Cherecheş Cătălin, Primarul municipiului Baia Mare, să voteze în cadru Adunării Generala a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru mandatarea reprezentanţilor unităţilor administrativ teritoriale actionare în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor la S.C. URBIS S.A, pentru aprobarea situaţiilor financiare anuale, a raportului de activitate al consiliului de administraţie şi a raportului de audit financiar pentru anul 2020

Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al SC URBIS SA Baia Mare și mandatarea Primarului Municipiului Baia Mare să voteze în cadru Adunării Generala a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară

Proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare a Direcției Naționale de Probațiune – Serviciul de Probațiune Maramureș cu Municipiul Baia Mare și punerea la dispoziție a spațiului situat la mezaninul imobilului din municipiul Baia Mare, Bd. Traian, nr. 4, având suprafața utilă de 231,52 mp, precum și a spațiului situat la mezaninul imobilului din municipiul Baia Mare, Bd. Traian, nr. 8, cu suprafața de 61 mp

Proiect de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile a petenţilor Duo Senti srl și N.C. Todea S.N.C., formulată prin avocat Zamfir Ciceu, referitor la revocarea H.C.L. 541/2019 pentru Planul Urbanistic Zonal „Spaţii Comerciale, Administrative și Locuinţe D+P+3”, generat de imobilul situat pe str. Lăpușului nr. FN

Proiect de hotărâre privind admiterea în parte a plângerii prealabile formulate de către SC Drusal SA împotriva HCL nr. 429/2020 și pentru modificarea și completarea H.C.L. nr. 429/2020Proiect de hotărâre privind respingerea plângerilor prealabile formulate de petenții menționați în Anexa 1 la prezenta hotărâre, împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 440 din 31 octombrie 2019 Inițiator – primar

 

fb-share-icon0