Cotidianul Transilvan

După ani și ani începe să se respecte legea și în Primăria Baia Mare

Este greu a avea pretenția de a respecta Legea de la un primar care este țurțure de dosare penale aflate pe masa judecătorilor. La Baia Mare, primarul Cătălin Cherecheș a reușit performanța ca în decurs de câțiva ani să colecționeze o serie de dosare. Cutia Pandorei a fost deschisă în 2016, când primarul în funcție, Cătălin Cherecheș, chiar a fost arestat preventiv într-un dosar de luare de mită. Procesul (Dosar nr 2537/117/2016) este încă pe rolul Tribunalului Cluj, având termen de pronunțare a sentinței 17.06.2021. La numai doi ani de la arestarea sa, primarul Cherecheș a fost trimis din nou în juedcată, pentru aceeași infracțiune, luare de mită, plus fals în declarații, coruperea alegătorilor și operațiuni financiare incompatibile! În acest moment, Dosarul 1931/100/2018 de la Tribunalul Maramureș este la un pas de a avea prima înfățișare, el trecând deja de prima etapă de Cameră de Consiliu. În dosar primarul Cherecheș este trimis în judectă pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește, fals în declarații în formă continuată (16 acte materiale) și corupere a alegătorilor. Dincolo de aceste dosare penale pentru luare de mită Cherecheș a fost obligat, în primă instanță, de Curtea de Apel Cluj, la plata a peste 2,5 milioane lei, bani pe care nu i-a putut justifica. Prin Hotărârea 102/09.04.2021, din Dosarul 19/33/2020 Instanța a constatat că dobândirea de către primarul Cătălin Cherecheș a sumei de 2.685.708,318 lei nu are caracter justificat şi a dispus obligarea intimatului Cătălin Cherecheș plata acestei sume în favoarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

În acest context, cum era de așteptat, Legea este un moft pentru Cherecheș. Așa că nu mai surprinde pe nimeni faptul că la Baia Mare ședințele de consiliu local sunt conduse de primar și se desfășoară înafara Legii. Ceea ce însă surprinde este că unul dintre consilieri, Mircea Cirț (PNL), a luat taurul de coarne și a început să pună ședințele forului eliberativ local în concordanță cu prevederile legale. “Prefectura s-a pronunțat asupra unor nereguli și a pus lucrurile la punct. Am contracarat cutuma neregulamentară conform căreia primarul supunea la vot ordinea de zi. În răspunsul primit de la Instituția prefectului se spune clar că ordinea de zi e doar PROPUSĂ de primar și SUPUSĂ la vot de președintele de ședință. Iar zilele trecute s-a înregistrat o premieră: primarul și-a însușit adresa prefecturii și s-a rezumat doar la a PROPUNE aprobarea ordinii de zi.  Din postura de președinte de ședință a Consiliului Local, am căutat să urmez litera și spiritul legii, asumându-mi tot ceea ce a urmat: să fiu ținta reproșurilor, antipatiilor, ironiilor de doi lei, atacurilor presei de casă a primarului, superiorității unor colegi. Credința mea este că, după ani și ani – vorba cântecului – ne întoarcem la lege și la regulament“, a spus liberalul Mircea Cirț.

Anterior, pe 23.06.2021, consilierii locali băimăreni au fost convocați la ședință de îndată. Numai că liberalul Mircea Cirț, președinte de ședință, a cerut secretarului general al UAT Baia Mare să confirme că toate proiectele îndeplinesc condițiile legale.

Cirț a subliniat faptul că lipsește Raportul justificativ pentru ședința de îndată – conform ROF CL art. 20, alin 4 care spune, în conformitate cu Codul Administrativ: ”În caz de forţă majoră şi/sau de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor municipiului ori în alte situaţii precum, necesitatea adoptării în regim de urgență a unor hotărâri de care depind activități în derulare a autorității publice locale, având termen imperativ mai mic de termenul de convocare a unei sedințe extraordinare de la data la care s-a constatat necesitatea acestora, sau alte situatii, având la bază un REFERAT al compartimentului de specialitate care să JUSTIFICE URGENȚA, convocarea acestuia pentru şedinţa extraordinară, prin excepţie de la prevederile alin. (3) lit. b), se face de îndată.” Desigur, acel referat nu exista, secretarul UAT susținând că primarul a menționat natura urgenței în convocare.

Astfel, la Baia Mare, Legea începe să domine, în detrimentul toanelor primarului….

fb-share-icon0