Cotidianul Transilvan

Şumuleu Ciuc – da, Untold – ba

„Marea relaxare”, marea dezbinare. Directorul de comunicare al Untold, Edy Chereji, s-a arătat nemulțumit de faptul că autorităţile interzic evenimentele cu mai mult de 500 de persoane, dar permit pelerinaje cu zeci de mii de participanţi, precum cel de la Şumuleu Ciuc.

„Incep postarea prin a va spune ca nu am nimic cu Biserica. De fapt, cu nici o biserica. Foarte bine ca se organizeaza pelerinaje. Nu e primul si nici nu va fi ultimul, pe timp de pandemie. Dar nu am cum sa nu fiu deranjat de dubla masura cu care ne trateaza autoritatile. Care e diferenta, ca organizare, intre pelerinajul de azi si un festival? Ai zice ca e vorba tot de zeci de mii de oameni la un loc, tot aer liber, tot pandemie. Exista, totusi, o diferenta! Aceea ca noi am propus ca la evenimentele noastre ABSOLUT toti participantii sa fie persoane vaccinate, testate sau care au trecut prin boala!
Daca astfel de evenimente se pot organiza, azi, in luna mai, nu ar fi normal ca autoritatile sa inteleaga ca evenimente serioase, organizate dupa norme dovedite stiintific, care reduc spre zero riscurile de transmitere Covid19, ar trebui permise macar incepand cu luna august?
Nu e revoltator pentru noi, cei care venim cu cele mai riguroase norme si solutii, platim taxe si impozite, sa fim restrictionati pe motiv ca inca nu este sigur sa organizezi evenimente cu mai mult de 500 de persoane, dar in acelasi timp sa stam si sa ne uitam la imagini cu zeci de mii de oameni, participand la un pelerinaj?
Toata lumea are dreptul la normalitate! Si va garantez ca nu suntem doua tabere. Sunt multi tineri care merg la biserica precum si la concerte! Daca sunt responsabili, se vaccineaza, se testeaza, de ce ii legati la un ochi si le astupati o ureche?”, a scris Edy Chereji pe pagina sa de Facebook.

Mii de oameni au participat, sâmbătă, la Şumuleu Ciuc, la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice.

Anul trecut impresionanta procesiune a fost anulată, din cauza pandemiei de COVID-19.

Pelerinii s-au rugat pe toată durata procesiunii sau au cântat imnuri bisericeşti. S-au rugat Fecioarei Maria să îi ocrotească, să le dea sănătate şi să îi întărească pentru a depăşi perioada dificilă prin care trecem. Unii dintre ei au venit îmbrăcaţi în port popular.

 

fb-share-icon0